Un alt criminal in libertate

miercuri, 24 ianuarie 2001, 00:00
5 MIN
 Un alt criminal in libertate

In momentul in care s-a produs tragicul eveniment, Stefan Ungureanu se afla in magazinul mixt al SC Picnic Gino SRL, din localitate, care este amplasat chiar in curtea gospodariei sale. Proprietarul magazinului este fiul victimei, Valeriu Ungureanu, de 33 de ani. Tatal sau era cel care se ocupa de administrarea magazinului.
Nimeni nu stie cu exactitate ce s-a intimplat. In momentul comiterii crimei, in local se aflau doar Ungureanu si Buzamat.
Potrivit spuselor Doinei Ilie, femeia cu care Buzamat traieste de 8 ani, acesta, in jurul orei 13, a intrat in crisma lui Ungureanu, pentru a bea "una mica": "Abia luasem alocatia copiilor si, cind am ajuns in dreptul circiumii lui Ungureanu, el mi-a cerut sa-i dau 5.000 de lei ca sa bea un rom. I-am dat, s-a dus de a baut si apoi s-a intors imediat, ca eu l-am asteptat acolo, in fata circiumii. Apoi, am venit impreuna acasa. Eu i-am zis sa nu mai iasa din casa, ca am pus sa fac ceva de mincare. Dar, la un moment dat, a plecat si mi-a zis ca se duce pina la vale. Da’, n-am stiut unde ca daca stiam il tineam si nu se mai intimpla crima asta."
Cert este ca Buzamat s-a reintors la magazin in jurul orei 14 si l-a omorit cu un cutit pe batrinul Ungureanu. Victima prezenta peste 10 plagi taiate in zona capului, a fetei si a miinilor, semn ca a incercat cu disperare sa-si apere viata. Lovitura fatala a fost cea care i-a sectionat carotida.
"Avea fata plina de singe"
Intimplarea a facut ca, la scurt timp dupa ce a comis fapta, Buzamat sa fie surprins de sotia victimei, Valerica si de Vasile Ciutea, de 33 de ani, tehnician veterinar la Dispensarul Sanitar-Veterinar Iana.
Ciutea a venit acasa la Ungureanu intrucit acesta il rugase cu ceva timp in urma sa faca o injectie unui porc bolnav: "Cind am ajuns la nea Fanica, am vrut sa intru in crisma. Cind am pus mina pe clanta, am simtit de ca si cum cineva tinea de miner ca sa nu se deschida usa. N-am putut sa vad nimic ca era intuneric si perdelele trase. Am crezut ca-si bate joc de mine si am strigat la el sa-mi dea drumul. Dar, nimic. Cit am asteptat putin, mi s-a parut ca vad o umbra prin incapere. Atunci, am intrat in curte si am vrut sa patrund in magazin pe o alta usa, dar si aia era incuiata. A iesit sotia lui nea Fanica, Valeria si i-am spus ca e inauntru si nu vrea sa-mi dea drumul. Intrigata, femeia a fortat usa si a intrat. Deodata, a inceput sa strige: «Valeu, e mort!» Am intrat imediat si l-am vazut pe om intins la podea. Avea fata plina de singe. Am vrut sa-i dau primul ajutor, dar era mort deja. Incaperea era vraiste, de ca si cum s-ar fi luptat. La un moment dat, Valerica Ungureanu l-a observat pe criminal, care statea ghemuit sub o masa. Am luat imediat un fund de lemn si am inceput sa-l lovesc, in ideea de a-l imobiliza sa nu fuga pina vine politia. Am dat in el pina ce s-a rupt lemnul, dar s-a ridicat si a fugit pe usa care dadea in curte", ne-a relatat Ciutea.
