Calai si victime

Raportul calau-victima in Romania de-a lungul timpului mi se pare a fi o tema de tot interesul si nu ma indoiesc de faptul ca va ajunge, mai devreme sau mai tirziu, subiect de studiu serios. Am citit si eu in postrevolutionaritate, prin diverse gazete, despre cum cutare dizident de pe vremea lui Ceausescu s-a dus in decembrie ’89 la sediul Securitatii din Iasi, pentru a-si proteja fostul anchetator de minia poporului. Sau cum un alt dizident statea la cite o parola mai mult sau mai putin amicala cu urmaritorul lui. Dar cazul pe care l-am gasit relatat in Istoria literaturii romane contemporane (Ed. Masina de scris, 2005) a lui Alex Stefanescu mi se pare chiar de tot risu’-plinsu’ pentru gradul inalt de schizofrenie cuprins in el. Schizofrenie sau abjectie, batjocura si cinism?
Iata, pe scurt, cazul, referitor la un poet si pamfletar din perioada interbelica, Nichifor Crainic, mentorul revistei „Gandirea”. Dupa cum se stie, in anii ’50-60′ au existat doua valuri masive de arestari in rindul scriitorilor, victime predilecte ale autoritatilor comuniste, proaspat instalate: cele din perioada ’46-’53 (adica de la scoaterea PNT in afara legii si pina la moartea lui Stalin) si cele din perioada ’56- ’59, facute ca reactie la revolutia anticomunista din Ungaria si ca dovada de fidelitate a lui Dej fata de Moscova. Inchisoarea din Aiud, de pilda, devenise „azilul” atitor de multi scriitori (printre care Ion Petrovici, Radu Gyr, Anton Dumitriu, Dumitru Staniloaie, Petre Tutea, Petre Pandrea, Sergiu Dan, Arsavir Acterian, Valeriu Anania, V. Voiculescu, Ion Caraion etc.), incit Petre Pandrea vorbea, cu umor negru, de… Uniunea scriitorilor de la Aiud! Nichifor Crainic, luat, si el, fireste, la ochi, a fost condamnat in contumacie, in ’45, la inchisoare pe viata. Deghizat, sub un nume fals, s-a ascuns timp de citiva ani prin Transilvania, ocrotit de fostii lui studenti de la Teologie. Doi ani mai tirziu, parindu-i-se ca vremurile s-au mai asezat, s-a predat autoritatilor. „Generoase”, acestea anuleaza sentinta initiala, dar il inchid fara judecata, pentru 15 ani, Nichifor Crainic intrind astfel, si el, in Uniunea scriitorilor de la Aiud!
In 1993, la Muzeul Literaturii romane din Bucuresti, s-a organizat o manifestare in memoria lui Nichifor Crainic. In prezidiu, dupa spusele directorului Muzeului consemnate de Alex Stefanescu, se aflau inalti ofiteri ai SRI si fosti lucratori ai Securitatii comuniste. Printre omagiatori era si un anume ins Nedic Lemnaru, patron al unei edituri azi, dar cindva securistul desemnat sa-l supravegheze pe Crainic, dupa iesirea acestuia din puscarie. Si nu doar sa-l supravegheze, sa-l urmareasca, dar si sa-l „prelucreze” ideologic pe fostul detinut politic in spiritul noilor vremi! In anii de urmarire si prelucrare, intre calau si victima s-a instalat – zice sursa citata – un soi de „prietenie”. In numele acestei presupuse prietenii, calaul a ajuns sa se considere, nici mai mult, nici mai putin, decit un fel de… legatar testamentar al victimei. Si o omagia alaturi de alti securisti, patruns probabil de constiinta ca i se cuvine ceva din celebritatea ei. Ori ca o sporeste. Sau se va fi lustruit tot pe el?