Ce a fost si ce va fi (II)

  1. Rusia. Aici au avut loc in toamna alegeri legislative, iar in martie vor fi alegeri prezidentiale.

Partidul lui Putin si Medvedev, Rusia Unita, afisa, inaintea scrutinului, un optimism aproape bolsevic: credea ca va obtine doua treimi din sufragii si va face, practic, tot ce va dori: amendarea Constitutiei, dupa viziunea de tip KGB-ist a lui Vladimir Vladimirovici, legi care sa stringa si mai mult surubul in jurul presei, al societatii civile, al opozitiei etc.

Realitatea s-a dovedit mult mai prozaica: a obtinut sub 50%, dar si acest scor cu ajutorul unor manipulari si nereguli grave – metode cu solida traditie in Rusia post-imperiala. De altfel, pe timpul lui Stalin, alegerile erau pura mascarada. Unii observatori straini – inclusiv cei ai OSCE – au semnalat in rapoartele lor acest  fapt. Si atunci s-a petrecut un lucru neasteptat pentru Rusia: au inceput demonstratii masive ale opozitiei, dar si ale societatii civile, care cereau repetarea alegerilor si pedepsirea celor vinovati de fraudarea lor. Se subintelege ca nu s-a petrecut nici una, nici alta, insa consecintele nu au lipsit cu totul. Intii, puterea, prin vocea lui Medvedev, a promis unele concesii – cum ar fi, de exemplu, revenirea la alegerea guvernatorilor regiunilor prin vot universal pentru ca, din 2000 incoace, acestia erau numiti de Kremlin – apoi, lumea a inteles ca ceva s-a schimbat in Rusia, in ultimii ani. Opozitia este pe cale sa iasa din letargie, societatea civila se misca, iar Putin cunoaste o puternica scadere de imagine. Cum se explica toate acestea? Inainte de toate, sa nu uitam ca Rusia nu este o insula izolata, rupta de restul lumii. Dimpotriva, in ultimii ani, Rusia s-a integrat, tot mai mult, in concertul mondial-european in primul rind. Rusia este dependenta de restul lumii, ca multe alte tari, oricit de mari si de puternice ar fi ele.

Aceasta interactiune este, mai ales, economica. Rusia nu poate trai, deocamdata, fara exportul de petrol si gaze care se indreapta, in mare parte, spre UE. Or, UE, dar si alte zone ale lumii se afla in plina criza economica. Cum ar putea Rusia sa nu fie afectata? De aceea, in spatele demonstratiilor contra alegerilor din toamna se afla si nemultumiri de ordin economic si social, care s-au acumulat in ultimii ani si care se vor agrava daca criza europeana va continua.

Dar mai exista cel putin inca o explicatie a ceea ce se intimpla in Rusia.

Putin a venit la putere in 1999. A fost bine primit, pentru ca a facut ordine in haosul din ultimii ani ai lui Eltin. Haosul era general: economia era pe marginea prapastiei, razboiul cu Cecenia era la apogeu, oligarhii isi faceau de cap etc etc. Rusii asteptau un tatuc, un salvator, asa cum erau ei obisnuiti de secole. Putin a corespuns, in general, acestei asteptari, atit in politica interna, cit si in relatiile internationale, unde Rusia a inceput sa-si arate din nou muschii. De aceea ei i-au dat doua mandate de presedinte (2000-2008), iar el si-a mai luat si unul de prim-ministru. Numai ca, intre timp, in Rusia au avut loc schimbari care nu au putut fi controlate, nici macar de Putin. S-a ridicat o noua generatie, mai culta, mai educata si putin, sau deloc, nostalgica dupa „maretele vremuri de odinioara" ale Uniunii Sovietice. A aparut o clasa de mijloc relativ prospera si suficient de autonoma fata de politic. Apoi, foarte multi rusi, mai ales tineri, au cutreierat si cutreiera lumea – nemaivorbind de cei care au cumparat o multime de proprietati, active, companii intregi, in cele mai diferite parti ale lumii. Aceasta noua generatie a cam scapat de sindromul tatucului si are o alergie sporita la politica de tip autoritar a lui Putin si a partidului sau.

Este o generatie care nu mai intelege de ce ar fi necesar acel suvoi de telegrame de multumire si recunostinta vesnica pentru locatarul Krermlinului, oricare ar fi el.

Iar anuntarea candidaturii lui Putin la prezidentialele din martie a pus gaz pe foc si a sporit incordarea din societatea rusa pina la un nivel de neconceput acum citiva ani.

Ce va fi?

