Iesenii au venit in numar mare sa-l vada pe Loverboy

luni, 17 octombrie 2011, 10:01
2 MIN
 Iesenii au venit in numar mare sa-l vada pe Loverboy

Singurul film romanesc intrat in cursa pentru "Oscarurile europene" a fost primit la Iasi cu sala arhiplina de cinefili si ropote de aplauze. Cinematograful "Victoria" a gazduit aseara spectacolul de gala al filmului "Loverboy", la care au fost prezenti regizorul Catalin Mitulescu, actorii Ada Condeescu si George Pistereanu, precum si producatorul Daniel Mitulescu.

"Sint convins ca prezenta dumneavoastra in numar atit de mare se datoreaza si curiozitatii. Cu siguranta ati vrut sa vedeti ce mai face celebra pereche Ada Condeescu-George Pistereanu", dupa marele succes inregistrat cu filmul «Eu cind vreau sa fluier, fluier»", a spus Constantin Hurjui, moderator al intilnirii.

Si regizorul Catalin Mitulescu a fost surprins de faptul ca filmul a adus un numar foarte mare de spectatori, cei mai multi tineri, in cinematograf. "Va multumesc mult ca ati venit. De aici e o priveliste foarte placuta. N-am mai vazut asa o sala plina cred ca de cind eram mic si mergeam la cinema. Sper ca «Loverboy» sa va provoace, sa va puna pe ginduri, sper sa va si placa intr-un fel", a marturisit cineastul.

"E prima data cind vad atitia oameni care vin la film. Eram putin ingrijorat ca nu vor fi atitea suflete, sint foarte emotionat, va multumesc foarte mult", a spus si actorul George Pistereanu.

Povestea de dragoste dintre Luca, un "loverboy" in virsta de 20 de ani si Veli, o adolescenta dintr-un sat sarac din zona Hirsova, protagonisti interpretati de George Pistereanu si Ada Condeescu, i-a tinut pe spectatori in fata marelui ecran, cu sufletul la gura, pina la final. Cei doi au putut fi vazuti in citeva ipostaze erotice, dansind pe manele sau manifestindu-si gelozia ca intr-un cuplu adevarat de indragostiti. Replici precum "Tu de ce te f…i?", "Pentru ca imi place si pentru ca m-ai invatat tu" ori secventa in care Luca isi pune bunicul bolnav sa rosteasca cuvinte vulgare au fost "taxate" de public prin risete. Filmul este inspirat din mai multe povesti reale, documentarea fiind realizata in urma unor discutii cu "loverboys" si fete devenite victime ale acestora.

George Pistereanu a marturisit ca tatuajele cu care apare in film, realizate in fiecare dimineata, au fost inspirate de la un "loverboy" care nu mai activeaza, iar Ada Condeescu a explicat ca, pentru a-si intelege personajul, a stat de vorba cu citeva tinere dintr-un centru de recuperare a victimelor traficului de persoane.

Comentarii