Antepozitia ceaslovului

Obiectiv vorbind, nu pot sa nu-i dau dreptate lui Vasile Ernu ("Timpul", 17 decembrie 2010): sintem intr-adevar niste maestri mari (ma tem ca inegalabili!) la "externalizarea vinei". Manuale de istorie, editoriale, polemici, cuvintari incendiare in Piata Marii Adunari Nationale, taclale intre chibitii revirimentului, o intreaga atitudine la nivel social, indiferent de generatie, credinta, convingeri, cod cultural si mai multa ori mai putina (de regula, mai putina, helas!) eruditie consimte solidar ca, istoric, am fi fara de prihana. Mereu altii, vezi dumneata, ne-au tras clapa, ne-au jucat festa, ne-au facut-o boacana. Noi, vorba cronicarului (pe care o citeaza si eseistul), "am fost sub vremi", prada inocenta a diverselor conjuratii. Hazardul (sau, mai stii, Pronia celesta) ne-a rinduit la intersectia tuturor relelor, "de la popoarele migratoare pina la turci, rusi, comunisti etc.", ergo, am vietuit si ne-am conturat destinul "dupa vointa altora fara a ne atribui nici o vina".

Humorul trist – dar deloc secret! – al acestui bizar algoritm este ca si salvarea tot pe aiurea am spionat-o: "Sa vina sa ne salveze rusii de turci, nemtii de rusi, occidentalii de comunisti, Banca Mondiala sau FMI de criza etc.".

Subscriu – chiar usurat sa descopar in sensul acesta un afin intru opinie (e ca o dreptate care ti se face dupa o lunga si aspra perseverare intru singularitate) – ca "mai nou, iubim cu pasiune irationala tot ce tine de zona UE sau NATO si urim si mai pasional tot ce vine dinspre est". Chiar: fondul nostru afectiv s-a reorientat, ne inchinam acum – cu acelasi avint si aceeasi lipsa de discernamint – altor idoli; alte idei si modele fac in prezent (un prezent care dureaza neschimbat, iacata, de douazeci de ani si mai bine!) obiectul gargarei si poliloghiei noastre aferate in presa, prezidii, pe micul ecran: pretutindeni unde doua spirite, cel putin, inteleg sa discute si ceva imponderabile. Aceleasi, parametru cu parametru, "retoricele suliti" si, in fond (cu mici si, de fapt, nesemnificative diferente somatice, unii imbatrinind jenant intre timp), aceiasi "actorii". E ca si cum o mina istorica, urieseasca, ar fi intors tunurile noastre adulatoare (cine ne-ar putea infrunta aici, apropo? Sa incerce numai!) catre alte tinte. Neam centrat exclusiv pe "proces", dezinteresat complet de "obiect". Am impresia ca, mai abil persuadati, ne-am putea prosterna si in fata diavolului, caci, pe drept cuvint, "in acest joc al iubirii si urii se pare ca nu mai contam noi, cei care urim si iubim, ci obiectul pasiunii noastre"…

Sint de acord si cu faptul ca "aceste obsesii colective (…) au un substrat mai mult decit real". Intr-adevar: valeatul nu ne-a fost dulce si lantul de servituti, de panseuri precum "capul plecat sabia nu-l taie" nu doar intr-o (inca ipotetica, orice s-ar zice!) hiba organica s-ar origina (daca semintiile in genere pot avea asa ceva!): sint efectele, grotesti dar tragice, ale unei mult prea indelungate practici a restristii, a alarmei, a coabitarii peste masura cu spaima si primejdia. Doar cine le-a incercat epidermic, zi dupa zi, stie cit de mult, cit de substantial pot malforma. Suferinta, de la o anume treapta, schimba tot: caracter, instincte, conceptii – individualitatea delaolalta! Or nu-i putem pretinde unei intregi natiunii sa fie, otova, facuta din eroi. Nu-i cu putinta a trai veacuri in exceptie si excelenta: dreptul la eroare (dar si la slabiciune, la urma urmelor!) e tocmai una dintre conditiile progresului, este biletul nostru de intrare in fieful sanselor.

Ma tem insa ca a le imputa catedratic (si stilul articolului la care ma refer acesta e) atitor nenorociti putinatatea reflectiei, insuficienta analitica, cum ar veni, reprezinta un abuz (si, vai, o suficienta de intelectual razgiiat!). De unde, cind mintile cele mai stralucite ne-au fost exterminate in patruzecii secolului trecut?! Autorul confunda, se pare, capacitatea cerebrala cu atitudinea intelectuala. Dar prezenta celei dintii n-o convoaca automat pe cea de-a doua: e nevoie de o continuitate a traditiei, de un anumit mediu, propice (invatamint, de pilda, cutume etc.). Chestii rasstiute: iertare ca le repet. Nu de persiflari jegoase gen "Planeta Moldova", nici de bateri olimpiene pe obraz ar avea nevoie zona aceasta nenorocita; ci de un cuvint afabil si, mai ales, de o prezenta afectuoasa. Ceaslovul, din cite stim, e antepozitionat calului balan si sfintului din dotare… Oricum, salut "Timpul" pentru achizitia unui rubricard de marca!