Viata de noapte in Iasi, de la bodega la club de fite

 Unora le place rock-ul, altora manelele. Unii merg sa danseze, altii merg sa se imbete, sa "agate" sau sa se remarce. Indiferent de varsta, grosimea portofelului sau preferintele muzicale, Iasul are de toate pentru tot. Timp de o noapte am vizitat tot soiul de localuri, acolo unde consumul de alcool nu este considerat un viciu si nici dansul un capriciu. Diferentele constatate au fost majore. Manelistii rup mesele de la primele ore ale noptii. Clubberii din discotecile de fite nu se ridica de pe scaune decat dupa cateva doze de alcool bagate in vene in timp ce rockerii nu renunta la zguduiala nici la cinci dimineata. Nu am evitat insa nici bodegile, discotecile in care s-a cantat muzica populara, s-a facut karaoke sau a rulat dubstep.

Muschi si farduri pe ritm de manele

E aproape de unsprezece noaptea si urc intr-un taxi galben din zona Podu Ros. „Duceti-ma la o crasma de manele", ii zic taximetristului, un tip bine trecut de 50 de ani si care s-a dovedit in mai putin de zece minute a fi sugubat. „Vreti la gagici", zice el, ranjind, parca, un pic ironic. Pe la jumatatea cursei am aflat ca ma in­drept spre Manhattan. Nu ma aflam insa pe teritoriu new-yorkez, ci pe malul drept al Bahluiului, in drum spre o carciuma de manele cu acest nume. Soferul glumet isi continua demonstratia de sociabilitate si-mi face o mica prezentare a localului. „Ba­ga numa’ manele si e multa muierime in cautare de barbati", zise el chiar inainte de a incepe sla­lomul pe stradutele prost iluminate si pe alocuri acoperite cu gropi din campusului studentesc „Tudor Vla­di­mirescu". Trebuie sa marturisesc, am ales sa incep seara cu o discoteca de manele dintr-un singur motiv. Mai multi prieteni m-au avertizat ca, in astfel de locuri, in fiecare seara de weekend, petrecerile se termina cu suiere de cutite si zgomote de pumni. Au fost de ajuns 30 de secunde ca sa-mi dau seama ca avertizarea era intemeiata. Nici nu deschizi bine usa la Manhattan ca diferite priviri, deloc amicale, te analizeaza din cap pana in picioare. La usa, doi malaci, bine facuti, stateau ca doi cerberi pusi parca in asteptare pentru ceea ce avea sa urmeze. Ma asez la o masa din local si imi comand o cafea. „Va rog sa imi platiti inainte, ca e weekend", imi zice ospatarita, bazandu-se parca pe o experienta deloc placuta traita in trecut. Sa fi fost putin trecut de 11 noaptea, cand baietii cu muzica au inceput sa elibereze din sculele lor muzicale primele note ale serii. Parca pentru a se asorta cu muschiulosii din local, ospatarii dau televizorul pe sport.ro. La wrestling. Tot asortati bine, dar cu gecile lor de piele neagra, erau si cativa indivizi din stanga mea. Pe un fundal sonor in care „dusmanii mureau de ciuda", incepe distractia. Spre deosebire de alte locuri pe care aveam sa le frecventez in acea seara, participantii la petrecere nu s-au lasat prea mult asteptati. Toti au sarit de pe scaune ca un glont din teava spre ringul de dans. Dansurile, relativ lascive, lumina – din ce in ce mai slaba. Erau totusi niste luminite de laser galben-verzi care deranjau vizibil ochii. Pe ringul de dans, carnea fetelor se misca mai ceva ca valurile Marii Negre. Altele, la fel de vioaie, ieseau in evidenta prin machiajul strident, de parca s-ar fi fardat cu jumatate de catalog de la Avon inainte de a iesi pe usa. La vreo cinci metri de mine, o masa cu patru baieti singuri. Unul dintre ei scoate un „Caragiale" din buzunar si-l strecoara strengareste in buzunarul solistului. Urmeaza, un „solo", o ridicare de volum si o noua tura de dans. Baiatul cu banii se ridica si el in picioare si incepe sa dea din maini in dreptul pieptului de parca ar fi avut o pereche de andrele cu care-si impletea un fular.

Studenti invitati la Brasoveanca

Dupa o ora si ceva petrecute in ritmuri de manele, imi dau seama ca viata de Manhattan nu are cum sa se schimbe in urmatoarele ore. Ma indrept astfel spre un alt taxi, nu inainte insa de a lua pulsul caminelor din campusul „Tudor Vladimirescu". Imi este de ajuns o plimbare de zece minute pe jos ca sa imi dau seama ca petrecerea e in toi si in randul ca­ministilor. Urc in taxi cu destinatia Hun­ters, un local situat la o arun­catura de bat de Gradina Botanica.

Inainte de a intra, zaresc un grup mare de tineri care roiesc la intrare. Imi dau seama de motiv dupa ce paznicii imi spun ca nu mai e loc decat cu rezervare. Reusesc, in cele din urma, sa intru cu ajutorul unui amic care avea rezervare. Atmosfera total diferita fata de Manhattan. Desi era mai tarziu in noapte, lumea era parca inerta. Spre deosebire de clubul de manele, aici lumea nu prea dansa. Imi dau seama repede si de ce. Era inca program de karaoke, iar tinerii preferau mai degraba sa-si aplaude camarazii decat sa danseze pe muzica lor. Sa fi trecut vreo 20-30 de minute, cand dintr-un colt al discotecii incep sa porneasca spre imensul spatiu al localului acorduri de muzica populara. Un impuls indeajuns de puternic ca ringul de dans sa se umple ochi cu tineri, dornici de distractie, in ciuda faptul ca pasii lor erau asezati destul de naiv pe podea pentru un dans popular. La o asa atmosfera, te-ai fi asteptat ca mesele sa fi fost pline de ulcioare de vin. Nici vorba insa, traditionalismul mu­zicii populare era completat cu modernismul paharelor de pinacolada sau al celor udate de batranul Jack. Atmosfera populara se incheie cu o brasoveanca care blocheaza complet culoarele spre iesire.

