Zece ambasadori europeni protesteaza fata de site-ul unui partid olandez impotriva imigrantilor

luni, 13 februarie 2012, 12:57
2 MIN
 Zece ambasadori europeni protesteaza fata de site-ul unui partid olandez impotriva imigrantilor

Conform agentiei poloneze PAP, scrisoarea le cere liderilor partidelor parlamentare sa se distanteze de aceasta "initiativa regretabila". Ambasadorii ar urma sa faca demersuri si pe langa parlamentari, in cursul zilei de marti. Premierul polonez, Donald Tusk, este la curent cu aceasta situatie. El apreciaza insa ca posibilitatile de protest sunt limitate, deoarece site-ul este initiativa unui politician, nu a Guvernului.

Liderul PVV Geert Wilders a declarat, ca reactie la scrisoarea ambasadorilor, ca este "pacat de hartia" consumata. Site-ul nu vizeaza tari individuale, ci colecteaza informatii despre problemele publice si presiunea asupra locurilor de munca, a declarat Wilders, citat de Volkskrant.

Comisarul european pentru Justitie, Vivianne Reding, a apreciat vineri seara, intr-un comunicat, ca site-ul Partidului Libertatii (PVV) al lui Geert Wilders "este total opus principiilor" libertatii si liberei circulatii a persoanelor in Europa. "El indeamna in mod deschis oamenii sa fie intoleranti", a relevat ea. "Noi indemnam cetatenii Olandei sa nu dea curs acestei intolerante. Ei ar trebui, din contra, sa spuna clar pe site-ul PVV ca Europa este un loc al libertatii. Intoleranta nu are ce cauta pe continentul nostru", a continuat Reding.

Site-ul, lansat miercuri, indeamna olandezii sa semnaleze "dificultati" pe care le intampina din cauza afluxului de imigranti din Europa de Est. "Ai probleme cu persoane din Europa Centrala si de Est? Ti-ai pierdut locul de munca in fata unui polonez, bulgar, roman sau alt est-european? Vrem sa stim", afirma PVV pe pagina de primire a acestui site deschis miercuri.

In reactie la declaratiile lui Reding, Wilders a declarat ca site-ul a inregistrat deja "peste 32.000 de reclamatii". (Mediafax)

Comentarii