Rondul Era a fost darimat de un tir

Subtitlu

duminică, 31 august 2008, 18:41
3 MIN
 Rondul Era a fost darimat de un tir

Rondul de la Era Shopping Park a fost distrus de un TIR din Polonia incarcat cu alcool. Mastodontul a intrat simbata dimineata in plin in rond, la o viteza de peste 100 de kilometri pe ora. Au fost aduse utilaje tocmai de la Bacau ca sa ridice autotractorul de pe movila de pamint. Traficul rutier a fost ingreunat timp de mai multe ore, si chiar oprit in timpul interventiei. "Nu credeam ca se poate intimpla asa ceva", afirma Dorina Tiron, sefa Directiei Regionale Drumuri si Poduri (DRDP). Politistii de la Rutiera l-au amendat pe soferul polonez, care va trebui sa suporte si pagubele materiale.

Soferul nu a patit nimic

Accidentul s-a petrecut simbata dimineata, in jurul orei 3,30. Un autotractor din Polonia incarcat cu bauturi alcoolice, care mergea catre Tirgu Frumos, a intrat in plin in rondul aflat pe mijlocul soselei. Reprezentantii Politiei spun ca principala cauza a accidentului o reprezinta viteza excesiva cu care circula TIR-ul. "Conducatorul autotrenului nu a adaptat viteza de deplasare, nu a urmat virajul din sensul giratoriu, urcind direct pe rond", a explicat inspectorul Nicoale Miron, purtator de cuvint al Politiei.

Acesta a mentionat ca accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale, soferul TIR-ului, Robert K. (36 de ani), cetatean polonez, scapind fara nici o rana. "Pagubele produse constau in avarierea autotractorului, precum si a amenajarilor din giratia Era, respectiv 60 metri patrati de pavaj, 80 de metri parapet si patru indicatoare rutiere", a mai mentionat inspectorul Miron.

Circulatia in zona s-a desfasurat cu dificultate timp de mai multe ore. Interventia pentru scoatere TIR-ului din sensul giratoriu a inceput cu aproape noua ore intirziere. Reprezentantii Directiei Regionale Drumuri si Poduri (DRDP) spun ca au fost nevoiti sa aduca o macara tocmai de la Bacau, pentru a ridica autotrenul din rond.

Manevrele au durat inca aproape trei ore, timp in care circulatia auto in zona a fost oprita de echipajele de la Politia Rutiera. "S-a apelat la o firma din Bacau care are servicii de ridicare si echipamente necesare pentru o astfel de interventie. Macaraua a ajuns in jur de ora 12,30, iar pina la acea ora s-a circulat. Manevrele au fost foarte dificile, de aceea Politia a luat decizia de a opri circulatia. Interventia a durat pina in jurul orei 15", a declarat Dorina Tiron, sefa DRDP. "Nu credeam ca se poate intimpla asa ceva. Cred ca avea in jur de 100 – 120 de kilometri la ora, daca a ajuns in pozitia in care era", a mai adaugat sefa DRDP.

Reprezentantii Politiei spun ca soferul polonez va trebui sa suporte pagubele materiale facute la sensul giratoriu. "Conducatorul auto a fost sanctionat contraventional cu amenda si s-a intocmit documentatia necesara pentru despagubire", a mai mentionat reprezentantul Politiei. Cozile in anumite momente au ajuns pina la rondul Pacurari, de cealalta parte acestea fiind chiar mai mari.

Un rond controversat

Rondul de pe drumul european spre Tirgu Frumos a creat de la inceput probleme din cauza cozilor pe care le formau masinile ce asteptau sa il traverseze. Cele mai mari dificultati sint intimpinate de soferii masinilor de mare tonaj, din cauza faptului ca rondul este foarte strins si este prevazut cu o singura banda de circulatie.

La citeva zile dupa ce a fost pus in functiune, au inceput sa apara si primele semnale ca solutia giratiei nu a fost dintre cele mai bune. Primarul Gheorghe Nichita a anuntat chiar la sfirsitul lunii trecute ca rondul trebuie desfiintat si gasita o alta solutie pentru accesul la complexul comercial Era.

Dupa mai multe runde de intilniri intre reprezentantii autoritatilor locale, Politie, DADR si dezvoltatorii Era Park s-a decis ca intersectia in care se afla giratia sa fie largita, urmind ca in urmatoarele trei saptamini, dupa obtinerea avizelor, sa fie amenajate benzi suplimentare in rond.

Comentarii