Cupola si „vectorii” cosmopoliti

Despre "vechea garda" a artistilor plastici ieseni s-a spus ca ar fi fost reticenta la módele si imprumuturile apusene. E drept, imprejurarile erau nu tocmai favorabile, iar circulatia in exterior – deseori ingradita. In vremea mobilitatilor controlate, plecarea in strainatate putea fi recompensa a servilismului partinic sau forma de incurajare a complicitatilor delatorii. Fraterne "schimburi de experienta" se consumau cu gravitate in interiorul "lagarului" de trista amintire. Tirana, Novosibirsk, Phenian sau Ulan Bator erau destinatii de maxima jubilatie turistico-ideologica. Multi insa au platit lipsa de obedienta cu recluziunea fortata sau cu interdictia de a nu parasi glia strabuna. Altii, mai norocosi sau mai abili in arta compromisului, au reusit sa brazdeze hotarele patriei si sa faca, ireversibil sau nu, "marea trecere". Dupa 1990, odata cu ridicarea cortinei "fieroase", lucrurile s-au simplificat. Pentru "calatorul recent", importa mai putin distanta sau frecventa deplasarilor, cit "sensul" sau "vectorul" lor.

Cit de racordati sint artistii nostri la retelele internationale? Cum se raporteaza acestia la practicile similare din Occident sau la stilurile recunoscute ca avangardiste? Care este doza de „modernitate" sau de „postmodernitate" angajata in proiectele lor? Anvergura "internationala" poate fi auto-clamata, simulata sau probata cu argumente. Las deoparte situatiile frauduloase – nu putine, e drept -, care pun in joc carti masluite. In mod firesc, prezenta reala in interiorul retelelor profesionale consacrate (cele care atesta in mod vizibil, transparent, meritele sau competenta), poate da masura deschiderii si implicarii internationale. Locul desfasurarii unui eveniment artistic (orasul, tara), cota institutiei gazda (galeria sau muzeul), notorietatea expozantilor, valoarea lucrarilor, densitatea referintelor critice sint indicii ale prestigiului si onorabilitatii.

Strainatatea nu certifica automat valoarea, dupa cum evenimentele autohtone nu sint condamnate fatalmente la minorat. "A iesi in Europa" poate fi la fel de profitabil ca si "a aduce Europa acasa" – dupa formula inspirata a lui Adrian Marino -, cel care propune sa dam consistenta si amploare proiectelor derulate la noi. Avem destule dovezi de buna mobilitate in sens cultural. Un artist ca Dan Perjovschi, de pilda,  onoreaza cu prezenta sa evenimente artistice de prim plan. La Iasi, un Matei Bejenaru face, in ocazii similare, o figura mai mult decit meritorie. Ambii, din pacate, sint inca departe de a primi tocmai in interior recunoasterea cuvenita. Ultima "iesire" a lui Matei Bejenaru – pretextul interventiei de astazi – se consuma chiar in inima urbei bahluviene, la "Cupola", alaturi de Ivan Polliart, curatorul expozitiei Double stereo #,3, si de doi artisti tineri, in curs de consacrare – Pen Lin Cheng  si pe Grégoire Motte.

Organizat in tandem de Asociatiile 23.03 din Reims si Vector din Iasi, evenimentul, inscris in registrul artei conceptuale, a mobilizat numeroase institutii politice, universitare, artistice franceze si romanesti. Acoperind doar partial spatiul expozitional, autorii mizeaza pe relevanta ready made-urilor, a imaginilor fotografice si a instalatiilor video. Piesa principala pare a fi o valiza de voiaj, sigilata si infoliata, pregatita pentru un drum lung. Aidoma unei vedete de cinema, ea este asezata pe un covor rosu, asternut special intr-un colt al galeriei. Ce putea sugera mai bine intentia de mobilitate, deplasarea, comunicarea?  De buna seama, ansamblul neobisnuit, minimalist in conceptie, invita la o decodare simbolica. Valiza in cauza este sinecdoca vizuala a ideii de turism, adica a dislocarii programate, in scop cultural, comprehensiv. Stegulete multicolore delimiteaza cadrul, marcind aluziv atmosfera de vacanta, dar si traiectoria deplasarii.

    Experimentul artistilor francezi s-a derulat in trei etape. Prima, in noiembrie 2009, a constat intr-o vizita a celor doi in Romania, la Iasi si Piatra Neamt, cu intentia de accesare directa a spatiului mioritic, ocazie de familiarizare cu spiritul locurilor si de testare a propriilor prejudecati. O a doua etapa, mai de durata (10 luni), a constat in conceperea si realizarea unor lucrari avind ca pretext specificul locurilor vizitate, in acord cu stereotipurile infirmate sau, dimpotriva, reconfirmate. Ultima – expozitia propriu-zisa, la Iasi, unde aceeasi partitura este interpretata pe ambele voci, stereo. Organizatorii propun vizitatorilor un exercitiu imagologic, menit a testa reactiile strainului cu privire la identitatea proprie. Altfel spus, sintem nu cum ne vedem noi, ci cum ne vad altii.

Pei-Lin Cheng (de origine taiwaneza, rezidenta in Franta, la Reims) este interesata de probleme ale identitatii si comunicarii. Locul aplicatiei sale – Muzeul "Otilia Cazimir" din Centrul Iasului. Ea propune o proiectie video, triptic vizual simultan, surprinzind scene obisnuite dintr-un loc in care, de regula, se intimpla mai nimic: camere pustii, curti aparent parasite, busturi solemne, obiecte cu "vechimi" recente, identitati aproximative, spatii cenusii, gunoi, mult gunoi… Alaturi – imprimari fotografice in care sint mixate aspecte ale specificului muzeal iesean cu scene idilice din stampe orientale, amintind, probabil, parfumul locurilor indepartate, de acasa.

Grégoire Motte (francez, resident la Tourcoing – Lille) realizeaza, la rindu-i, o instalatie compusa din trei tamburi rotativi, infatisind maidanezi autohtoni in staza somnolenta. Dansul circular, monoton, repetitiv al leneselor patrupede trimite la aceleasi vechi naravuri, reciclate de fiecare noua generatie cu o voluptate masochista.

      Alaturi de partenerii francezi, Matei Bejenaru face din "Cupola" un spatiu al experimentului nonconventional, situat, si de aceasta data, pe un vector cosmopolit, onorabil, demn de tot interesul.