Alambicul liric al lui Emil Stratan

Poetul Emil Stratan (gresesc oare?) face parte din categoria din ce in ce mai rara ai frumosilor nebuni ai marilor orase, pentru care arta si literatura, mai bine zis actul creatiei artistice, de orice natura ar fi el, se invecineaza cu bunul Dumnezeul. Pentru domnia sa arta pare sa reprezinte religia suprema, ce impinge omenirea, deopotriva, si inainte si inapoi, pastrind-o permanent, chiar si in momentele de bulversare, intr-o stare de gratie divina. De aceea, de fiecare data cind stau in cumpana si cuget la domnia sa, incercind sa descifrez misterul ce-i anima actiunile, gindurile mele se lovesc de un zid de ceata pe cit de molcom, pe atit de impenetrabil si atunci, in sinea mea, bodoganesc: "In fond, ce urmareste in forul sau abscons Emil Stratan? De unde atita pasiune pentru artisti si pentru arta?" Si: "In aparenta, ceea ce face el tine de gratuitea pura? La ce bun atita consum de energie? Caci nu e usor sa aduni la un loc o gramada de poeti din toate colturile mai mult sau mai putin piparate ale scumpei noastre patrii si sa-i pui sa se lupte intr-un turnir cu vag parfum medieval, pret de-o zi sau doua, pe viata si pe moarte, imbracati in armuri de versuri si de ciocolata, pentru o cauza pierduta: poezia!" Pesemne, boala aceasta, tind sa cred ca e vorba intr-adevar de boala, pe semne i se trage, de pe la inceputul anilor nouazeci, cind in curtea clinicii pe care o diriguieste, a poposit, impotmolindu-se pentru o parte din vecie, celebrul Cadillac ursachin, sosit cu vaporul, imediat dupa revolutie, la scurt timp dupa magistrul, de peste Ocean. O vreme, masina a stat intr-un garaj, apoi in aer liber, adapostind inauntru-i eprubete cu tot felul de esente, menite sa innobileze nu numai chipul, ci si spiritul uman, iar afara stoluri intregi de grauri si de corbi, desprinsi parca din povestirile lui Poe. Apoi, dupa ce a fost golit de continut, automobilul a fost mutat, la initiativa rudelor poetului, in curtea Muzeului Literaturii, unde zace si acum.

De-a lungul si de-a latul anilor, l-am intilnit pe amfitrion, vorbesc de Emil Stratan, in diverse ipostaze, de intreprinzator, dar si de liber cugetator, ba chiar si de, intr-un anotimp ce s-a vrut a fi mai luminos, in cea de edil. Nu stiu ce a putut cladi atunci prietenul meu si al bautorilor de absint Emil Stratan. Cred ca in acea vreme cind totul parea alb, pentru ca mai pe urma sa devina gri, domnia sa a cunoscut multi oameni, s-a cizelat spiritual, tragind invataminte drepte din propriile-i avinturi ce s-au macinat in gol; cu alte cuvinte s-a rodat, a acumulat multa experienta umana, pe care, iata, o fructifica acum organizind aceste insolite turniruri de ciocolata si de poezie, ce in aparenta nu au alt scop decit acela de-a deschide portile artei pure. Domnia sa pare ca a construit, in sfirsit ceva, un cub cu o latura ciobita, o piramida, menita sa adaposteasca nu trupul faronului, ci "omida" artei iesene postmoderne. Sfera activitatilor sale adaposteste inlauntru-i un triunghi, strabatut de raza luminos-intunecata a pulsatiilor propriului sau eu, cind inteles, cind neinteles chiar si de sine insusi. Intr-un virf al triunghiului se afla asezat salonul sau de frumusete, strabatut de numeroase galerii, dotate cu laboratoare si distilarii mai mult sau mai putin alchimice, populat de tot de felul de figuri de ceara insufletite de un straniu duh al dragostei de sine si de semeni. Al doilea virf al aceluiasi triunghi cuprinde laboratorul poetic, unde isi petrec vremea bautorii de absint si toti cei aidoma lor, inhalind fum rasfirat in mii de arabescuri din narghilele nevazute, pentru a-si scrijeli apoi versurile pe tablite de lemn si de alama subtiri ca de matase. Iar cel de-al treilea punct cuprinde Galeriile de Arta Eleusis, unde vin, de obicei, initiatii, alesi si acestia pe sprinceana, dupa ce sint supusi in prealabil unui indelung si intortocheat proces de purificare, prin muzica, dans, foc si poezie, si adusi intr-o stare de extaz… Prin urmare, luind in consideratie toate aceste presupuneri, precum si alte ginduri ce nu s-au vrut a se asterne pe hirtie legate de iubirea-i patimasa pentru arta, tind sa cred ca prietenul Bautorilor de absint (v. antologia aparuta in anul 2006 la Paralela 45), i-ar fi placut sa se nasca intr-un timp in care Van Gogh picta celebrele sale autoportrete, iar prietenul sau, Paul Gauguin, tabloul Vincent van Gog pictind floarea soarelui, dar n-a fost sa fie. Emil Stratan s-a nascut intr-un timp in care poezia si arta au fost impinse mai intii in strada, iar, de aici, sub podurile Senei. Faptul acesta nu l-a descurajat, ci dimpotriva, l-a determinat sa mearga in cautarea asidua a bautorilor de absint ai zilelor noastre. Asa i-a intilnit pe Ioan Es. Pop, pe Muresan, pe Foarta si pe atitia alti frumosi nebuni ai marilor orase… (Slavit in veci fie, dar, numele lor!)

Si acum, in loc de inchere: Pinza pe care o tese cu atita migala in jurul sau si al celorlalti amfitrionul Stratan tine, totusi, mai mult de nebunie luminoasa pentru arta, decit de simpla pasiune. Sau si de una, si de alta. In ce ma priveste, tind sa cred ca daca am pune in balanta prima si a doua, prima ar cintari mai greu, in timp ce a doua si-ar ridica odata cu talerul privirea mult mai sus de cer. Privind de la distanta acest triunghi circumscris in sfera preocuparilor emilstratantiene fara sa vrei exclami odata cu autorul Singuratatii in doi, poetul Ioanid Romanescu: "Traiasca poezia si marii visatori!"