Atacul asupra manualelor de religie – de la teapa la tepusa?

Asa cum ne-a obisnuit in ultimii ani, un anumit ONG isi reia periodic atacurile asupra manualelor de religie, criticate pentru o presupusa "indoctrinare" a copiilor. N-am sa dau numele acestui ONG si nici pe cel al vreunui membru al sau, nu doar pentru ca le-as face o nemeritata reclama (desi probabil ca asta si urmaresc prin sistematica atacare a religiei), ci mai ales pentru ca eu am incredere deplina in posibilitatea oricarei persoane de pe fata pamantului de a se apropia la un moment dat, chiar si dupa o viata de ateism declarat, de Dumnezeul cel Viu. Dar despre asta vom lua un capat de vorba mai spre sfarsitul articolului. Deocamdata sa constatam, deloc mirati, ca atacurile cu pricina nu aduc nimic nou, ci doar readuc in atentia opiniei publice, cu scrasnet de placa stricata, fix aceleasi argumente. Intrucat acesti militanti nu obosesc a invoca aceleasi si aceleasi "probleme" ale orei de religie, nici eu nu voi obosi a relua replicile date acestora si cu alte prilejuri.

Dar inainte de a asta, sa consemnam asa, in treacat, faptul ca demersul unui astfel de ONG nu are, din start, niciun fel de credibilitate. Asumandu-si, in mod declarat (dupa cum o dezvaluie si denumirea asociatiei), valori si principii ale unui umanism secularizat si lipsit de Dumnezeu, este evident ca, in orice referinta la aspecte ale vietii religioase, acest grup de persoane nu poate fi decat subiectiv. Cu alte cuvinte, nici macar nu pot simula o analiza sau o cercetare pe o tema, cum e cea privind prezenta icoanelor in scoli sau a predarii religiei, pentru ca se cunosc de dinainte toate "concluziile". Au fost, de-a lungul acestor ani de dupa 1990, si critici pertinente, ale unor specialisti in educatie, de care s-a tinut si se va tine cont de fiecare data. Ca orice manual, si cel de religie este perfectibil, incat este nevoie de fiecare opinie competenta spre a mai imbunatati cate ceva. Este clar insa ca nu aceasta este si intentia ONG-ului certat cu Dumnezeu.

Reclamand utilizarea unor cuvinte ca "pacat", "iad", "diavol" in vocabularul orei de religie, militantii acestei asociatii pornesc de la premisa ca un copil nu e capabil sa inteleaga si sa-si insuseasca elemente de credinta, fiind prea "crud" pentru astfel de termeni. La televizor, in presa scrisa, pe internet sau pe telefonul mobil, copiii "dau" insa cu usurinta peste materiale care promoveaza un limbaj vulgar, care promoveaza violenta, pornografia si multe altele de genul acesta. Dar nu am auzit de niciun ONG din categoria celor care critica prezenta religiei in scoli sa ia atitudine impotriva pericolelor (reale, de data aceasta) care-i pandesc pe copii dinspre aceasta zona. Copiii au cautari de natura spirituala inca de la cele mai fragede varste, au capacitatea de a intelege si de a-si insusi lucruri mult peste ceea ce credem noi ca reprezinta limitele lor (si aici vorbesc si din experienta de tata a trei copii). A-l trata pe copil ca avand fie o insensibilitate religioasa innascuta, fie o incapacitate de a pricepe altceva decat cele din realitatea imediata, palpabila inseamna a-l degrada ca persoana, a-l considera un soi de "animalut de casa" ce are, in plus, capacitatea de a vorbi. Vocatia religioasa a unei fiinte umane nu apare brusc, la implinirea varstei de 16 sau 18 ani, cand copilul ar avea, vezi Doamne!, discernamantul de a face alegeri in acest domeniu.

Pe de alta parte, aceiasi aparatori inversunati ai drepturilor si libertatilor omului devin, brusc, apatici cand e vorba de a sustine o educatie a copiilor bazata pe principii morale. Criticam ora de religie, practic singura disciplina care are si o dimensiune morala, de edificare spirituala a elevului, dar nu criticam degradarea din scoli si, in general, conditiile neprielnice unei educatii adecvate pentru cei care sunt viitorul acestei natiuni. Drogurile, alcoolul, relatiile sexuale incepute la varste fragede (a se vedea incidenta in continua crestere a avortului la minore), violenta gastilor de cartier, satanismul si cultivarea unei atitudini suicidare sunt doar o parte dintre "monstrii" cu care se confrunta azi un elev. Cate programe prin care se combat astfel de agresiuni asupra copiilor nostri au initiat membrii ONG-ului ce nu poate dormi de grija lor? Daca nu au auzit de astfel de fenomene cu adevarat nocive pentru un copil si/sau nu au solutii, le recomand sa se alature Bisericii si programelor pe care le desfasoara de la nivel national pana la nivelul fiecarei parohii (un exemplu este programul "Alege scoala!").

