Bardul de la Barca, Basescu si romanul basarabean Paul Goma

duminică, 21 noiembrie 2010, 18:22
3 MIN
 Bardul de la Barca, Basescu si romanul basarabean Paul Goma

Cind am scris despre paralelismul a doua evenimente ce-au avut loc la inceputul lui noiembrie la Bucuresti – simpozionul dedicat Grupului de Actiune Banat si exploatarea mediatico-isterica a decesului lui Adrian Paunescu, n-am insistat prea mult asupra acestuia din urma – nu de alta, dar mi s-a parut ca au facut-o altii cu virf si indesat. Dar ar merita comentata macar poza pe care am facut-o in fata casei sale, pe Dionisie Lupu, in noaptea dintre 5 si 6 noiembrie, poza care a insotit articolul cu pricina. Fotografiasem, printre altele, un bilet de adio cu urmatorul text: „Iarta-ma, maestre, ca nu mai stiu sa fiu roman". „Roman" fiind subliniat cu rosu…

Poate ca intentia consilierului sau consilierilor care a/au redactat comunicatul Presedintiei cu privire la „plecarea dintre noi a poetului Adrian Paunescu" i-a vizat taman pe acestia – pare-se foarte multi – dintre romani care au vazut in „bardul de la Barca" un aparator al neamului, un patriot adevarat, dincolo de toate greselile sale. S-a dorit, cel mai probabil, incalecarea populista a valului de hiperatentie mediatica acordata mortii uneia dintre cele mai controversate figuri ale regimului Ceausescu, altfel e greu sa-ti explici cum de a putut semna presedintele Traian Basescu fraze precum acestea (asupra carora mi-a atras atentia un prieten): „Prin intreaga sa activitate literara, poetul Adrian Paunescu ramine in amintirea celor care l-au apreciat pentru maiestria creatiei sale, pentru pledoaria sa constanta pentru valorile nationale si pentru generozitatea cu care a promovat generatii de tineri poeti si artisti in cadrul cenaclului «Flacara»".

Sa trecem peste „intreaga sa activitate literara" si peste „maiestria creatiei sale" (chiar asa? – istoria literara va stabili ea ce ramine din opera literara a lui Paunescu, iar criticii avizati sustin de-acum ca n-o sa ramina tocmai foarte mult din ce-a scris…), dar nu se poate trece peste „pledoaria sa constanta pentru valorile nationale": cum adica? Un stilp mediatic al regimului comunisto-ceausist, regim condamnat de acelasi presedinte Traian Basescu, odata mort, devine „valoare nationala"? Ce sa mai intelegem de aici? Ca treaba cu condamnarea comunismului realmente n-a fost decit de ochii lumii, asa cum oricum au sustinut chiar si anti-basescienii care nu regreta defel caderea comunismului?

Ciudata pozitia contorsionata a comunicatului, chiar daca Presedintia pare a dori sa se situeaze la distanta de bard si aproape doar de cei ce-l depling (a „celor care l-au apreciat pentru…"). Pentru ca oricum am lua-o, rezulta ca Paunescu a fost un roman adevarat, un aparator al „valorilor nationale", nu-i asa – spre deosebire de un Paul Goma, de exemplu, unul dintre putinii dizidenti romani, opozant (si nu sustinator, precum Paunescu) al regimului national-comunist, care nici acum, cind, iata, s-au implinit 33 de ani de la expulzare si retragerea cetateniei (Goma a fost izgonit din tara pe 19 noiembrie 1977), este apatrid si ocolit cu sirg de reparatii morale minime – reacordarea cetateniei si reprimirea in USR! Pentru ca nu Paul Goma a renuntat la cetatenie, ci national-comunistii i-au retras-o! Nu Paul Goma si-a dat demisia din USR, ci USR l-a dat afara pe Paul Goma!

Dar cum sa ne asteptam la aceste masuri reparatorii minime cita vreme traim intr-o tara in care toate ierarhiile din (mai) toate domeniile fie sint incorecte, fie de-a dreptul cu susu-n jos?

 P.S. Intimplarea face ca atit Paunescu, cit si Goma s-au nascut in Basarabia romana. Dar a compara angajarea, „pledoaria" celor doi pentru „valorile nationale" pare mai degraba o gluma proasta. E ca si cum am compara un oportunist dispus sa se aranjeze indiferent de regim si ideologie cu un luptator pentru adevarul istoric.

 P.S.2 Sa nu uitam ca autoritatile romane, mai nou atit de preocupate de stringerea relatiilor cu Republica Moldova, ar putea „prinde" doi iepuri prin reacordarea cetateniei romanului basarabean Paul Goma!

Comentarii