Bruno…

…un film care ruleaza zilele acestea in oras cu destul de mare succes. Titlul il numeste pe cel mai recent personaj creat de noul rege britanic al prostului gust, Sasha Baron Cohen. Acum vreo sapte ani, S.H. Cohen rasturna genul umorului de televiziune cu personajul Ali G., un rapper semidoct care lua interviuri personalitatilor serioase ale vietii publice britanice; profitind de ambitia respectivilor de a da bine la tv, Ali G. le punea intrebari idioate care-i scoateau din sarite si faceau ca manierele si prestanta sa li se volatilizeze in nervi si jena, odata cu presupusul ascendent social.

Strategii similare apar si in Borat, extinderea in structura de lung-metraj a filosofiei de provocare si expunere a prejudecatilor sociale. Sasha Baron Cohen isi construieste personaje marginale (rapper-ul semidoct, kazak-ul cu gaina-n geamantan si acum homosexualul chitit pe faima mondiala) cu care intra in diferite medii umane, obtinind reactiile rasiste sau homofobe pe care societatea americana se chinuie indeobste sa le ascunda.

Brüno este un homosexual austriac innebunit dupa moda – in limbaj de specialiatate, un gay fashionista – care-si doreste din tot sufletul sa devina celebru si ar face absolut orice pentru asta. Filmul urmareste diferitele incarnari ale absolut orice-ului, o pseudo-odisee in care Brüno urca din Austria natala spre Mecca modei europene, Milano, de unde lipsa implinirii "profesionale" il inspira sa cucereasca America prin Los Angeles. Parcursul lui Brüno, o insiruire de momente si schite din ce in ce mai provocatoare, cel putin lincetioase si respirind un prost-gust de inalta clasa, poate fi o grea piatra de incercare pentru spectatorul cu pretentii. Conventia de documentar autobiografic complica lucrurile, rafinindu-le, in acelasi timp: Brüno isi nareaza viata, iar camera de filmat il umareste intrind in situatii ce par cit se poate de reale. La Milano, spre exemplu, Brüno strica o prezentare de moda Agatha Ruiz de la Prada, impleticindu-se pe podium imbracat intr-o draperie si-un costum din material super-lipicios, inventat chiar de el. Filmata "amatoriceste" din public, secventa pare reala, insa autentica prezentare poate fi vazuta pe net fara interventia lui Sasha Baron Cohen.

Prin personajele sale, comicul britanic vorbeste pe limba tuturor; folosind uneltele vulgaritatii si ale prostului gust, Brüno e imediat accesibil. Brüno, un homosexual care-si afiseaza provocator orientarea si intra in situatii care de care mai vulgare doar pentru a deveni celebru; ce poate fi mai accesibil risului homeric?

Situatiile in care Brüno intra apartin lumii acesteia. Exista prezentari de moda Prada, exista retele de televiziune care promoveaza vulgaritatea si senzationalul, exista emisiuni TV la care sint invitati homosexuali parinti doar pentru a fi linsati de public, exista preoti specializati in convertirea homosexualilor la heterosexualitate. Astfel, la un al doilea nivel, filmul poate fi citit ca o satira sociala la adresa industriei celebritatii. Un ochi avizat dinauntrul respectivei industrii va fi observat ridicarea semnelor homosexualitatii la gradul de criteriu necesar si facilizant al succesului. In sfirsit, regia de reality-show comenteaza abil industria celebritatii, tensiunea permanenta dintre real si artificial. Cu patru niveluri de citire, s-ar zice ca Brüno se vrea a fi complex ca Divina Comedia.

Daca mergeti la mare vara asta, uitati-va la baietii din jur. Vedeti daca sint rasi pe piept si/sau epilati pe picioare. In definitiv, daca Brüno e vulgar si neserios iar cele patru niveluri de citire a la Divina Comedie o exagerare de prost gust, eu inca sint linistit ca nu va trebui sa ma epilez pe picioare pentru a supravietui in aceasta lume a noastra de imagini cu iz de realitate.