Loviturile ce intaresc Biserica

Concluziile se impun de la sine: sub acoperirea unei pretinse respectari a libertatii omului se promoveaza in fapt doar "libertatea" de a avea acces, indiferent de varsta, doar la ceea ce perverteste si desfigureaza fiinta umana: pacatul! Libertatea de a-L cunoaste pe Dumnezeu si de a avea o educatie morala s-ar dori lasata doar in seama Bisericii, eventual numai in spatiul strict delimitat de pronaos si altar. Un copil nu poate creste fara a crede in nimic, asa cum pervers sustin militantii ateisti. Daca nu va crede in Dumnezeu, va crede in toate celelalte lucruri aflate in afara voii Sale divine si aceasta este adevarata indoctrinare. Dumnezeu ne cheama sa credem in El spre a fi liberi, nu spre a deveni marionetele Sale, ci, prin puterea harului Sau, spre a imparati peste viata noastra. Alternativa care este? Nelipindu-se de Dumnezeu, omul se alipeste de lucruri, idei, oameni care il inrobesc, il instraineaza, ii creeaza o falsa identitate si ii aduc multa suferinta. Credeti ca intamplator traim intr-un secol in care numarul celor bolnavi psihic (mai ales depresivi) a ajuns la cote ingrijoratoare?

Dincolo insa de aspectele apologetice pe care le suscita astfel de atacuri asupra religiei (cu care suntem, de altfel, obisnuiti de pe vremea activistilor de partid din "epoca de aur"), exista si consecinte pozitive. Dintotdeauna, Biserica a iesit mai intarita atunci cand a fost atacata. Persecutiile de-a lungul timpului, de pe vreme romanilor pana in vremea comunismului, au umplut calendarele de martiri, iar ereziile au constituit prilejuri de clarificare a adevarurilor de credinta. Niciodata nu a fost atacata Biserica si sa nu iasa mai intarita, ea nu poate fi nimicita dupa dorinta unora sau altora, caci "nici portile iadului nu o vor birui". Iar toti cei care se fac instrumente ale prigoanei (indiferent de forma ei, de la cea criminala, barbara, la cea mai rafinata, de pe pozitii intelectualiste) devin, fara voia lor, in mod paradoxal, pricina de intarire in credinta! Asa se va intampla si in cazul atacului asupra manualelor de religie, consecinta urmand a fi o intarire a rolului orei de religiei, nu o diminuare a ei. Iar initiatorii atacului, in loc de a obtine, prin tragere in teapa, o executie publica a manualelor, se vor alege cu o durere asemanatoare celei pe care o incerca Saul din Tars, inainte de a deveni Pavel – "apostol al neamurilor". Despre durerea aceea, de a vedea cum cei pe care-i persecuti se intaresc si mai mult in credinta lor, ii vorbeste acestui prigonitor al Bisericii primare si Iisus pe drumul Damascului, prin cuvintele: "Saule, Saule, de ce Ma prigonesti? (…) Greu iti este sa izbesti cu piciorul in tepusa" (Fapte 9, 4-5). Cei care flutura, acum, razboinic tepele, amenintand manuale de religie sau icoane, vor constata, daca mai au vreun dram de onestitate, ca teapa este singurul lucru care le si ramane dupa astfel de atacuri. Alaturi, bineinteles, de o durere surda, care nu le da pace: ea provine din lovirea, cu furie, a unei tepuse nebagate in seama, desconsiderate chiar, pe care o mai numim si constiinta. Daca vor reusi sa constientizeze aceasta durere, va fi un pas mare, precum cel de la teapa la tepusa. Adica de la instrumente de tortura inventate de oameni pentru a instaura "dreptatea" pe pamant la dorul acela de vesnicie sadit de Dumnezeu in noi spre a ne ghida catre Cel care, cu o iubire pe care noi am rastignit-o pe cruce, a venit sa ne impace si sa ne izbaveasca de ura care ne macina sufletul.