Anul demagogiei

Anul acesta va fi unul extrem de favorabil exceselor demagogice si populiste. Multi dintre noi sperau ca odata cu alegerile prezidentiale se va incheia ciclul nefast care a inceput in toamna lui 2007 si care a patat reputatia tuturor partidelor importante. Din pacate, nu este cazul, iar singura garantie o reprezinta in prezent controlul exercitat de Fondul Monetar International si Uniunea Europeana. Actorii politici, de afaceri, sindicali pot spune orice enormitati – si multi dintre ei chiar o vor face -, insa exista o limita pe care probabil nu vor indrazni sa o depaseasca, si asta este foarte bine.

Am abordat de mai multe ori, in acest colt de pagina, tema conditionalitatii impuse de partenerii nostri occidentali. De cele mai multe ori, discutia viza aspectele politice: ideea centrala era aceea ca, odata cu aderarea la UE, forta acestor constringeri s-a diminuat, iar din aceasta cauza calitatea procesului democratic romanesc a avut de suferit. Afirmam insa ca accesul in zona Euro reclama satisfacerea unui set de conditii economice extrem de dure, a caror impunere va avea efecte benefice. Intre timp, criza economica si situatia precara a multor economii din zona Euro, in special a celei elene, au creat o atmosfera favorabila intaririi acestui control.

Pentru aceia dintre noi care se tem in primul rind de o guvernare economica iresponsabila, este o veste foarte buna. Probabil ca decizii majore nu se vor lua decit in a doua jumatate a lui 2010 sau chiar mai tirziu, insa e foarte bine ca presiunea exista. Cum la noi cuvintul de ordine  va fi, probabil, demagogia, avem nevoie de bariere suplimentare. Puterea si opozitia (sau poate "opozitiile") se vor intrece in discursuri populiste, convinse ca electoratul nostru nu sanctioneaza asemenea iesiri. Totusi, putem spera ca ele vor ramine vorbe goale – si evident ca din acest punct de vedere responsabilitatea cade in primul rind pe umerii puterii.

Asadar, sa ne pregatim de un meniu specific mai degraba unui an electoral, decit unuia postelectoral. Vor fi in mod cert manifestatii ale angajatilor din sectorul public, pina acum mult mai protejati de efectele crizei decit cei din sectorul privat. Vom auzi probabil si fraze pertinente, insa in esenta va fi vorba despre o categorie numeroasa, bine organizata si influenta, aflata in cautarea protectiei statului, in detrimentul altor segmente, mai putin avantajate. Intr-o societate in care nu se discuta despre echitate, ci se pune tot timpul problema ca statul sa "ofere", este foarte probabil ca o parte din aceste obiective sa fie satisfacute.

Dincolo de subtilitatile reformei din sistem si ale evolutiilor viitoare, pensionarii sint principalii contracandidati ai angajatilor din sectorul public, in ceea ce priveste protectia statului. Mult mai numerosi, dar mai putin organizati, sansele lor sint reduse. Discursurile actorilor politici vor fi, in aceasta privinta, si mai emotionante. Idei precum cea a organizarii unui referendum in privinta punctului de pensie – venita, e drept, de pe bancile opozitiei – demonstreaza ca in acest caz demagogia poate atinge cinismul.

Cel de-al treilea soc va fi, in acest an, cresterea somajului. Dincolo de aspectele financiare, pe care probabil ca statul va fi capabil sa le sustina, se va pune problema masurilor active pe piata muncii si in primul rind nevoia de investitii publice. Dupa cum se stie, este larg raspindita ideea (dupa parerea mea, eronata intr-un context precum cel al Romaniei anului 2010) ca statul ar trebui sa investeasca in infrastructura. Indiferent daca o vor face din convingere sau doar din teama de a nu contrazice opinia publica – sau poate pentru ca lucrarile publice comandate de un stat "slab" precum al nostru constituie un cadru excelent pentru coruptie -, actorii politici se vor pronunta zgomotos in favoarea investitiilor, ca mijloc de combatere a somajului. Nu vor putea insa face mare lucru in 2010, pentru ca nu vor exista resurse la buget.

Din toate aceste motive, vom avea parte de un spectacol extrem de dezagreabil. Iar daca iesirea din criza va veni mult mai tirziu decit ne asigura guvernantii (si eu cred ca asa se va intimpla), gradul de enervare al populatiei va creste pe durata verii si va atinge un maxim in toamna. Intre timp, nefiind capabili sa vorbeasca despre echitate si neavind legitimitatea pentru a ne cere sacrificii, politicienii se preocupa de "micul cadou" promis electoratului – parlamentul unicameral -, ratind astfel si una dintre rarele ocazii de a lansa o adevarata reforma institutionala.