La o aruncatura de bat de Hun­ters, un club pentru studenti. Pe numele lui, Academy. Pana nu de mult se chema Master Pub, iar acest nume a tinut prima pagina a ziarelor dupa ce la inceputul anului un interlop a taiat cu cutitul patru agenti de paza. Dupa un asemenea episod sangeros, m-as fi asteptat ca verificarea de la intrare sa fie mai ceva decat accesul in birourile CIA. Nicidecum. Un control sumar, doar la baieti. In interior, muzica urla din difuzoare cu atat de multa putere, incat cu greu iti mai auzeai si gandurile. Muzica de club, in special house. Dansurile au inceput sa se inmulteasca pe masura ce sticlele de tequila se goleau la bar. Barmanii, simpatici in felul lor, ofereau shot-urile dansand, iar pe la doua de noapte, primele mese incep sa fie fo­losite ca mini-ringuri de dans.

Viata intr-un club de fite

Despre Office, cei mai multi spun ca ar fi un club de fite. M-am gandit pentru prima data la asta cand am vazut parcarea de la Ramada, plina ochi cu masini care mai de care. Inainte de a intra, paznicii solicita 30 de lei si ofera trei hartii dreptunghiulare denumite bonuri de consumatie. Oamenii vor sa se asigure ca oricine intra la ei in club face si consumatie.

De la intrare imi dau seama ca nu sunt costumat chiar corespunzator. Aveam camasa, pantaloni eleganti si pantofi, dar in jurul meu erau sute de tineri imbracati la patru ace, cu papioane, cravate sau butoni. Desi era trecut de trei dimineata, lumea mai mult statea in picioare si dadea tematoare din corp. Ce-i drept, nu aveai loc nici sa arunci un ac. Fetele, trecute probabil periodic pe la programele de Pilates, atrageau priviri ca mierea albinele de cate ori se plimbau prin club. Unele mai si dansau, intarind si mai tare ideea ca au dus prea putin material textil atunci cand au mers la croitor pentru a-si face haine. Pe ici-colo, baietii costumati in miri reuseau sa le mai smulga petrecaretelor cate un zambet fad, incercand sa le agate. De altfel, spre deosebire de celelalte locuri in care am fost, frecventa plecarilor in cupluri nou-formate era mult mai mare. La cateva minute, o alta pe­reche de Romeo si Julieta paraseau clubul deplasandu-se in locuri doar de ei stiute.

Ultima moda: dubstep

E trecut de ora patru si ma depla­sez spre localurile de pe Stefan cel Mare, din zona „Cub". Iesit din eleganta de la Office, gunoaiele de pe drumul de la subsolul „cubului" starnesc parca un contrast suparator. Despre muzica dubstep se spune ca a fost descoperita intr-un mod accidental, dupa ce un CD s-a blocat in casetofon si a inceput sa suiere intr-un mod ciudat. Iti dai seama exact cum a aparut genul acesta de muzica cand intri in clubul Under­ground. Desi e aproape de dimineata, locul e foarte aglomerat si e frecventat in general de tineri de maximum 23-24 de ani care se misca intr-un mod ciudat. E tarziu, asa ca insii care se clatina din masa in masa nu ma mai surprind. In mijlocului localului, un grup de tineri se zbuciuma haotic, dar pentru ei e doar o modalitate de a se distra.

Ies din Underground cu urechile suierand si ma duc spre barul denumit ciudat „La Baza". Primul gand care-mi vine in minte dupa ce intru in local este ca ma aflu intr-un teatru de razboi. De jur imprejur, mesele sunt acoperite pana la margine de sticle de beri goale. Zeci de sticle. Printre ele, cativa ostasi cu capetele lasate in jos, rapusi cu siguranta de alcool si oboseala. Ma amuz nitel cand un paznic al barului vine la un astfel de ostas pentru a-i ridica teasta de pe masa. La propriu. Nu a avut succes insa, decat dupa un sfert de ora de chin.

Rock in forta la 6 dimineata

Dupa vizita din „La Baza", ma indrept intr-un loc in care pletele in vant sunt la ele acasa. „Taverna". E cinci dimineata, iar in acest bar la aceasta ora fumul il tai, cum se zice in limbaj colocvial, cu cutitul. In Taverna, oamenii inca isi mai comanda bere sau vodca si inca mai danseaza pe ritmuri de muzica rock. Atmosfera devine uneori psihede­lica, mai ales atunci cand vocea calda a lui Florian Pittis este inlo­cuita cu cea ragusita a lui James Hatfield. Si, bineinteles, nu lipsesc nici miscarile violente din plete.

Consum o bere in Taverna si-mi dau seama ca s-a facut ora sase. Parasesc localul insa, spre disperarea barmanului, nu eram ultimul care s-a gandit ca e timpul sa-si ia talpasita, alte persoane dornice de distractie ramanand acolo. Pe la sase si douazeci ajung intr-o bodega din zona Garii. Nu mai stiu cum se cheama, dar era mai multa lume decat la Taverna. Altfel de lume, ce-i drept. Toti consumau alcool, insa dupa fete si dupa modul de exprimare a fost lesne sa-mi dau seama ca oamenii erau impartiti in doua categorii. Cei care isi incheiau seara in bodega si cei care isi incepeau ziua in ea. Se face ora sapte. Calatorii incep sa coboare din trenuri si sa-si bea cafeaua.