Sate amenintate de foamete

luni, 07 august 2000, 23:00
5 MIN
 Sate amenintate de foamete

Locuitorii satelor din judetul Vaslui sint amenintati de o noua nenorocire: foametea. Pe masura ce toamna se apropie, oamenii realizeaza cu infrigurare ca nu vor avea ce pune-n hambare. Seceta ce pirjoleste totul de luni intregi si grindina pustiitoare ce s-a abatut pe 9 iulie asupra unei parti a judetului, a compromis, in unele locuri, in proportie de 100% culturile oamenilor. Nu trebuie uitat ca multi dintre tarani au rude in orase, astfel ca urmarile acestui dezastru se vor resimti si in mediul urban.
Una dintre comunele puternic afectate de aceste dezastre naturale este Gherghesti, in a carei componenta intra 10 sate. Lovitura de gratie data satenilor de aici a fost grindina. Ceea ce reusise sa scape de arsita a fost distrus, doar intr-un sfert de ora, de grindina.
"Am 20 de ari de vie, din care jumatate a fost distrusa. Porumb am avut semanat pe un hectar si 20 de ari, dar nu mi-a mai ramas nimic. Din cauza secetei, dintr-un hectar de griu am scos doar citiva saculeti de «gunoi», ca griu nu-i poti spune. Cam 30 de kilograme dintr-un hectar. Un hectar si jumatate l-am avut semanat cu ovaz si n-am produs nimic. Eu nu pot munci pamintul asta, ca sint batrin asa ca am tocmit niste oameni. Ii platesc cu 50.000 lei pe zi, dar de recoltat, n-am sa recoltez nimic. Sper sa ma ajute statul cu ceva, poate mi-o da niscaiva gologani sau, macar, saminta", ne-a spus Mihai Zaharia, un batrin din satul Corodesti, comuna Gherghesti. Dupa 35 de ani de munca la CAP, atit el, cit si sotia primesc o derizorie pensie in valoare de 124.000 de lei. Astfel ca, pentru sotii Zaharia, principala sursa de trai o reprezinta pamintul. Acum, ei se gindesc cum vor reusi sa se descurce pina anul viitor.
Intr-o situatie similara se afla si Ioan Codreanu din acelasi sat. Griul, porumbul si ovazul i-au fost compromise aproape in totalitate de seceta si grindina. Din cei 30 de ari cultivati cu vita-de-vie, omul nu mai spera sa scoata mare lucru: "Anul trecut am facut 1.200 litri de vin. Acum, dac-oi face vreo 200 de litri". Maria Ioan si Eugenia Corodescu, doua femei din acelasi sat, s-au plins ca dezastrele naturale din acest an au facut ca la toamna sa nu mai aiba ce pune in camari. Din via, pomii fructiferi, porumbul, griul, zarzavaturile si legumele celor doua satence s-a ales doar praful.
O imagine mai clara asupra dimensiunilor dezastrului din aceasta comuna ne este oferita si de situatia pe care Primaria Gherghesti a inaintat-o la Prefectura Vaslui. "Seceta a distrus 450 de hectare de griu, ceea ce inseamna 90% din suprafata totala cultivata, 80% din culturile de ovaz (250 hectare), 50% din porumb (950 hectare) si 60% din floarea soarelui (250 de hectare). Grindina a afectat toate cele 100 de hectare de vie, iar ceea ce era cultivat cu legume (30 de hectare) si porumb (450 hectare) a fost distrus in totalitate", ne-a declarat iancu Padure, primarul comunei.
"M-am ales cu o mina de paie"
Seceta a lovit un obraz al taranului puiestean, iar grindina l-a lovit pe celalalt. Aproape 100% din culturile agricole a 11 sate din cele 13, care intra in componenta comunei, au fost mistuite de arsita si "piatra". La circa 80% din casele din comuna acoperisurile au fost avariate de grindina. "Pentru a remedia situatia, ne-ar trebui 14.299 metri patrati de tabla, 100.000 bucati de tigla, 66.430 metri patrati de azbociment, 38.156 metri patrati de carton, 1.086 metri patrati de PFL, 2.600 kilograme de ciment si 828 metri patrati de sticla", ne-a declarat Eugen Radu, secretarul Primariei Puiesti.
Dumitru Mocatin, din satul Calimanesti, comuna Puiesti, capul unei familii formata din 11 suflete, ne-a marturisit ca se gindeste cu groaza la faptul ca nu a mai ramas cu nimic din culturi. Nici unul dintre membrii familiei Mocatin nu lucreaza, asa ca traiul si l-au asigurat pina acum numai din roadele cimpului. "Nu mi-a mai ramas nimic din porumb, floarea soarelui si vie. Exact cu o zi inainte de a bate grindina, tocmisem o combina sa vina sa-mi treiere griul. Insa, a doua zi a batut piatra si m-am ales cu o mina de paie", ne-a spus Dumitru Mocatin.
Aceeasi nenorocire a patimit si Sorin Novac, consatean cu Mocatin: "Seceta si grindina m-a lasat fara porumb, ovaz, floarea soarelui, vie si gradina de legume. Nici eu si nici sotia nu lucram si avem si un copil. Nu stiu cu ce o sa mai traim pina la anul!"
"Nu mai avem nimic. Porumb, floarea-soarelui, gradina de legume, via, totul a fost distrus. Am ramas cu nimic. Ce ne facem, ca vine iarna!? Sa ma duc sa m-apuc de furat, sa dau in cap la oameni!?", ne-a spus Sorin Popa, un alt locuitor al satului Calimanesti. Urgia care s-a abatut asupra satului la inceputul lunii trecute l-a lasat pe bietul om si fara o mare parte din pasari. Grindina i-a omorit 30 pui de curca, 60 de pui de gaina si 20 de pui de rata. Furtuna i-a distrus 200 de coli de azbociment care acopereau casa si magaziile.
Oamenii sint "la mina" Guvernului
In comuna Iana, au fost calamitate culturile agricole a mai bine de jumatate din populatie, care se ridica la 4.300 de suflete. Cele mai afectate au fost satele Iana, Silistea, Tifesti si jumatate din Halaresti. Maria Vama, din Iana, ne-a spus: "Am doar un hectar de pamint pe care l-am semanat cu porumb, dar seceta si grindina mi l-a distrus pe tot. Din pamintul asta traim trei familii, ca am copii casatoriti. Acum, nu ne-a mai ramas nimic. Eu primesc o pensie de la CAP de 140.000 de lei si mai iau si pensie de urmas de 270.000 de lei. Cu banii astia nu vad cum o sa ne descurcam toti. Ne gindim ca la toamna o sa trebuim sa cumparam de toate, dar cu ce bani!?"
Oamenii cu care am stat de vorba s-au plins cu totii ca, pina acum, nimeni nu a venit sa le intinda o mina de ajutor. Ce-i drept, de la primarii au umblat din poarta in poarta functionari care au intocmit o situatie cu toate distrugerile provocate. Insa, totul a ramas asa, astfel ca disperarea taranilor creste de la o zi la alta. Cei mai multi au familii numeroase si se gindesc cu groaza ca toata iarna nu vor avea ce pune pe masa. Mai mult, nici animalele din batatura nu vor avea cu ce sa le hraneasca.
Conform unei situatii intocmite de Comisia judeteana pentru aparare impotriva dezastrelor Vaslui, seceta a produs pagube in valoare de 1.000 de miliarde de lei, iar grindina a cauzat pierderi de 118 miliarde de lei. Situatia a fost inaintata la Bucuresti si se asteapta ca Guvernul sa ia masurile de rigoare. (Razvan CALIN)

Comentarii