Comedia lui Falstaff

  Vineri, 12 noiembrie 2010, a avut loc la Teatrul National din Iasi premiera la Falstaff Show, in regia lui Ion Sapdaru. Din distributie fac parte actorii Daniel Busuioc (Sir John Falstaff), Radu Ghilas (Printul Henric), Horia Verives (Poins), Diana Chirila (Hangita), Catinca Tudose (Doamna Ford), Irina Radutu Codreanu (Doamna Page), Constantin Puscasu (Bardolph), Octavian Jighirgiu (Pistol), Gelu Zaharia (Domnul Ford, Un negustor), Silvia Popa (Miss Quickly), Constantin Avadanei (Armasul, Al doilea negustor), Emil Coseru (Judecatorul, Al treilea negustor), Toma Moraru (Pajul Robin), Constantin Fotea, Catalin Negoita, Petru Budeanu (John, Robert, Tobias, slugi).

Reprezentatia pe care ne-o propune Ion Sapdaru, avind ca element central figura isterizant de simpatica a lui Falstaff, companionul printului Hal, viitorul rege Henric al V-lea, pleaca de la trei piese de William Shakespeare, adaptind citeva scene din Henric al IV-lea, Henric al V-lea si Nevestele vesele din Windsor (cum ar fi scena jefuirii negustorilor din padurea Gadshill, a bataliei de la Shrewsbury, invocata doar, a razbunarii Doamnelor Ford si Page, pe larg explorata scenic, ori scena Falstaff si Miss Quickly, Miss Quickly – o aparitie extrem de interesanta: imaginea unei gheise ca o Sfinta Vineri bizar costumata, cu umbreluta, semivoal datelat pentru incadrarea fetei, pardesiu barbatesc, traista traditionala si galosi de cauciuc.

Decorul si costumele sint un amestec de stiluri, zone, epoci. Sintem cumva chiar in culise printre actori? Daca s-a vorbit de teatru in teatru, de data aceasta avem de a face cu o repetitie generala de teatru in teatru. Mai mult, una interactiva: actul scenic se desavirseste cu ajutorul spectatorului, deoarece scopul sau e atins doar cind spectatorul se regaseste in reprezentatie (idee a teatrului elisabethan, aplicabila si in teatrul contemporan).

Interpretez acest spectacol ca pe o ironie. In sensul ca, dincolo de impresia ca e un protest la realitatea de criza care ne inghite banii (mult invocatul 25%) si apoi, in ordine fireasca, sufletele, in spatele parodiei (prezentorul scenic anunta ca s-a taiat bugetul, deci si din text, lumini, sunet, mascarada de guvernare Henric al V-lea e in portocaliu), aflam seriozitatea acestui spectacol.  

In ciuda actualitatii sale, show-ul lui Falstaff este profund clasic prin subiect. In tot acest spectacol, un amalgam fulminant de tot ceea ce nu ti-ai imagina vreodata ca ai putea pune alaturi, in termeni de tehnica regizorala, limbaj scenic, costume, muzica, nu e vorba, in fond, decit despre valori umane: curaj, onoare, cinste, credinta, adevar. Falstaff e incarnarea pe dos a acestora. Sarlatan, mincinos, deloc onorabil, las.

Desi intruchipeaza o multitudine de vicii umane, Falstaff nu este un personaj negativ. Nu tocmai tinar si deloc frumos, cam burduhos si lasciv, mereu pus pe sotii, Falstaff injura de drag si scuipa cu nesat. Lui Falstaff ii plac banii si "vinul dulce" si poalele hangitei. Adus in contemporaneitate, Falstaff nu-i decit un barbat obisnuit. Faptele sale oglindesc un caracter meschin, daca e sa-l judecam dupa morala clasica. Dar, intr-o alta ordine de idei, Falstaff ar putea fi un om bun, care face fapte reprobabile din cauza situatiilor de viata care-l incoltesc.

Falstaff e intr-un fel autorul acestui spectacol. Din simplu personaj, el este ridicat la rangul de maestru de ceremonii. Pentru ca ideea lui Falstaff din piesa (haideti sa jucam o comèdie) da  ideea de a-l juca pe Falstaff in Falstaff Show: "Ideea acestui spectacol a fost generata de o replica a personajului John Falstaff: "Copiii mei, fratilor, dulceata inimii mele. Haideti sa jucam asa, pe nepregatite, o comedie!" (Ion Sapdaru).