S-a lansat programul de modernizare a alimentarii cu apa din judet

vineri, 07 noiembrie 2008, 01:46
2 MIN
 S-a lansat programul de modernizare a alimentarii cu apa din judet

Proiectul amplu pentru modernizarea retelelor de alimentare cu apa si canalizare a fost semnat ieri de autoritatile locale si judetene, care vor beneficia de fondurile europene. "Am semnat azi (n.r.- ieri), la ora zece, masterplanul care a fost propus de noi si acceptat de Guvern. In baza acestui document, urmeaza sa beneficiem de la Uniunea Europeana de 136 de milioane de euro", a afirmat presedintele CJ, Constantin Simirad.

La intilnirea de azi au fost invitati si primarii municipiilor Iasi si Pascani, dar si cei din Hirlau, Tirgu Frumos si Podu Iloaiei. Aceste aglomerari urbane urmeaza sa beneficieze de fondurile alocare de Uniunea Europeana prin Programul Operational Sectorial de Mediu, axa 1 privind imbunatatirea infrastructurii de apa si canalizare.

In baza masterplanului semnat ieri, cele mai mari sume vor fi alocate pentru municipiul Iasi si comunele Tomesti, Holboca, Rediu, Miroslava si Ciurea unde vor fi directionate in jur de 70 de milioane de euro. Pentru zona Pascani se vor aloca in jur de 11 milioane de euro din care 4,1 pentru alimentarea cu apa, iar pentru tratarea apei uzate alti 6,1 milioane de euro. In zona Hirlau vor fi directionate 34 milioane de euro, pentru aglomerarea urbana Tirgu Frumos vor fi alocate 9 milioane de euro, iar in zona Podu Iloaiei in jur de 11 milioane de euro vor fi folosite pentru infiintarea si modernizarea retelelor de apa si canal.

"Mai dureaza pina vor incepe lucrarile propriu-zise. Urmeaza ca masterplanul alaturi de alte documente sa fie aprobate de Comisia Europeana", a afirmat Ion Toma, directorul SC Apa Vital SA, fosta RAJAC.

Comentarii