Avionul american doborit in Iran supraveghea instalatiile nucleare ale regimului islamist

joi, 08 decembrie 2011, 19:42
2 MIN
 Avionul american doborit in Iran supraveghea instalatiile nucleare ale regimului islamist

 Avionul american fara pilot prabusit in Iran participa la o misiune de supraveghere a instalatiilor nucleare iraniene, afirma surse oficiale si experti americani citati de editia online a New York Times.

Pana acum, zborurile la altitudini mari efectuate de la baze din Afganistan erau printre cele mai secrete operatiuni de colectare a informatiilor despre Iran, iar oficialii americani refuzau sa le discute. Dar prabusirea acestui aparat, la circa 200 de kilometri de frontiera dintre Afganistan si Iran, a scos la iveala detalii despre secretul program american.

Detalii despre zborurile avionului fara pilot de tip RQ-170 Sentinel, fabricat de Lockheed Martin, au aparut in Kandahar, Afghanistan, in 2009. Conform expertilor, este clar ca avionul era utilizat in cadrul misiunilor agresive de colectare a informatiilor despre programul nuclear iranian.

Intr-un discurs recent, consilierul prezidential american pentru Securitatea Nationala, Tom Donilon, sugera ca existau eforturi secrete ale Statelor Unite pentru monitorizarea programului nuclear iranian. "Vom continua sa fim vigilenti. Vom actiona agresiv pentru a depista orice efort al Iranului in domeniul nuclear", afirma Donilon in noiembrie, cu ocazia unui seminar al Institutului Brookings.

Oficial, Forta Internationala de Asistenta pentru Securtitate in Afganistan (ISAF) a anuntat ca avionul prabusit a fost pierdut in cursul "unei misiuni de recunoastere" in vestul Afganistanului. Insa unii experti afirma ca un astfel de aparat, cu tehnologie care il face invizibil pe radare, nu prea este folosit in Afganistan, dat fiind ca insurgentii talibani nu dispun de aparatura antiaeriana sofisticata.

Potrivit Wall Street Journal, Statele Unite au analizat posibilitatea trimiterii unor unitati speciale in Iran pentru recuperarea sau distrugerea avionului fara pilot prabusit in aceasta tara. Regimul de la Teheran sustine ca a doborat avionul fara pilot american, desi surse americane afirma ca aparatul a avut probleme tehnice si pierduse legatura cu pilotii care il controlau de la distanta. (Mediafax)

Comentarii