Cistiga cine exprima mai bine

Exista poate si o mistica a cifrelor zise rotunde: au solemnitatea unui jalon si un halo care incita imaginatia. Nu faci praf pe nimeni daca te lauzi ca ai implinit, spre exemplu, 39 de ani. 40 e alta gisca: te situeaza instant intr-o perspectiva patetica. Nu ridiculizez: constat doar un mod al reactiei si, pe undeva, un fel de cutuma. Totul e cu ce se soldeaza, cit de relevanta se dovedeste. 1812 – si cei doua sute de ani care au trecut de atunci – sint, fara indoiala, cu marja cea mai mare in aceasta ordine.

Credeam ca stiu cam totul despre felul cum ne percep rusii in sinea lor si inca o proba de mitocanie si dispret, la cite s-au acumulat pina in prezent, n-ar mai avea cum sa ne impresioneze. Principial numai, din pacate, fiindca in materie de sovinism se pare ca nu exista limite de intensitate: poti escalada la infinit.

Infiintarea, anul trecut, la Chisinau, a Miscarii civice „Anul 1812" (care isi propune – citez de pe http://actiunea2012.ro/grupul-de-initiativa-anul-1812âAA€AA-se-transforma-in-miscarea-civica-anul-1812âAA€AA.html – „culturalizarea societatii civile prin constientizarea trecutului istoric al R. Moldova, organizarea mai multor manifestatii pe parcursul unui an cu privire la implinirea a 200 de ani de la anexarea Basarabiei de catre Imperiul Tarist si convingerea institutiilor abilitate de a introduce disciplina Istoria Romanilor la examenele de Bacalaureat") a lasat, intr-un mod, vai, extrem de previzibil, indiferenti si Guvern, si Parlament, si chiar, de necrezut, societate civila. In schimb, la fel de previzibil, a pus in miscare armia propagandistica a rusilor, cu inepuizabilele ei munitii.

Aici ar merita deschisa o mica paranteza: luam, de regula, in desert efectele propagandei, ne credem imuni la cintecul (cintecele, de fapt: pluralul e pur si simplu inerent domeniului) ei de sirena. In cazuri izolate (si inca bine ranforsate sociologic, pentru a nu mai spune de cultura in genere), poate. Nu si la scara de natiuni, insa: intervine o perversa lege a numerelor mari si o multime de alti factori, de la economic la politic via diversele conjuncturi. Fapt e ca victoriile de pe teren se cistiga, de regula, in preview, pe tarimul ideilor, buna orchestrare a carora produce tensiuni dincoace, in realitate. Intotdeauna agresiunea vine dintr-un spatiu virtual: ideologia impieteaza, ca sa zic asa, cistigind cel care exprima mai bine.
De altfel, rusii sint perfect constienti de asta. Iata ce scrie, in legatura cu Miscarea, Andrei Safonov, istoric si politolog, unul dintre liderii Interfrontului in anii ’90 ai secolului trecut (textul e pe http://www.rosbalt.ru/blogs/ 2011/07/07/866986.html): „…istoria in epoca Restristei – nu stiu daca traduc exact cuvintul smuta – Gh.N. este linia intii a luptei pentru destinele tarile si popoarelor. Este vorba de retrasarea hotarelor de sud-vest ale Ucrainei si Moldovei. E mai bine sa intelegem asta din capul locului si sa trecem la actiune, nemaiasteptind momentul cind soldatilor romani li se va ordona iarasi sa treaca Prutul".

Tipul nu glumeste, el crede sincer in eficienta masurilor punitive si a actiunilor de contracarare: „In asemenea cazuri e necesar sa ripostam fara ezitare cu lovitura la lovitura". Si invoca drept argument anul 1991, cind „in Transnistria a fost creat propriul sistem de invatamint, diferit de structura analogica a Moldovei. Unul dintre primele acte ale ministerului invatamintului RMN a fost anularea cursului de Istoria romanilor, introdus de Chisinau. Acest curs pleca de la ideea ca aflarea Moldovei in componenta ar fi fost un bine. El a fost anulat imediat sau, daca vreti, a fost interzis, pentru a nu intoxica mintile tinerilor transnistreni cu veninul unionismului si nationalismului pro-romanesc. Aceasta interdictie a fost un bine salvator: gratie acestui pas hotarit propaganda in favoarea Bucurestiului a fost pe data alungata din scolile RMN".

Ideea sa este ca Rusia si Ucraina trebuie sa editeze – in tiraje de milioane! – literatura care „sa demaste tezele propagandei pro-romanesti". Mai mult: „pot fi finantati savantii, politologii si publicistii care, intr-un stil accesibil, ar denunta ideile romanismului, le-ar lua in deridere. S-ar putea edita in special lucrari de istorie pentru tineret, in care, in formele cele mai simple, s-ar dovedi caracterul binefacator al aflarii fostei RSSM, la inceput, in componenta Imperiului Rus, apoi si a Uniunii Sovietice, precum si prejudiciile aduse de stapinirea romaneasca"…

Acum sa raportam toate astea la tacerea de inalta lasitate diplomatica a alor nostri ca raspuns la comentariile pline de cinism ale ambasadorului rus la Chisinau privind impuscarea basarabeanului Vadim Pisari, la postul de control de linga Vadul-lui-Voda, chiar in prima zi a anului curent, an cind se implinesc doua secole de la fatidicul 1812. Oare nu ni se intimpla totul – rapt, deznationalizare, umilire in masa – pentru ca nu avem replica? Cind ne-am facut vreodata expliciti in istorie? Cind verbele noastre au trecut de pragul strigatului gutural? Intrebare pentru Ministerul Educatiei, in primul rind.