UPDATE: Cel putin 25 de morti si 100 de persoane disparute intr-o alunecare de teren in Filipine

joi, 05 ianuarie 2012, 08:15
1 MIN
 UPDATE: Cel putin 25 de morti si 100 de persoane disparute intr-o alunecare de teren in Filipine

Alunecarea de teren s-a produs intr-o regiune montana izolata, in apropiere de orasul Pantukan, pe insula Mindanao (sud) care la mijlocul lui decembrie s-a confruntat cu ploi torentiale aduse de furtuna tropicala Washi, a precizat seful apararii civile Benito Ramos.

Pana in prezent au fost recuperate 25 de cadavre, a declarat un oficial din cadrul politiei regionale, Jaime Morente.

Dar alte aproximativ 100 de persoane ar putea sa fie ingropate in noroi, potrivit lui Arturo Uy, guvernatorul provinciei Compostela Valley, care include Pantukan.

O unitate militara trimisa la fata locului joi dimineata pentru operatiuni de salvare incearca sa dezgroape casele in cautarea corpurilor victimelor, cu ajutorul lopetilor si tarnacoapelor, a adaugat acesta.

Regiunea unde a avut loc dezastrul atrage de mai multi ani mii cautatori de aur care muncesc fara vreo norma sau masura de protectie. Mai multe accidente mortale s-au produs deja, au declarat autoritatile locale.

"Sunt mineri care lucreaza in maniera cvasi-artizanala sapand in munti, precum soarecii", a declarat Benito Ramos.

Alunecarea de teren s-a produs in timpul noptii de miercuri spre joi la ora 03.00 (miercuri, 21.00 ora Romaniei). (Mediafax)

Comentarii