Japonia se pregateste de noi ninsori, in timp ce bilantul intemperiilor se ridica la 83 de morti

vineri, 10 februarie 2012, 11:24
1 MIN
 Japonia se pregateste de noi ninsori, in timp ce bilantul intemperiilor se ridica la 83 de morti

Circa 60 de centimetri de zapada s-au asternut in ultimele 24 de ore peste stratul de cativa metri deja existent in insula nordica Hokkaido, a avertizat Agentia de meteorologie.

Nordul insulei Honshu, unde unele zone au fost devastate de tsunami din 11 martie, vor fi, de asemenea, afectate de intemperii.

De la primii fulgi de zapada, in noiembrie, 60 de persoane au murit in tara in incercarea de a indeparta zapada de pe acoperisuri sau de a degaja strazile blocate, anunta Agentia pentru gestionarea dezastrelor.

Alte persoane, 15 in total, si-au pierdut viata zdrobite de caderea zapezii stranse pe cladiri, iar patru au murit in avalanse.

Aceste conditii climatice extreme au provocat moartea altor patru persoane, a adaugat agentia, fara sa precizeze cauza exacta a acestor decese.

In nordul insulei Honshu, stratul de zapada depasea vineri patru metri inaltime la Sukayu (prefectura Aomori) sau Hijiori (prefectura Yamagata).

Ninsori s-au inregistrat si in sudul tarii. In prefectura Hyogo, stratul de zapada avea 82 de centimetri, respectiv de sapte ori peste nivelul normal. (Mediafax)

Comentarii