Condimentele ajuta la reducerea caloriilor din mancarurile foarte grase

luni, 22 august 2011, 15:10
1 MIN
 Condimentele ajuta la reducerea caloriilor din mancarurile foarte grase

Condimentarea mancarurilor cu scortisoara, ardei iute sau piper ar putea ajuta la combaterea efectelor negative ale mancarurilor bogate in grasimi, arata studiul publicat in cursul acestei luni in revista Journal of Nutrition. Potrivit cercetatorilor de la Pennsylvania State University, adaugarea de condimente in mancarurile foarte grase contribuie la reducerea trigliceridelor cu 30%. Trigliceridele sunt un tip de grasimi care se depisteaza in sange.

In cadrul experimentului, cercetatorii au hranit sase persoane supraponderale, sanatoase, avand intre 30 si 65 de ani, cu pui cu curry, paine italieneasca cu verdeturi si biscuiti cu scortisoara. Al doilea grup a primit acelasi fel de mancare, dar condimentat cu doua lingurite cu rozmarin, oregano, scortisoara, curcuma, piper, cuisoare, praf de usturoi si ardei iute. Au fost ales aceste condimente pentru marea lor concentratie de antioxidanti.

Cercetatorii au luat sange participantilor din 30 in 30 de minute timp de trei ore si au constatat ca antioxidantii prezenti in condimente au dus la cresterea activitatii sanguine cu 13% si la scaderea cu 20% a raspunsului la insulina. Ei mai arata ca antioxidantii pot contribui la combaterea efectelor nocive ale bolilor cronice, cum ar fi afectiunile cardiace, artrita sau diabetul, produse de presiunea oxidanta.

Un alt studiu, realizat de Universitatea Georgia, demonstrase deja cum condimente ca scortisoara, cuisoarele, oregano si salvia pot reduce leziunile tesuturilor si inflamatiile produse de nivelul ridicat de zahar din sange. (Agerpres)

Comentarii