Caută 
4 MIN
In anul din urma, putin inaintea Craciunului, am revazut citeva locuri din Maramures pe care le pretuiesc in chip deosebit: Baia Mare si cetatea veche, complexul monahal de la Birsana, Sighetul – cu al sau deja emblematic "Memorial". Cea din urma destinatie a fost si ocazia de a reflecta asupra felului in care se pozitioneaza astazi artele vizuale in raport cu istoria recenta. Doua sint subiectele care ar merita un tratament artistic privilegiat: rezistenta anticomunista de pina in 1989 si evocarea victimelor revolutiei. Cum arata lucrarile tematice expuse pina acum in orasele noastre mai importante?
Sa luam, de pilda, cazul Bucurestiului. "Piata Revolutiei" consemneaza doua esecuri de anvergura. Conceput de inginerul Alexandru Ghildus, "Memorialul Renasterii – Glorie Eterna Eroilor si Revolutiei Romane de la 1989" este o materializare nefericita a sensibilitatii estetice a lui Ion Iliescu (sustinatorul proiectului), slefuita pe calapodul kitsch-ului grandios, accesat cu ocazia numeroaselor comemorari partinice sau a vizitelor de documentare din Coreea comunista. Procedind la un fel de hermeneutica spontana, hitrii bucuresteni au supralicitat sensul megalitului vertical, depasind in apelative toate intentiile auctoriale. Supranumele atribuite monumentului scutesc de grija oricarei descrieri: teapa lui Ghildus, vector cu coronita, cartof tras in teapa, scobitoare cu maslina, ghildusa piramida, cutitul din inima lui Iliescu, creier pe bat, cartoful revolutiei, teapa revolutiei, ou pe bat, testicul la frigare, teapa de 56 de miliarde. Semeata opera (are 25 metri inaltime) a stirnit deja ostilitatea citadinilor dimboviteni, care au asezat-o in topul celor mai inestetice lucrari de arta din spatiul public. Malitiosii mai spun ca ar semana frapant cu o sculptura din Brazilia, oferita drept cadou de o revista cu ocazia unei zile autohtone a brutarului. Si pentru ca ansamblul sa aiba pereche, foarte aproape, in boschetii inconjuratori Bisericii Kretzulescu, s-a ivit un alt monument, cu aceeasi solemna dedicatie, reprezentind o fiinta ingenunchiata, fara cap, din umerii careia se desprind cite trei brate (sase in total), o struto-camila mutanta, jumatate om – jumatate miriapod. Despre autor si semnificatia lucrarii sale…, mai nimic.
Timisoara, din cite stiu, nu are inca un monument reprezentativ, comemorarile anuale facindu-se, dupa imprejurari, in locuri care amintesc de revolta si sacrificiile de altadata. Iasul insa, orasul revolutiilor ratate, are de curind unul, situat central, linga Muzeul Unirii, vizavi de Statuia Independentei. Lucrarea este din bronz, are o inaltime de sase metri si a fost realizata de artistul Vasile Leondar – un roman stabilit in Belgia, consacrat acolo. Nu lipsit de dramatism si de sugestivitate, monumentul reprezinta trei persoane ducind povara unor lanturi grele; fizionomiile efasate, atitudinea si incordarea corpurilor sugereaza tensiunea represiva si martiriul cetateanului anonim. Fiind, fara indoiala, un cistig in plan artistic, monumentul iesean al victimelor comunismului nu iese, din pacate, in evidenta. Pitit indaratul unei parcari aglomerate, fara expunere stradala, pare deocamdata locul ideal al festivismului ocazional, de parada. Cel putin o data pe an, reprezentantii faunei politice locale vor lacrima fariseic, mimind piosenia adecvata momentului si, bineinteles, functiei.
…Sa revenim insa la Sighet. Gasim aici un "Memorial al Victimelor Comunismului si al Rezistentei din Romania". Rolul sau, in intentia organizatorilor, ar fi fost acela de a arhiva marturii ale demnitatii acelor romani care au refuzat obedientele impuse de fostul regim, de a functiona ca "antidot al uitarii". Pe linga celulele in care si-au gasit sfirsitul lideri ai partidelor istorice, scriitori de prestigiu, artisti, preoti, dar si numerosi oameni simpli, spatiile fostei inchisori adapostesc imagini cu valoare documentara, care vor sa recompuna atmosfera sumbra de odinioara. Referintele din zona artei nu lipsesc. Una trimite la prizonieratul lui Corneliu Baba, despre care nu se stiu prea multe detalii. O intreaga sectiune ("Epoca de aur si comunismul kitsch") a fost dedicata artei proletcultiste si omagiilor plastice aduse de artisti ceausestilor: carpete cu chipurile infrumusetate ale celor doi, statuete din bronz reprezentind cuplul prezidential. Printr-un joc al istoriei, kitsch-ul devine astfel "document" al pervertirii gustului si valorilor estetice.
Curtea interioara a muzeului de la Sighet este locul de expunere a unei lucrari dedicate tot victimelor comunismului. Realizata in 1998 de catre sculptorul bucurestean Aurel Vlad, Cortegiul sacrificatilor surclaseaza prin conceptie, forta de expresie si stil toate monumentele similare de la noi. Ce putem vedea sub ferestrele inchisorii de trista amintire? Un grup de 18 prizonieri, barbati si femei, goi, usor supradimensionati, deplasindu-se intr-o cadenta macabra spre zidul imprejmuitor inaccesibil – simbol al orizontului obturat, al inchiderii care nu se mai deschide. Lucrarea poate fi incadrata intr-o veritabila poetica vizuala centrata pe semnificarea tragismului si a suferintei. Personajele sint surprinse in posturi care exprima spaima extrema, umilinta, neputinta, disperarea. Frenezia gestuala a detinutilor inaintind spre nicaieri creeaza impresiile de apasare, teroare si cosmar. Multiplicarea chipurilor schimonosite de spaima potenteaza dramatismul, evocind pe de o parte limitele de nesuportat ale umanului, pe de alta mostruozitatile ne-omeniei.
Cortegiul lui Aurel Vlad este, fara dubiu, o lucrare exemplara, demna de toata atentia. Sper ca atit structura compozitiei, cit si amplasarea cu totul inspirata sa o feresca de avansurile politicianiste si de protocolul parazitar care ar transforma-o in altceva decit este – o opera de arta valoroasa, deosebit de expresiva, pe masura temei abordate.
