Ieri s-a votat bugetul Consiliului Judetean Suceava

joi, 09 iulie 1998, 23:00
3 MIN
 Ieri s-a votat bugetul Consiliului Judetean Suceava

Ieri, 9 iulie, in sedinta extraordinara a Consiliului Judetean Suceava, s-a aprobat bugetul Consiliului Judetean pe anul 1998, acesta constituind, de altfel, subiectul cel mai fierbinte al ordinii de zi. Pe linga deliberativ si functionari ai aparatului priopriu al CJ, au fost prezenti numerosi invitati dintre reprezentantii institutiilor subordonate Consiliului Judetean, precum si primarul municipiului Suceava, Constantin Sofroni.
Bugetul Consiliului Judetean, atit la venituri cit si la cheltuieli, este dimensionat la nivelul sumei de 123,866 miliarde de lei, avind la baza urmatoarele resurse: venituri proprii 6,272 miliarde lei, sume defalcate din impozitul pe salarii 59,695 miliarde lei, subventii de la bugetul de stat 57,899 miliarde de lei.
Din suma de 123,866 miliarde de lei, 95,589 miliarde sint destinate cheltuielilor curente ale CJ, cuprinzind cheltuieli de personal, cheltuieli materiale si servicii, subventii, transferuri, iar 28,277 miliarde de lei sint cheltuieli de capital.
Cheltuielile cuprinse in buget reprezinta limita maxima, modificarea si angajarea acestora efectuindu-se in conditiile legii.
Cheltuielile pentru autoritatea publica judeteana se stabilesc in suma de 7,83 miliarde lei si se refera la activitatea proprie a CJ.
Pentru cultura s-au repartizat 3,24 miliarde lei, din care 900 milioane lei pentru Biblioteca judeteana, 1,5 miliarde pentru Ansamblul artistic "Ciprian Porumbescu", 260 milioane lei pentru Centrul Judetean de Valorificare a Creatiei Populare, 250 milioane lei pentru Scoala Populara de Arta, 75 milioane lei pentru revista "Bucovina Literara" si 255 milioane lei pentru investitii finantate de Consiliul Judetean.
In ce priveste asistenta sociala, cheltuielile la acest capitol s-au stabilit la 34,76 miliarde de lei dupa cum urmeaza: 1,41 miliarde lei pentru Caminul de batrini Pojorita, 4,3 miliarde pentru Caminul spital Costina, 5,05 miliarde lei pentru Caminul spital Sasca si 24 miliarde lei pentru serviciul public specializat pentru protectia copilului.
Cheltuielile pentru servicii, dezvoltare publica si locuinte s-au stabilit in suma de 37,919 miliarde lei, din care 34 miliarde lei reprezinta subventii pentru acoperirea diferentelor de pret privind energia termica furnizata populatiei si 3,917 miliarde lei pentru cheltuieli de capital la obiectivele de investitii ce fac obiectul strategiei judetene de asigurare a principalelor utilitati de gospodarire comunala in teritoriu.
La capitolul "transporturi si comunicatii" au fost repartizate 38,095 miliarde lei, din care 34,095 miliarde lei pentru drumuri si poduri si 4 miliarde lei pentru finantarea cheltuielilor de functionare a RA "Aeroportul" Suceava. Referitor la taxa avizelor si taxelor la o serie de obiective finantate din fonduri PHARE, Consiliul Judetean a alocat suma de 137,1 milioane lei.
Cheltuielile din bugetul CJ pentru alte actiuni s-au stabilit in suma de 1,985 miliarde lei distribuita astfel: 900 milioane lei revin Centrului Militar, 300 milioane lei Inspectoratului Judetean de Protectie Civila, 40 milioane lei Radio-clubului, 145 milioane lei serviciului SALVAMONT si 600 milioane punctelor trecere frontiera.
Presedintele CJ Gavril Mirza a mentionat ca a primit numeroase contestatii fata de repartizarea sumelor pe localitati si ca fata de aceasta situatie nu vede o posibilitate de imbunatatire. El a adaugat ca, in urma deplasarii la Bucuresti unde a avut o discutie cu ministrul Transporturilor, Traian Basescu, judetul Suceava a primit inca 4 miliarde de lei de la fondul special al drumurilor, bani destinati repararii drumului Cacica – Solonet.
"Bugetul Saraciei", dupa cum a fost denumit de Gavril Mirza, a provocat discutii aprinse ale deliberativului judetean. Consilierul Cornelia Ursachi a obiectat ca exista "neuniformitate intolerabila" in repartizarea banilor pe localitati, solicitind ca cifrele de buget sa fie prezentate si Comisiei de administratie publica a CJ.
Consilierul Pantiru, care este directorul Casei de Cultura din Vatra Dornei a solicitat o suplimentare din bugetul de stat, de 400 milioane lei pentru cultura, motivind ca principalele obiective ale orasului (Casa de Cultura, Cazino, Statiunea balneara) sint aproape in ruina.
S-au purtat discutii referitoare la alocarea din bugetul CJ a 150 milioane lei primariei municipiului pentru stingerea datoriei reprezentantei la Suceava a Camerei de Comert si Industrie din Cernauti catre PSIP Suceava.
Dupa doua ore de dezbateri, bugetul Consiliului Judetean Suceava a fost votat cu citeva amendamente: diminuarea bugetului propriu al CJ cu sumele de 150 milioane lei pentru datoria CCI Cernauti, 400 milioane lei pentru orasul Vatra Dornei, 1 miliard de lei pentru Primaria municipiului Suceava careia CJ i-a mai alocat inca 500 milioane lei din sumele defalcate pe localitati. Trebuie mentionat ca hotarirea a fost aprobata de 37 de consilieri, 5 fiind impotriva. (Gabriela HOSTIUC, Tiberiu AVRAM)
top Local News

Comentarii