Ce a urmat a fost cum numai in filmele politiste se poate vedea. De trei ori Ciutea a reusit sa-l prinda pe criminal, dar, de fiecare data, acesta a scapat. Tehnicianul veterinar ne-a mai spus ca Buzamat isi pregatise un sac cu mai multe bunuri furate din magazinul victimei: tigari, bautura si alimente. Ucigasul, din cauza interventiei lui Ciutea, nu a mai reusit sa fuga cu tot cu sac, pe care l-a abandonat in magazin. Pe sac se puteau vedea urme de singe.
"Haiducul" Buzamat
Alertati, politistii din comuna Iana s-au deplasat de urgenta la fata locului. Ungureanu era deja mort, iar asasinul disparuse.
Oamenii din sat il cunosc pe Buzamat ca fiind un individ certat cu legea, recidivist, pus numai pe rele. Buzamat, care a fost condamnat de mai multe ori pentru comiterea unor furturi, nu are loc de munca si nu este casatorit. Insa, are doi baietei mici cu Doina Ilie: Andrei, in virsta de doar 8 luni si Catalin, de 5 ani. Doina Ilie mai are un baiat, Gabriel, de 14 ani, provenit din prima ei casatorie. Satenii ne-au spus ca Buzamat a devenit celebru prin usurinta cu care a reusit sa scape de multe ori de bratul legii si prin faptul ca a stat ascuns luni intregi prin padurile din preajma satului, ca un veritabil haiduc.
Constantin Ungureanu, fratele victimei, ne-a declarat: "Acum vreo citiva ani, l-a arestat politia pentru o isprava de-a lui. Chiar aici, la citeva case departare de-a fratelui meu, l-au prins. La un moment dat, asa cum era, legat cu catusele, s-a smuls si s-a repezit la un politai de l-a muscat de picior. Apoi, a scapat, de l-au cautat aproape patru luni pina ce l-au prins din nou, ca a stat ascuns prin padurile astea din imprejurimi".
Puternic afectata de tragedie, familia lui Ungureanu nu-si poate da seama cum de s-a putut intimpla asa ceva, mai ales ca oamenii sustin ca Buzamat a gasit intotdeauna sprijin la ei.
Valeriu Ungureanu, fiul victimei, ne-a marturisit: "Din cite stiu, tata nu a avut probleme sau divergente cu Buzamat. Tata i-a intins o mina de ajutor intotdeauna si lui si familiei sale, ca-i stia ca-s oameni foarte necajiti. Insa, Costel Buzamat era cunoscut ca fiind un om-problema. Cred ca in ultimii 7-8 a stat mai mult prin puscarii."
"Potera" il cauta pe criminal
Nici Doina Ilie, femeia care traieste cu Buzamat, nu a avut pina acum parte de o viata usoara cu el: "Am avut viata grea cu nenorocitul asta. Intotdeauna mi-l batea pe Gabriel, baiatul din prima casatorie, ca zicea ca nu-i al lui si sa se duca la taica-sau. M-a amenitat si pe mine, dar si pe Gabriel, cu cutitul, ca ne omoara. Intotdeauna a spus ca o sa se linisteasca, dar acum a facut prostia asta mare. Nu inteleg de ce a facut asta. Daca as fi stiut unde se duce si pentru ce, l-as fi oprit linga mine, da’ asa … Sa dea Dumnezeu si Maica Domnului sa-l prinda si sa-i dea 100 de ani de puscarie, sa nu-l mai vad."
Inca din dupa-amiaza zilei de 22 ianuarie, politistii din comuna si politisti din Vaslui si Birlad au inceput cautarea asasinului. Stiut fiind ca Buzamat are un real talent de a scapa de sub urmarire si ca stie sa supravietuiasca timp indelungat in conditii vitrege, politistii au scotocit padurile din imprejurimi. Insa, pina ieri, la inchiderea editiei, "potera" nu daduse nici un rezultat. Ieri, in jurul orei 11.30, corpul neinsufletit al lui Ungureanu a fost transportat la Morga Birlad, in vederea efectuarii examenului medico-legal. (Razvan CALIN)

Comentarii