Cum trec sarbatorile

miercuri, 15 octombrie 2008, 20:07
2 MIN
 Cum trec sarbatorile

Domnului Primar, desigur, si tuturor acelora care au facut praf si pulbere citeva kilograme de euroi, pentru ca iesenii sastisiti sa se bucure totusi, privind nu in propriile conturi bancare, ci la ceruri, gratare, tarabe si podiumuri, precum gainile hipnotizate cu margele din sticla. A trecut, in sfirsit, chiolhanul Sarbatorilor Iasului care sufoca Praznicul Sfintei Parascheva. Mare tristete.

N-au mai venit, ca in alti ani, sublimii parlamentari ai natiei sa isi aseze funduletele fosile in preajma raclei cu sfinte moaste. Loja nu s-a mai ocupat ca in vremurile iluminate, pastorite atunci de actualul Super Fericit Patriarh Daniel Ciobotea care, nici el, mare tristete, nu a putut ajunge la Hramul Cuvioasei, fiind retinut, atit la Ciorogirla, cit si asa, in general, din fire. Mai ales ca rana din picior, probabil, tot nu i-a trecut, aceeasi care, bat-o vina, l-a impiedicat nu demult, chiar in mijlocul slujbei de intronizare, sa il conduca spre jiltul Moldovei pe actualul nostru Mitropolit, I.P.S. Teofan, prieten al sau inca din vremea ultimelor alegeri petrecute in Sinod. Mare tristete.

Zice-se ca, in catastifele megalomanilor de altadata, si pelerinii s-au imputinat. Despre pelerine nici nu s-a facut vorba, pentru ca nu a plouat. Umbrele nu s-au vazut, ci doar umbrele oamenilor care au asteptat cuminti sa se inchine la Cea mult ocrotitoare. Acum, in fata Catedralei Mitropolitane nu s-au mai montat nici renumitele noastre grilaje din fier, cele aduse mai an parca dintr-o Africa de Sud inca bintuita de apartheid si puse cu grija de fostul ierarh ca multimea bigota sa nu sufoce credinta profunda in Marele Arhitect a invitatilor din Bucuresti si de aiurea. Pai, cum sa mai vina publicul spectator, obisnuit sa astepte o zi si o noapte in frig, doar ca sa poata privi la niste monitoare frumoase, in transmisie directa, Sfinta Liturghie la care nu ii era ingaduit sa intre, din cauza de frica? Anul acesta Slujba cea mare a Hramului s-a tinut nu inauntru, cu usile inchise, ci in ochii multimii, afara, in fata usilor Catedralei. Mare tristete.

Cum trec sarbatorile, toata lumea e trista. Cei care, in banii publici, au bagat mina pina la cot, pentru ca nu au bagat-o pina la umar, cei care au furat doar zece portmonee, pentru ca nu au furat o suta, iar cei care au baut numai cinci beri pe seara, pentru ca nu au baut cinci butoaie. Desigur, mai este intotdeauna si cite un grup minoritar ce vrea sa fie altfel decit lumea cea buna. Mare tristete.

Anul acesta, fericiti sint, probabil, doar citeva sute de mii de credinciosi, barbati si femei. Plus una: Sfinta Parascheva.

Comentarii