Pensionarii de la Oficiul de Pensii

vineri, 13 octombrie 2000, 23:00
2 MIN
 Pensionarii de la Oficiul de Pensii

Desi au depasit de mult timp virsta maxima de pensionare, directorul general al directiei Muncii Suceava, Constantin Moraru, si directorul adjunct, Gheorghe Lupascu, continua sa tina ocupate posturile de conducere ale acestei institutii. Aceasta stare de lucruri persista cu acordul Ministerului Muncii si Protectiei Sociale care le permite celor doi raminerea in functie in continuare, pina la 31 decembrie a.c.. Trebuie spus ca directorul general, Constantin Moraru, a implinit 62 de ani in luna mai a acestui an, iar directorul adjunct, Gheorge Lupascu, a implinit 63 de ani in luna martie a anului 2000. Cu toate acestea, cei doi potentiali pensionari au dat in aceasta toamna examen pentru dobindirea statutului de functionar public, pe care l-au trecut cu brio. Pare greu de inteles de ce Ministerul Muncii si Protectiei Sociale a preferat ca in fruntea Directiei Muncii Suceava sa pastreze doi pensionari virtuali, daca nu se tine cont de faptul ca, imediat dupa alegeri, sefia acestei institutii va fi intens negociata de partidele politice cistigatoare ale scrutinului. Pastrind scaunele ocupate temporar, fortele politice interesate au evitat astfel un scandal post-electoral care s-ar fi creat in situatia in care posturile celor doi ar fi fost scoase la concurs si ar fi fost ocupate de persoane care sa nu corespunda, din punct de vedere politic dupa alegeri. Acest lucru a convenit, desigur, si celor doi directori care au mai cistigat vreme de citeva luni – intr-un caz – sau de aproape doi ani, in celalalt, niste salarii frumusele. Surse din interiorul Directiei Muncii Suceava ne-au informat ca un salariu de director este de circa 8,5 milioane de lei brut. (Neculai ROSCA)

Comentarii