Prefectul Politiei din Paris ii vizeaza pe romani intr-un raport

marți, 24 ianuarie 2012, 08:29
1 MIN
 Prefectul Politiei din Paris ii vizeaza pe romani intr-un raport

Prezentand datele, prefectul a insistat asupra romanilor, precizeaza postul francez de radio. Dar pentru a nu fi calificat drept "xenofob", Gaudin si-a luat "toate masurile de precautie", subliniind ca se bazeaza pe date prezentate ca "obiective si incontestabile" inainte de a insista asupra "actiunilor" unei anumite populatii, si anume cea romana.

Conform datelor prezentate, in pofida unei scaderi a nivelului infractionalitatii din Paris, la nivelul intregului an, cu 1,52 la suta, numarul arestarilor romanilor a "explodat" cu 78%, potrivit postului.

In opinia prefectului politiei din capitala franceza este necesar ca acest fenomen sa nu mai fie ignorat. "De ce sa-l negam? Aceste persoane se livreaza unor activitati care constau in furturi din DAB-uri (distribuitoare automate de bancnote), furturi de telefoane mobile, cersit bazat pe sisteme de retele de exploatare, un termen insuficient de dur, a minorilor", a precizat Gaudin.

"Cred ca ar fi complet imoral sa nu ne ocupam de acesti copii, care sunt (tratati ca) adevarati sclavi", a continuat oficialul. "Nu este vorba despre nicio stigmatizare, ci despre a constata si a actiona astfel incat sa putem anihila aceste retele, deosebit de prezente in regiunea pariziana", a subliniat el.

De mai multe luni, cu ajutorul a aproximativ zece politisti veniti de la Bucuresti, politistii parizieni au procedat la realizarea unei "harti" detaliate a retelelor romanesti "implantate" in capitala Frantei. Pana in prezent, anchetatorii au identificat 1.300 de persoane, potrivit Europe1. (Mediafax)

Comentarii