Profesorii continua greva

sâmbătă, 19 februarie 2000, 00:00
2 MIN
 Profesorii continua greva

In ciuda promisiunilor guvernantilor de a le rezolva revendicarile, sindicalistii din invatamint au decis continuarea grevei generale. Decizia a fost luata in sedinta Colegiului Liderilor al Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamint (FSLI), care s-a desfasurat, ieri, 18 februarie, la Bucuresti.
Mircea Marinescu, liderul sindicatului, ne-a declarat: "Proiectul de ordonanta de urgenta, prin care ni se mareau salariile de referinta la 1,2 milioane de lei, nu a mai fost discutat in sedinta de guvern. Probabil ca pentru guvernanti altele sint prioritatile. Ca atare, s-a hotarit continuarea grevei generale. Toti participantii la sedinta Colegiului Liderilor au solicitat demisia tuturor functionarilor din Ministerul Educatiei Nationale, pentru atitudinea pe care au avut-o fata de protestele noastre. La noi in judet a mai aparut o situatie, care a stirnit si mai mult indignarea profesorilor. Inspectoratul Scolar Judetean Vaslui a primit sumele necesare achitarii avansului pe luna februarie, diminuate cu peste un miliard de lei."
Marinescu ne-a mai precizat ca in cadrul sedintei de la Bucuresti s-a luat in calcul demisia in bloc a tuturor cadrelor didactice din tara. In cel mai scurt timp, conducerile sindicatelor din teritoriu vor intocmi tabele cu profesorii care sint de acord cu aceasta extrema masura de protest.
Tot ieri, s-a intrunit intr-o sedinta extraordinara si Consiliul liderilor Federatiei Sindicatelor Independente din Invatamint (FSII) "Spiru Haret". S-a hotarit ca si membrii "Spiru Haret" sa continue greva generala, pina la solutionarea integrala a revendicarilor prezentate executivului.
Intr-un comunicat trimis de FSII redactiei noastre, se precizeaza: "In opinia Consiliului liderilor, acceptarea urgenta a demisiei ministrului Andrei Marga de catre premierul Mugur Isarescu poate fi o cale de deblocare a impasului in care a ajuns invatamintul romanesc." (Razvan CALIN, Laura GRASU)

Comentarii