Caută 
3 MIN
Toata lumea la depunere de flori, la mitinguri, la cuvantari pompoase despre rolul inestimabil al limbii etc. (Am zis odata ca voi umbla sa adun, pe dictafon, literatura aceasta de gogomanii de circumstanta: e de tot deliciul, transpusa pe monitor, va rog sa ma credeti. Poate public pana atunci transcrierea unei „alocutiuni" de Tarlev, fostul premier si baiat de casa la Voronin, cu prilejul inaugurarii unui „sezon sportiv" intr-o anume localitate de la noi: suprarealistii ar sucomba instantaneu de zavistie!)
Tara, deci, cu limba (nu-mi luati in nume de rau involuntara conotatie obscena: mai anul trecut, pe 31 august, l-am auzit pe cineva firitisindu-si ciracul „Cu limba!", printr-un calc evident si al naibii de obstinat din rusa), scriptorul cu ale sale, poate marunte, dar cu partea lor de talc si relevanta, indraznesc sa va asigur. Anul trecut, la noi, s-a dat o teza de licenta despre editorial ca gen publicistic. Nu stiu cum a ajuns autorul, un tanar cam timid, de la tara, sa-l intervieveze tocmai pe Constantin Tanase, om foarte ocupat, fireste, si, zic gurile rele, cam cu umori. Poate ca s-a milostivit, mai stii, vazandu-l atat de pierdut… Fapt e ca am avut ca atare o nesperata priveliste de laborator, editorialul aparand la noi pe un teren asa-zicand gol, in lipsa desavarsita a unor modele (vechile „articole de fond", din „Pravda", „Izvestia" ori „Moldova socialista" nici macar ca termeni de comparatie nu pot fi folosite: o fatala diferenta de principiu la mijloc). O priveliste reprodusa nu de mult, de o maniera mai sintetica, in „Timpul de dimineata". Cum a ajuns un doctor in filologie sa scrie zilnic la ziar? Cum isi vede propria experienta de 16 ani, in acest sens? Marturii din interior, pe care le-as trata cu toata seriozitatea, ca autentice premise teoretice. Se poate scrie un excelent studiu, plecand de la consultarea in particular a profesionistilor, pentru ca practica, chit ca bate gramatica, ni se leapada niciodata de ea, o foloseste ca pe o retea interna vitala. Articolul e pe http://www.timpul.md/articol/eu-imi-asum-totul-ce-am-scris––36696.html.
Nu-mi amintesc tocmai bine ce faceam acum saisprezece ani. Tin minte, intre altele, ca il urmaream maniacal pe Cristoiu. Nu eram singurul, de altfel: Petru Bogatu, actualul editorialist de la „Jurnal de Chisinau" s-a „contaminat" definitiv de stilul maestrului, incat il redescoperi si in croiala propozitiei, si in modul demonstratiei. Uneori aveam sentimentul halucinant de a-i fi citit o clona… Uimea, ca sa-mi reiau gandul, tenacitatea si, mai ales, ritmul, pururi infatigabil, al editorialistului. Se poate scrie si usor si exista, m-am convins, lume fericita, care nu pierde prea multa vreme cu formularea, nimereste exact, din prima, tasteaza repede: o desfatare! Ce presiuni insa pune pe facultatea aceasta obligatia cotidiana? Performanta izolata ori sporadica sunt lucruri in sine, analizabile ideatic, partinic si mai stiu eu cum; profesionismul se vadeste abia in cursele lungi, masura valorii fiind un efect al duratei. Cazul lui Tanase e agravat, sugereaza chiar el, si de absenta unor modele autohtone. De ce anume autohtone, nu prea inteleg: cele interbelice sau de dincoace de Prut nu ne-ar fi folosit? Problema tine, mai curand, de lipsa unei traditii in materie: cine sa-ti fi spus, in anii ’80 (ai secolului trecut!), la noi, de Pamfil Seicaru, de F. Brunea-Fox? Am citit furtiv si pe apucate, unele lucruri mult prea tarziu peste momentul fast al formarii. De aici o puternica impresie de insolit la Tanase: parea iscat din neant. Era, in realitate, bine preparat de lecturi, desigur in underground, ca toata lumea care a refuzat atunci sa inghita gogoritele oficioase, cultura cu voie de la PCUS. Jurnalismul de buna calitate de la noi s-a nascut, ca si optzecismul, dupa o lunga perioada de acumulare latenta, ba chiar conspirativa.
Doua ar fi invatamintele de transcris din experienta celui mai longeviv editorialist de la noi: rigoarea documentarii si indispensabilitatea lecturilor: „documentarea zilnica este una din marile provocari ale jurnalismului modern, ea reclama multa disciplina, organizare, abilitati in domeniul «nepierderii timpului»". Si: „un ziarist care nu citeste zilnic o pagina-doua de literatura buna incepe a se balbai, ajunge la o sintaxa primitiva, nu are gustul stilului individual, se ineaca in clisee verbale, devine anost, neinteresant". De instalat pe frontispiciul facultatilor de jurnalism.
