Valeriu Stoica va reprezenta Prefectura in procesul incompatibililor

luni, 20 februarie 2006, 00:00
1 MIN
 Valeriu Stoica va reprezenta Prefectura in procesul incompatibililor

Situatia inregistrata la Consiliul Judetean (CJ) Neamt – unde presedintele
Dan Vasile Constantin si unul dintre vicepresedinti, Valerica Fratila, au fost
demisi prin ordin al prefectului de Neamt, Toader Mocanu, datorita
incompatibilitatii dintre functia publica si cea de administrator de firme – s-ar
putea concretiza intr-o plingere penala. Dan Constantin a declarat simbata,
la Roman, ca ar putea sa-i dea in judecata pe cei care l-au demis din
calitatea de presedinte al CJ Neamt.
„Domnul prefect Toader Mocanu, care a devenit peste noapte apolitic, ar
trebui sa judece cu aceeasi unitate de masura pe toata lumea. In cazul meu
a fost nevoie de un interval de timp foarte scurt pentru a intocmi ordinul de
incetare al mandatului, in timp ce in cazul primarului si viceprimarilor
municipiului Piatra Neamt nu-i sint suficiente nici doua saptamini sa ia o
decizie”, a declarat Dan Vasile Constantin.
Pentru ca a considerat ca i s-a facut o nedreptate, fostul presedinte al CJ
Neamt a initiat o actiune de suspendare a ordinului prefectului de Neamt –
plingere prealabila, care a primit deja raspuns de la Prefectura, in sensul ca
actul de demitere nu va fi retractat -, dar si o actiune de fond la instanta.
Dan Constantin a refuzat sa spuna cine il va reprezenta in proces. Pe de
alta parte, se pare ca Prefectura va fi reprezentata de celebrul liberal
Valeriu Stoica, fost ministru al Justitiei. (Lucia CRAINICU)

Comentarii