Album de familie la Opera din Iasi

Teatrul liric a insemnat pentru ieseni, incepind din 1956, inca o institutie culturala demna sa-i reprezinte. Existau muzee, pe scena Teatrului National juca generatia glorioasa, dar intr-un oras cultural de prestigiul Iasului se simtea de mult nevoia unui teatru in care sa se poata urmari spectacole de opera si opereta. Reprezentatiile sporadice gazduite inca de la sfirsitul secolului al XIX-lea pina dupa a doua jumatate a secolului urmator au fost doar felii de cozonac ajunse cind si cind pe masa saracului. Insa publicul meloman al Iasului a fost mereu bogat in cunostinte despre muzica si a visat mereu sa aiba teatrul lui de opera. 1956 a adus galatenilor un teatrul liric, bacauanilor o filarmonica, iesenilor o Opera.
Acum zece ani, la aniversarea a patru decenii de existenta, solistii primei generatii vorbeau cu explicabila nostalgie despre atmosfera Iasului din toamna lui ’56. In Teatrul National era agitatie: primul rind de scaune disparuse din sala, spre a se construi fosa in care urma sa cinte orchestra. Unii literati, devotati o viata intreaga Teatrului „Vasile Alecsandri”, s-au impotrivit – au trimis memorii, au scris articole la gazeta. Dar spectacolul „Tosca” de Puccini, programat pentru 3 noiembrie, era in repetitii. Unii coristi, solisti, regizorii venisera din diferite zone ale tarii: Florica Maries de la Cluj, Ion Prisecaru de prin partile Sucevei, Dumitru Tabacaru de la Bucuresti. Opera din Iasi a avut inca de la inceput in Ioan Goia un director energic, eficient, cu talent de constructor, ceea ce inseamna mult pentru un colectiv in formare. Talentul de constructor s-a dovedit prin aducerea la Iasi a unor solisti cu voci de foarte buna calitate, cu vocatie de actor, a doi regizori si a unui scenograf constituiti intr-o echipa ce a impus un stil de spectacol mai clasic, apoi echilibrat modernizat, care a inclinat (cel putin o perioada) balanta valorilor dinspre Bucuresti spre Iasi. Este credinta regizorului George Zaharescu, care a fost director artistic al Operei de aici, apoi al Teatrului de opereta din capitala.
Solistii Iasului au fost mult programati la Radio – de aceea pot fi ascultate si azi vocile exceptionale numite Jana Pirvulescu, Laurian Nicolau, George Popa, Ion Prisecaru, Victor Popovici, Gheorghe Badulescu, Camelia Sotrin Pacu, Elena Carcaleanu, Nicolae Prescornitoiu, Traian Uilecan, Ion Iorgulescu, Emil Pinghireac, Ion Humita, Nicolae Sasu, Tiberiu Popovici, Gina Tripa, Aneta Pavalache. Imi este greu sa intrerup aici lista solistilor din prima generatie, pentru ca fac o nedreptate lasind la o parte alte nume importante. Dar trebuie numiti macar citiva reprezentanti ai generatiilor care au mentinut stralucirea scenei Operei din Iasi: Maria Boga, Visarion Hutu, Corneliu Solovastru, Evredica Filipovici, Petre Carcaleanu, Adriana Severin – unii sustinind si o bogata activitate artistica dincolo de granite.
Revad imagini foto din deceniile trecute, cu balerini de mare virtuozitate tehnica si expresivitate, carora li s-ar cuveni cite un portret in cuvinte potrivite: Natalia Vronski, Gina Fierescu, Ion Baitanciuc, Paul Robert, Ion Rusu, Liana Comsa, Gheorghe Stanciu, Ana Boar etc.
Radu Botez, primul dirijor al Operei iesene (excelent profesionist, mare interpret al muzicii lui Verdi si Puccini), care primea aplauze multe, niciodata de convenienta, dupa o uvertura sau un moment orchestral din cuprinsul unui spectacol, Cornelia Voina, Ion Hartan, Traian Mihailescu, Ion Baciu, George Vintila au condus spectacole de mare calitate muzical-artistica, despre care cronicile, inregistrarile audio-video depun marturie.
Expuse mult prea rar, proiectele de decor ale scenografilor Hristofenia Cazacu, Zoltan Gerzanich si George Dorosenco ar alcatui imagini pentru un album al scenei Operei din Iasi, in care s-au consumat drame, comedii si basme care au marcat destinele tuturor celor implicati in existenta institutiei. (Va urma)