DIICOT: 27 de perchezitii in Petrosani si in Franta, intr-un caz de trafic de carne vie

luni, 14 noiembrie 2011, 11:37
1 MIN
 DIICOT: 27 de perchezitii in Petrosani si in Franta, intr-un caz de trafic de carne vie

Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism – Biroul Teritorial Hunedoara au desfasurat, luni, o actiune in vederea depistarii mai multor inculpati, cercetati de catre autoritatile judiciare franceze, pentru constituire a unui grup infractional organizat si trafic de persoane, informeaza Biroul de presa al DIICOT.

Actiunea a fost declansata urmare a cooperarii judiciare internationale cu autoritatile judiciare din Paris, Franta, DIICOT primind mai multe cereri de asistenta judiciara internationala, in vederea tragerii la raspundere penala a inculpatilor aflati pe teritoriul statului roman.

La data de 14 noiembrie 2011, prin actiunea coordonata a autoritatilor romane si franceze, au fost efectuate 27 de perchezitii domiciliare, pe raza municipiului Petrosani (sapte) si pe teritoriul statului francez.

Potrivit DIICOT, membrii grupului infractional organizat au obtinut beneficii financiare substantiale din racolarea mai multor persoane de sex feminin, o parte dintre acestea minore, pe care le-au obligat la practicarea prostitutiei in diverse locatii din Paris, Franta.

La sediul DIICOT Biroul Teritorial Hunedoara au fost conduse mai multe persoane in vederea audierii. (Mediafax)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii