Aproximativ 200 de persoane, implicate intr-un scandal cu bate si sabii intr-o comuna din Galati

marți, 23 august 2011, 12:29
1 MIN
 Aproximativ 200 de persoane, implicate intr-un scandal cu bate si sabii intr-o comuna din Galati

Purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie al Judetului Galati, Stefan Gohoreanu, a declarat ca scandalul a izbucnit pe strada, intre doua grupuri de romi.

La randul sau, purtatorul de cuvant al Inspectoratului Judetean de Jandarmi Galati, Costin Barbu, a spus ca primele informatii arata ca scandalul ar fi pornit de la faptul ca membrul uneia dintre cele doua grupuri ar fi lovit usor cu masina un copil, in urma cu cateva zile.

El a precizat ca, initial, in conflict au fost implicate aproximativ 200 de persoane, iar pana in prezent au fost duse la audieri aproximativ 15 persoane.

Potrivit reprezentantului Inspectoratului Judetean de Jandarmi Galati, in urma conflictului, in care au fost folosite bate si sabii, patru persoane au avut nevoie de ingrijiri medicale, nefiind necesara internarea lor.

"Conflictul a fost aplanat, dar avem in continuare efective de jandarmi care patruleaza in zona. Primele informatii arata ca scandalul ar fi pornit de la faptul ca membrul uneia dintre cele doua grupuri aflate in conflict ar fi acrosat usor cu masina, zilele trecute, un copil. In aceasta dimineata, aceeasi persoana a fost vazuta la volan, iar grupul advers a reactionat", a declarat Costin Barbu.

In prezent, 40 de jandarmi patruleaza in localitatea galateana Podeoleni, unde a avut loc conflictul.(Mediafax)

Comentarii