Arheologie biblica

Asa-zise "cercetari" care sa "clatine" iudaismul nu se fac, deoarece poti fi lesne acuzat de anti-evreism (si nu de anti-semitism, cum se spune indeobste, caci si arabii tot semiti sint). De mahomedani se leaga doar cite un caricaturist zevzec, pentru ca nu oricine vrea sa se trezeasca mort, cu o grenada in loc de ceas desteptator. Doar crestinii par mai prosti, caci, nu-i asa, chiar Hristos i-a invatat sa intoarca si obrazul celalalt, atunci cind primesc o palma. Altfel, cred, pe de o parte, ca este o mare dovada de prostie luarea in ris a oricarei credinte si, pe de alta parte, ca, aproape de fiecare data cind savantii au incercat sa elucideze misterele meta-fizice, nu a iesit nici o sfiriiala constructiva, ci doar o sforarie politica.

Am putea gindi ca arheologia si paleontologia, stiinte precise prin definitie, sint ocolite de greseala, impostura si rea-credinta. Dimpotriva, ele sint pline si de greseli, si de impostori, si de rau-credinciosi. Citeva intimplari nostime s-ar cuveni amintite.

In 1725, Johann Jakob Scheuchzer, un cautator pasionat si in straturile cu fosile si in Cartile Sfinte, a descoperit scheletul ciudat al unei fiinte "umanoide" care masura peste un metru lungime. Imediat a numit-o "Homo diluvii testis", crezind ca are in fata un "om" inecat de Potopul biblic. Multumirea generala a durat exact o suta de ani, pina in 1825, cind celebrul zoolog si paleontolog Georges Cuvier a decretat fara drept de apel ca scheletul apartinea de fapt unei salamandre uriase, ce a primit apoi, in amintirea descoperitorului, numele de "Andrias Scheuchzeri".

Charles Dawson si Arthur Keith  au anuntat cu emfaza, in 1912, ca au scos din strafunduri scheletul unui pitecantropoid, botezat "Omul din Piltdown", dupa localitatea din Anglia sub care zacuse. Supusii Coroanei si darwinistii jubilau deopotriva. Se gasise o veriga ce lipsea din lantul care tine legata maimuta de om si, in plus, stramosul britanic, desi avea un maxilar maimutoid, poseda o capacitate craniana mare, similara omului contemporan si destept. Stupoarea insa a venit mai tirziu. In 1953, savantul Kenneth Oakley, de la British Museum, re-analizeaza recliva evolutionista si constata ca lumea privise la muzeu cea mai mare cacealma: o banala mandibula de orangutan fusese imbucata cu o parte din craniul unui om de catre asa zisii savanti-descoperitori, dintre care unul, intre timp, drept recompensa, fusese facut cavaler al coroanei britanice.

Sa ne amintim si de o descoperire cu adevarat epocala ce nu a clatinat nici iudaismul, nici crestinismul, desi, in termenii maestrilor iluminati de astazi, ar fi putut sa o faca. Pina acum 150 de anisori, nimeni nu banuia ca inainte de asiro-babilonieni mai existase cineva in zona dintre Tigru si Eufrat. In 1802, Georg Friedrich Grotefend a inceput si, in 1835, Henry Creswicke Rawlinson a definitivat descifrarea scrierii cuneiforme. Au venit apoi descoperirile arheologice facute de Paul Emil Botta, in 1842, si de Austen Henry Layard, in 1845. Abia dupa aceea, in 1855, Jules Oppert a uimit lumea stiintifica, afirmind ca inainte de toate a existat Sumerul. Atunci s-a aflat ca Potopul biblic al lui Noe nu relua doar intimplari din "Epopeea lui Ghilgames", ci altele cu mult mai vechi, de prin mileniul al treilea dinainte de Hristos. Lumea credincioasa a aflat ca Ziusudra, sumerianul, constructorul unei Arce, fusese de fapt "salvatorul florei si al semintei omenesti" de dupa potop.

Astazi sintem martorii unor dezvaluiri supertiribombistice. Oricite asa-zise "sapaturi" s-ar face, adevarata credinta nu se clatina. Biserica nu poate fi slabita decit dinauntrul ei. De distrus, nici vorba. S-au descoperit mormintele familiei lui Iisus. Aleluia! S-au descifrat documente care atesta faptul ca, inainte de Hristos, evreii nu doar asteptau un mintuitor, dar credeau si in invierea din morti. Bravo lor! Pacat ca n-au crezut si dupa aceea. Nu-mi ramine decit sa astept scoaterea din paminturile sfinte a turboreactorului ce l-a dus pe Mahomed, a elicopterului ce l-a ridicat pe Buddha, a unui aruncator de flacari folosit de Agni si a unor diverse mici schelete, bune de pus ca mascote la parbriz. "Hieron osteon", osul sacru, nu cred sa mai aiba careva tupeul sa il re-descopere. Doar il ducem fiecare, la baza coloanei vertebrale. Unora, le pleaca de acolo focul sacru, Kundalini. Altora, "descoperitorilor", coada.