Afacerea "Solventul" capata amploare

miercuri, 16 mai 2001, 23:00
2 MIN
 Afacerea "Solventul" capata amploare

Afacerea "Solventilor Aromatici Farmarom" vinduti drept benzina Premium II a intrat de ieri intr-o noua faza dupa ce dosarul a fost preluat de Parchetul de pe linga Curtea de Apel Suceava. Masura trecerii acestui dosar complex de la Parchetul de pe linga Tribunalul Suceava la institutia imediat superioara a fost dictat de ratiuni de ordin teritorial. Nu trebuie neglijat insa nici aspectul complexitatii dosarului in cauza, afacerile cu solventi avind implicatii adinci in mediile sociale din mai multe judete ale tarii. Alaturi de procurorii de la Parchetul Curtii de Apel Suceava vor participa in vederea solutionarii cazului si politistii de la Centrul Zonal pentru Combaterea Crimei Organizate si Antidrog. Aceasta structura a fost creata incepind cu data de 15 mai a.c. si va actiona la nivelul Curtii de Apel Suceava, avind competente si in judetul Botosani. Reamintim ca la inceputul acestei saptamini procurorii suceveni au dat unda verde pentru cercetarea penala a mafiei din domeniul petrolier. Primul vizat este Dragos Ujeniuc, patronul SC TOMASIULI SRL Patrauti, individ care va fi cercetat pentru savirsirea infractiunilor de evaziune fiscala si substituirea de marfuri sau alte produse. Prin actiunile sale, Ujeniuc a reusit sa prejudicieze bugetul de stat cu 4,2 miliarde de lei. Din verificarile efectuate pina in prezent s-a stabilit ca o parte din marfa cumparata de administratorul SC TOMASIULI SRL Patrauti a fost platita de firmele fratilor Dumitru si Viorel Negru. Anchetatorii au date care conduc la concluzia ca afacerea este mult mai stufoasa, astfel incit verificarile se vor efectua cu maxima discretie. Filiera acestei mafii a petrolului cuprinde societati din mai multe judete, traseul combustibililor fiind unul foarte incilcit pina la destinatie. In final, solventii aromatici, produse scutite de la plata mai multor obligatii catre bugetul de stat, erau vinduti ca benzina, cistigurile celor care participau la operatiuni fiind de ordinul miliardelor. (Sandrinio NEAGU)

Comentarii