Cum se naste un sistem totalitar

Sa presupunem ca intr-un oras X ar exista doar un singur WC, situat in cartierul Y. WC-ul, desigur, nu ar fi unul obisnuit, ci construit in stil postmodern, cu toate dotarile aduse la ultimul standard. La inceput, lumea ar parea destul de incintata, satisfacuta in orgoliul ei ca iata, in sfirsit, in oras a aparut o constructie unica in felul ei, demna sa fie inscrisa in Guinness Book. Odata insa cu darea in exploatare a WC-ului, sau poate la un interval, sa zicem de o luna-doua, autoritatile ar emite o hotarire prin care ar interzice in mod definitiv si irevocabil, din motive de ordin socio-ecologic, utilizarea WC-urilor din locuinte, astfel ca noul edificiu ar deveni unicul loc unde locuitorii si-ar putea satisface necesitatile in mod civilizat… Va dati sea­ma ce probleme s-ar naste de aici? 

In scurt timp de la aparitia sa, WC-ul ar deveni mai important decit gara, aeroportul, autogara, universitatile, mall-ul si toate supermarket-urile luate la un loc.

…Orasul, situat in mijlocul cimpiei, strabatut de un fluviu lat de zece stinjeni, numara aproximativ jumatate de milion de suflete. Problema care s-ar pune ar fi urmatoarea: cit timp ar trebui sa stea in cabina un  cetatean al  orasului, din cei  aproximativ 500.000 (WC-ul ar fi dotat, sa zicem, cu o suta de cabine pentru barbati, tot atitea pentru femei si 25 pentru persoane cu dizabilitati) pentru ca toti cetatenii sa poata   beneficia de o cabina cel putin o data pe zi?

In continuare: ce alte probleme se creeaza? O mul­time. Mai intii apare conflictul intre locuitorii din cartierul Y, care devine deodata privilegiat, si cei din celelalte cartiere.

Oricui i-ar conveni, in fond, tinind cont de context, sa locuiasca cit mai aproape de punctul central (WC-ul public), in jurul caruia se invirte viata intregii societati. For­tat de nevoile interne si de speranta ca poti ajunge mult mai repede la locul cu pricina daca locuiesti in cartierul, sa zicem, Drumul Taberei decit daca stai in Pantelimon sau Militari. Spre acest WC public s-ar concentra apoi toate gindurile, toata activitatea umana a orasului: am fi scutiti chiar mult timp de greve, demonstratii si alte forme de protest in masa, populatia avind o singura preocupare esentiala: aceea de-a ajunge la WC. S-ar forma, desigur, o coada imensa de 500.000 de capete, o adevarata cometa avind drept nucleu WC-ul public; toate celelalte cozi (de la benzinarii, trecere de pietoni si bariere) ar constitui doar simple ramificatii ale ei. Pentru buna functionare a WC-ului, ar trebui stabilita apoi o ordine foarte stricta, bazata pe liste nomi­nale, fiecare locuitor  al orasului intrind in posesia unui bon; s-ar putea crea si unele prioritati pentru batrini, bolnavii cronic si copii. Organele de ordine ar suprave­ghea atent coada, ca sa nu se produca tulburari; trafi­cul de influenta ar fi pedepsit sever, iar vinzarea tichetelor interzisa. Desigur ca armata, politia si inaltii functionari de stat ar avea prioritate, putind folosi tichete de anumita culoare. De pilda, roz.

Ca sa absolutizam cazul, ar trebui sa reducem acest W.C. la o singura cabina; destinata atit barbatilor, cit si femeilor. WC-ul ar avea drept blazon o palarie si un pantof cu toc, indiferent daca poseda vreun handicap sau ba… Prin asta am da o lovitura, decisiva, celor care au o mentalitate inapoiata, impartind populatia dupa sex sau dupa alte criterii, cum ar fi bolile fizice sau cele mentale… In fond, de ce trebuie sa-i fie rusine omului de sexul sau? Daca nu-i este rusine ca poseda cap si in cap materie cenusie, asa nu trebuie sa-i fie rusine ca intre cele doua picioare exista o despicatura sau un apendice de o marime variabila si ca aceste despicaturi sau apendice sint legate, la rindul lor, de organe care contin anumiti hormoni! Dar se pare ca am lungit fraza; pur si simplu nu trebuie sa avem prejudecati si complexe.

Sa revenim insa la subiect. In scurt timp, WC-ul ar deveni o institutie de utilitate publica dintre cele mai rivnite, daca nu onorabile, inzestrata cu director, consiliu de administratie, contabilitate, serviciu-plan, relatii externe, serviciu-salarizare, aprovizionare-desfacere, relatii cu pu­blicul, birou de reclamatii, audiente etc., formind un adevarat concern care ar inghiti o armata intreaga de salariati.

Pentru redresarea economiei nationale, nu e nevoie sa construim nu stiu ce combinate si ateliere ce maninca energie si materii prime procurate din import; forta noastra de munca ar trebui canalizata spre activitati mult mai utile. Prin captarea tuturor scursurilor umane intr-un singur bazin, am putea construi in mijlocul fiecarui oras sau la periferia lui cite o centrala electrica ce ar folosi drept sursa de energie biogazul degajat din fermentatia tuturor materiilor fecale din oras.

Si scriind acestea, ne vom opri aici. Autorul acestor rinduri nu vrea sa fie acuzat ca de dragul unor imagini socante creeaza o realitate aberanta, care nu are nici in clin, nici in mineca cu realitatea noastra cea de zi cu zi si ca supozitiile sale sint facute de dragul supozitiilor. O sofistica ieftina si la indemina oricui!

Va vom spune insa ca autorul a avut intentia de a crea in acest text o imagine sintetica a birocratiei sau chiar a sistemului totalitar care dintr-un nimic insignifiant si risipit in mii si mii de nimicuri face un Nimic mai mare pe care-l ridica la rang de stat.