Putin va cistiga alegerile in martie, dar in nici un caz la scorul din 2000 sau 2004. O parte importanta a populatiei inca il considera ca fiind singura solutie. Reflexele lui de dictator, parte innascute, parte cistigate la excelenta scoala a K.G.B.-ului, sint agreate inca de multi rusi. Va cistiga  si pentru ca nu are adversari puternici. Ziuganov, seful comunistilor, este depasit de timpuri, Jirinovski cel galagios, de un nationalism zgomotos, de tip Vadim, este candidatul vesnic, dar fara nici o sansa. Sefii opozitiei, Iavlinski, Kasianov, Nemtov, sint destul de uzati si se lupta intre ei.

Asadar, Putin va cistiga, dar nu confortabil, si va avea un mandat dificil.

2. Iranul. Anul 2012 a gasit in zona o atmosfera incarcata si care se inflameaza de pe o zi pe alta.

Desigur, chestiunea fundamentala este daca Iranul vrea sa construiasca arma nucleara si in ce stadiu se afla. Informatiile sint contradictorii. Fara indoiala ca Iranul neaga cu vehementa ca ar avea aceasta intentie, Israelul se jura ca Iranul minte, americanii, ca de obicei, inclina sa mearga pe mina evreilor, UE nu se poate pune rau cu America, Rusia si China joaca la doua capete. Tarile din Golf si Arabia Saudita privesc cu ochi tot mai rai spre Iran – nu numai pentru ca acesta ar vrea sa fabrice bomba atomica, ci si pentru ca ar avea intentia sa devina putere dominanta in zona.

Partea proasta este ca aproape toate partile au, oarecum, dreptate. Iranul spune ca vrea sa foloseasca atomul doar in scopuri pasnice, economice si, deocamdata, nimeni n-a dovedit fara putinta de tagada ca n-ar fi asa.

Dar si Israelul are motive sa se teama, de vreme ce exista dovezi ca Iranul ar avea tehnologia necesara pentru fabricarea bombei. Nu e sigur ca o va fabrica, dar daca o va face?

Iranul a amenintat de multe ori Israelul cu anihilarea totala – or, numai arma nucleara i-ar da aceasta posibilitate. S-ar mai putea ca Iranul sa nu o foloseasca, el insusi, ci sa o dea Hezbollah-ului si Hamas-ului, care nu pot dormi pina nu vad Israelul sters de pe harta.

Americanii, pe buna dreptate, nu vor largirea clubului puterilor nucleare, pentru ca asta ar insemna riscuri sporite pentru pacea planetei. Se adauga si interesele lor mari in zona privind petrolul, precum si alianta cu Arabia Saudita, Emiratele din Golf si, nu in ultimul rind, cu Israelul.

Rusia si China au si ele interese semnificative in zona. Le face o mare placere sa faca greutati Statelor Unite, oriunde este posibil, dar, pe de alta parte, nu agreeaza nici ele un Iran nuclear. De aceea joaca la doua capete. Sint de acord cu unele sanctiuni impotriva Iranului, dar se opun vehement oricarei actiuni de forta.

Cit despre Emiratele din Golf si Arabia Saudita, lucrurile sint clare. Dusmania lor cu Iranul este mai veche, inca de pe vremea sahului. Interese economice si geo-strategice, foarte diferite, au adincit ani de zile aceasta dusmanie. Exista insa si un element specific care amplifica si mai mult aversiunea dintre ele. Iranienii sint siiti, iar ceilalti, sunniti. Desigur, noua, europenilor, acest fapt nu ne spune mare lucru, dar pentru cei de acolo aceasta diferenta constituie, deseori, o prapastie.

Inca din sec. VII, cele doua ramuri ale Islamului se dusmanesc de moarte, iar vreme de 13 secole razboaiele dintre ele au produs milioane de victime. In crestinism, dusmania catolici-ortodocsi, catolici-protestanti s-a atenuat de mult, raminind doar la nivelul teologilor care se bat in subtilitati fara semnificatie pentru credinciosii de rind.

Sunnitii si siitii, cele doua ramuri ale Islamului, au ramas incompatibile ca pe vremuri si invenineaza mult relatiile dintre oameni, comunitati si tari.

Exemplul zonei de care vorbeam este semnificativ.

Ce va fi?

Tinind cont de evolutiile din ultima vreme – rachete de raza lunga si medie ale Iranului, manevre navale in Golf, sporirea prezentei navale americane si engleze in zona, sanctiuni tot mai aspre la adresa Iranului -, cred ca daca Iranul va produce arma nucleara si vor exista dovezi clare ca acest lucru se intimpla, acolo va fi razboi.

Cum si cu ce consecinte, ramine pe alta data.