Kelemen: Il sustinem pe Arafat si credem ca e nevoie de el, in administratie sau in sistemul sanitar

luni, 16 ianuarie 2012, 15:29
1 MIN
 Kelemen: Il sustinem pe Arafat si credem ca e nevoie de el, in administratie sau in sistemul sanitar

El a facut aceste afirmatii dupa ce a fost intrebat, in conferinta de presa, daca Uniunea ar fi de acord cu readucerea lui Raed Arafat in Ministerul Sanatatii.

"Nu este vorba despre optiunea noastra. Daca domnul Raed Arafat doreste sa faca parte din administratia centrala, probabil ca va avea toata posibilitatea. Noi, oricum, il sustinem si credem ca este nevoie de el indiferent daca este in administratia de stat sau este in sistemul sanitar", a aratat liderul UDMR.

Ministrul Sanatatii, Ritli Ladislau, a anuntat luni ca il asteapta pe doctorul Raed Arafat sa colaboreze in privinta proiectului Legii sanatatii, el fiind totodata presedintele Comisiei de urgenta a ministerului.

Intrebat, luni, de jurnalisti daca apreciaza ca este posibil ca Raed Arafat sa lucreze la noul proiect al legii sanatatii sau sa revina in minister, premierul Emil Boc a raspuns ca fostul subsecretar de stat "este binevenit, daca domnia sa va dori".

Raed Arafat a demisionat, saptamana trecuta, din functia de subsecretar de stat in Ministerul Sanatatii, in urma nemultumirilor privind noile prevederi referitoare la medicina de urgenta din proiectul Legii sanatatii si ca urmare a criticilor formulate la adresa lui de catre presedintele Traian Basescu. (Mediafax)

Comentarii