TVR Iasi, in topul televiziunilor regionale din Romania

miercuri, 02 iulie 2008, 18:52
1 MIN
 TVR Iasi, in topul televiziunilor regionale din Romania

Realizat de Infomass pe un esantion reprezentativ de 1072 de familii selectate din toate cele sapte judete ale Moldovei, studiul a relevat faptul ca TVR Iasi ocupa pozitii fruntase intr-un clasament al celor 23 de posturi regionale auditate.

"Faptul ca telespectorii nostri apreciaza in proportie de 73,8 % ca informatiile noastre sint credibile si nu favorizeaza anumite partide politice, dar si faptul ca avem un raiting de 5,22% pentru Jurnalul Regional de la ora 18.00 reprezinta un lucru extraodinar. Ne motiveaza pe noi sa face stirile cit mai credibile, sa fim corecti cu toata lumea", spune Vasile Arhire, directorul TVR Iasi.

El a declarat ca a cerut acest studiu pentru ca era momentul sa afle ce doresc telespectatorii de la postul pe care il conduce. "Este o pozitie care ne permite promovarea imaginii regionale. Omul doreste sa vada ce se intimpla in zona lui, astfel incit si noi dorim sa le oferim tot ce trebuie, sa ne implicam in viata comunitatii, sa promovam valorile locale", explica Arhire.

Si pentru ca, din toamna, postul national de televiziune va lansa canalul TVR 3, rezervat doar posturilor regionale, echipa TVR Iasi este pregatita pentru un efort suplimentar, pentru ca volumul de munca va creste odata cu lansarea noului post. 

Din studiul efectuat in luna mai de Infomass a reiesit si faptul ca TVR Iasi are deja citeva vedete. Conform aprecierilor telespectatorilor din Moldova, Carla Tompea este cel mai cunoscut moderator, urmeaza apoi Oana Anton, Gabriela Gugeanu, Horia Gumeni, Lucian Lucescu, Razvan Cojocaru.

Comentarii