Apropo de modele

Cred ca n-ar strica un examen comparatist (criteriile pot fi multiple: stil, abordare, ideatie etc.) intre vox.publika.ro si replica sa moldoveneasca, daca pot spune asa (unde ro e inlocuit – „normal"! – de md). Diferentele intre jurnalismul de pe un mal si celalalt al Prutului sunt exponential mai flagrante decat, sa zicem, in literatura, unde, de bine, de rau, tehnicile au fost apropriate, codul cultural asumat si exista deja texte care pot concura fara efort (nu spun numai eu!), prin valoarea lor intrinseca. Diferentele acestea urca, fatal, din straturi mai profunde si un tablou bine inchegat (macar ca principiu) ar spune lectorului ingrozit (ce sigur, vai!, sunt de asta) cat de mult poate costa in istorie o gafa, un moft, o aberatie, o eroare de calcul, o intentie prost premeditata. Precaritatea (stilistica, in primul rand, pentru ca o gratie anume trebuie s-o aiba si tranzitivitatea cea mai fanatizata) a presei de aici are in premisa, pe langa proverbiala noastra, sa zic mai dulce: reticenta fata de carte, si decimarea (sau, mai exact, anihilarea) elitelor culturale. Ne mai resimtim si dupa atatea decenii, iata. Ce modele a avut generatia din care fac parte, spre a vorbi dintr-un punct de vedere mai mult decat familiar? Va spune ceva publicistica lui Andrei Lupan? Dar, inainte de publicistica lui, ce va spune numele autorului? Si am ales, cred, exemplul cel mai bun, din anii ’70 ai secolului trecut: Lupan scria, nu mai conteaza cat de mimetic (modelele notorii trebuie uneori transpuse mecanic, pentru ca vremea le fermenteaza pe toate si formele se umplu orisicum de fond), cu frazele lui Arghezi: suta la suta, as spune ca unul care a facut comparatia si nu-si mai poate de atunci stapani uimirea. Desi, ca sa mai starui o clipa la aceasta raspantie, explicatia e pueril de simpla; au mai pastisat si altii (iata inca o tema: procentul de model romanesc in literatura moldoveneasca din acele timpuri, cand cortina de pe Prut taia toate filiatiile si facea pana si dintr-o aluzie, complet descarnata si ea, o mare nesabuinta: noi nu ne puteam isca decat din Soholov!). Au pastisat siguri ca nimeni nu va indrazni sa-i deconspire, romanescul de orice fel fiind un tabu cumplit. Dar si asa, cu discretie de la propaganda, cum ar veni, pastisa e slaba, diluata, bicisnica in majoritatea cazurilor: nici la asta nu ne-a prea dus capul. Citita din perspectiva momentului, dupa Cartarescu, CTP, Plesu, Manolescu (ale carui Inutile silogisme de morala practica le-am recitit zilele trecute, ca bonus dupa o munca istovitoare), spre a nu mai vorbi de extraordinara virtuozitate argheziana, limba presei noastre din anii ’60-’70, si de mai incoace, iti lasa o impresie oribila de rigiditate si schematism. Incerci o indicibila senzatie de amaraciune si jena: ce-a fost in mintea acelor oameni, daca au caznit cuvintele intr-un asemenea hal?

A fost ce este si in mintea unor tineri de azi: o mare absenta a inceputurilor, lipsa unui punct major de plecare. Suntem si acum, s-ar zice, niste apatrizi culturali. Poate ca e o reactie cam crispata; scriu insa in reminiscenta unui articol (de pe voxpublika.md, evident), pe cat de judicios, pe atat de plat. Nu e o doar o nemultumire de filolog: nivelul general te obliga sa tii pasul si, fara a fi constransi la virtuozitati stilistice, trebuie sa avem macar constiinta (atat ar fi suficient!) marilor inaintasi sau contemporani: termenul proxim disciplineaza si imaginatia, si expresia. Urmatorul fragment, pe care il extrag de pe site pentru a-mi ilustra ideea, s-ar fi reconfigurat de o maniera mai subtila si mai exacta (sunt convins de asta) si ar fi avut, poate, si eleganta preciziei, daca se ivea in siajul acesta al modelelor; al figurilor protectoare in orice caz: „Am sa incep cu telefonul mobil care a devenit un instrument indispensabil de la mic si la mai mare. In unele cazuri e imperios sa-l ai in buzunar odata ce esti implicat in chestii mult mai serioase iar alteori il ai in buzunar de dragul faptului ca este trendy si ca semenii tai la fel il au si ca nu cumva sa nu fii in pas cu ei. In unele cazuri parintii se ghideaza dupa acest principiu stupid. Nici macar oamenilor strazii nu le este straina treaba asta, fie ca-i vorba de un telefon furat sau gasit, ei il au. Suntem cumparati inconstient de aceste tehnologii aplicandu-le zi de zi pe chestii nesemnificative"…

* Ghenadie Nicu este corespondentul Ziarului de Iasi in Republica Moldova