Casa Judeteana de Asigurari Sociale de Sanatate Vaslui are o noua conducere operativa

luni, 18 ianuarie 1999, 00:00
3 MIN
 Casa Judeteana de Asigurari Sociale de Sanatate Vaslui are o noua conducere operativa

De la 1 ianuarie 1999, Casa Judeteana de Asigurari Sociale de Sanatate (CJASS) Vaslui trebuia sa intre in functiune ca institutie autonoma. Dupa cum ne-a declarat Valentin Costinescu, director general adjunct al CJASS Vaslui, aceasta institutie si-a inceput activitatea de la 1 ianuarie ca unitate cu personalitate juridica, "dar nu ca o institutie autonoma. Ea mai tine inca din punct de vedere al autonomiei de Ministerul Sanatatii (MS) si de Casa Nationala de Asigurari Sociale de Sanatate (CNASS)".
Pe 30 decembrie 1998, guvernul a emis o ordonanta de urgenta de modificare a Legii asigurarilor sociale de sanatate. Pe linga faptul ca data intrarii in functiune, ca unitati autonome, a CASS a fost aminata 3 luni, s-a modificat si statutul CA, in sensul ca a permis MS sa numeasca, in locul CA, conducerea operativa a CASS. Aceasta este formata dintr-un director general si un director general adjunct.
La intilnirea de pe 24 decembrie a membrilor CA al CJASS Vaslui, la propunerea dr. Aurel Zabolotnii, director general al Directiei Judetene de Sanatate Publica (DJSP) Vaslui, membrii CA au fost de acord ca postul de director general al CJASS Vaslui sa fie ocupat de Valentin Costinescu, pe atunci director economic al Directiei Sanitare (DS) Vaslui. MS insa, a "schimbat modificarea": director general al CJASS Vaslui a fost numit dr. Adrian Tanasescu, iar Valentin Costinescu a trecut pe postul de director general adjunct.
In acest moment, dr. Tanasescu are doua functii de conducere, ambele obtinute prin ordine ale MS: director adjunct al Directiei de Sanatate Publica (DSP) Vaslui si director general al CJASS Vaslui.
Intrebat daca nu cumva exista in minister cineva care are o slabiciune fata de persoana sa, dr. Tanasescu a raspuns: "Nu cred ca am primit aceste functii pentru ca-i place cuiva din minister de mine. Este o chestiune tehnica, organizatorica. Probabil ca ministerul s-a gindit in primul rind la cei care s-au ocupat de la inceput de problematica reformei si, la Vaslui, eu sint acela. In ultimii 8 ani, sint singurul medic care am ramas intr-o functie de conducere in cadrul DS. Pina acum au fost schimbati 3 directori, dar probabil ca activitatea mea a fost pe undeva apreciata de cineva si am ramas inca pe pozitia pe care sint."
Dr. Tanasescu a negat totodata si declaratiile unora, printre care si colegi de-ai sai, cu privire la faptul ca el isi doreste sa ocupe o functie de conducere la una din institutiile mentionate mai sus: "Nu tin la functie, meseria pe care o am am facut-o si o voi face in continuare din placere. Nu-mi voi da meseria pentru nici o functie".
In ce priveste salarizarea membrilor CA al CASS si a conducerii operative a acestei institutii, chiar daca in prezent nu se stie nimic concret, perspectivele sint totusi dintre ccele mai optimiste.
Legea 145/1997 modificata stipuleaza doar salarizarea presedintelui, vicepresedintilor si a directorului general ai CNASS, urmind ca statutul sa clarifice acest aspect la nivelul caselor judetene. Astfel, conform Legii 145, "salariul presedintelui se va situa la nivelul indemnizatiei prevazute de lege pentru functia de ministru, salariul vicepresedintilor la nivelul celei pentru functia de secretar de stat, iar pentru directorul general, salariul si celelalte drepturi se stabilesc la nivelul salariului de secretar general din ministere", in timp ce membrii CA "beneficiaza de o indemnizatie lunara de 20% din salariul presedintelui CASS". Pe scurt se vorbeste de multe zerouri.
Intrebat de reporterul Monitorului pentru care functie va opta de la 1 aprilie, Adrian Tanasescu a raspuns: "Optez pentru activitatea mea din sectie si depinde de cum va evolua activitatea CASS, de simpatia celor cu care voi lucra. In ce priveste salariul nu tot ce se spune in hotariri si ordonante ramine batut in cuie. Se poate reveni. Deocamdata luam banii pe garzile pe care le facem." (Laura GRASU)

Comentarii