Procurorul Mihai Betelie ramane in arest preventiv pentru inca 30 de zile

vineri, 24 februarie 2012, 11:36
4 MIN
 Procurorul Mihai Betelie ramane in arest preventiv pentru inca 30 de zile

De asemenea, instanta suprema a respins si recursul secretarul Primariei Sectorului 1 Bucuresti, Bogdan Grigorescu, el fiind cercetat de procurorii DNA alaturi de Mihai Betelie, pentru fapte de coruptie.

Instanta suprema a judecat joi recursurile lui Mihai Betelie, suspendat din functia de prim-procuror al Parchetului Judecatoriei Sectorului 4 Bucuresti, si Bogdan Grigorescu la decizia Curtii de Apel Bucuresti din 17 februarie prin care au fost prelungite cu 30 de zile mandatele de arestare preventiva emise pe numele acestora de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie.

Cei doi au fost arestati in 26 ianuarie, de Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ), care a admis recursul procurorilor anticoruptie.

DNA a facut atunci recurs la decizia din 20 ianuarie a Curtii de Apel Bucuresti, care stabilise cercetarea celor doi in stare de libertate, aplicandu-le insa interdictia de parasi localitatea de domiciliu. Curtea de Apel Bucuresti, desi nu a dispus arestarea preventiva a sefului Parchetului Sectorului 4 Bucuresti, a remarcat faptul ca de pe pozitia detinuta magistratul a administrat o societate, a incheiat contracte cu eludarea legii, punand in lumina o conduita reprobabila si degradarea sa morala.

Mai mult, instanta Curtii de Apel a notat in decizie ca procurorul sef Mihai Betelie si-ar fi exercitat influenta conferita de functia sa asupra vicepresedintelui Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatii (ANRP), la schimb cerandu-i solicitantului de influenta sa il ajute sa ajunga la o functionara din Primariei Capitalei pentru rezolvarea unor "probleme".

In ce priveste acuzatia de favorizare a infractorului in legatura directa cu o infractiune de coruptie, instanta Curtii de Apel Bucuresti a aratat ca exista date din care rezulta ca Mihai Betelie, in baza informatiei cu caracter clasificat «Strict Secret» privind luarea unor masuri specifice punerii in executare a autorizatiei din 26 mai 2011 emisa de Curtea de Apel Bucuresti in ce priveste convorbirile purtate in mediul ambiental in biroul procurorului Maximilian Balasescu, ar fi intervenit peste oamenii serviciilor secrete care montau tehnica si ulterior ar fi divulgat presei aceste momente. Potrivit instantei, procurorul Balasescu era vizat "in dosarul 120/P/2011, avand ca obiect traficul de influenta in favoarea unor hoti de autoturisme".

Curtea de Apel a notat ca informatia a fost primita de la jandarmul R.C.C., invinuit in cauza, iar in data de 11 spre 12 iunie 2011, Mihai Betelie s-a prezentat la sediul Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti, in timpul desfasurarii activitatilor specifice, insotit de jandarm, a supravegheat perimetrul sediului si a fotografiat sediul si autoturismele de serviciu ale autoritatilor de stat implicate, dupa care a luat legatura telefonic cu ziaristii, care au publicat stirea primita si fotografiile pe un site.

In fata judecatorilor ICCJ, procurorul Mihai Betelie a declarat ca intentiona sa paraseasca sistemul judiciar si ca, in opinia sa, faptele ce i se imputa, pe care le recunoaste, referitor la societatea comerciala, nu ar fi de natura penala.

Mihai Betelie, suspendat din functia de prim-procuror al Parchetului Judecatoriei Sectorului 4 Bucuresti, si Bogdan Grigorescu, secretarul general al Primariei Sectorului 1, au fost retinuti in 19 ianuarie, fiind acuzati ca au participat la administrarea unei firme de mediu a unor rude sau apropiati si au solicitat unui membru al unui partid politic, filiala Ilfov, sa le faciliteze desfasurarea activitatii.

Mihai Betelie este acuzat de efectuare de operatiuni financiare ca acte de comert incompatibile cu functia detinuta, in scopul obtinerii de foloase necuvenite, favorizarea infractorului, in legatura directa cu o infractiune de coruptie, instigare la infractiunea de folosire a influentei sau a autoritatii de catre o persoana cu functie de conducere intr-un partid, in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite si santaj, in legatura directa cu o infractiune de coruptie, potrivit DNA.

Bogdan Nicolae Grigorescu este acuzat de efectuare de operatiuni financiare ca acte de comert incompatibile cu functia detinuta, in scopul obtinerii de foloase necuvenite, in forma continuata, conflict de interese si santaj, in legatura directa cu o infractiune de coruptie.

Din Ordonanta de punere in miscare a actiunii penale intocmita de procurori rezulta ca, in perioada iulie 2010 – ianuarie 2011, Mihai Betelie, prim-procuror al Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 4, si Bogdan-Nicolae Grigorescu, secretarul general al Primariei Sectorului 1, prin incalcarea atributiilor de serviciu privitoare la incompatibilitati prevazute in Statutul judecatorilor si procurorilor si, respectiv, in Legea administratiei publice locale, au efectuat, prin persoane interpuse, activitati financiare, ca acte de comert, si au participat la administrarea SC Enviroservice SRL Bucuresti, in scopul obtinerii unor foloase materiale necuvenite.

Atributiile de administrare a acestei societati comerciale, ai carei reprezentanti legali erau rude sau persoane foarte apropiate celor doi inculpati, au fost impartite intre cei doi inculpati, spun procurorii.

Concret, cei doi acuzati s-ar fi ocupat de administrarea acestei firme (cu obiect de activitate achizitionarea deseurilor colectate selectiv in vederea reciclarii), implicandu-se in mod direct in tot ceea ce insemna functionarea acesteia: relatiile cu partenerii de afaceri, selectia de personal si plata salariilor, achizitii de utilaje si plata acestora, relatiile cu unitatile bancare, distributia marfurilor, plata chiriei, Grigorescu finantand activitatea firmei cu 50.000 de euro.

In acest context, in scopul de a beneficia, in interesul acestei afaceri, de influenta si autoritatea de care se bucura o persoana, membru al filialei Ilfov a unui partid politic, Mihai Betelie si Bogdan Grigorescu i-au solicitat acestei persoane sa le faciliteze desfasurarea activitatilor lor comerciale.

In conditiile in care o societate comerciala aflata in relatii contractuale cu SC Enviroservice SRL a incetat derularea acestui contract pe fondul existentei unor nereguli, cei doi, profitand de functiile publice detinute, au exercitat presiuni asupra reprezentantilor acestei firme pentru ca acestia sa nu sisteze contractul respectiv.

In iunie 2011, Mihai Betelie, in conditiile in care a luat la cunostinta in mod nelegal de proceduri referitoare la punerea in executare a unei autorizatii emise, in conformitate cu dispozitiile Codului de procedura penala, intr-un dosar penal aflat pe rolul Directiei Nationale Anticoruptie, a facut demersuri pentru divulgarea acestei operatiuni in scopul de a zadarnici urmarirea penala a persoanelor vizate in dosarul respectiv, potrivit procurorilor anticoruptie. (Mediafax)

Comentarii