Datoria pe cap de locuitor

Intors de la o reuniune a costumelor negre, Traian Basescu ne-a informat, cu zimbetul pe buze, ca fiecare roman are, statistic vorbind, o datorie publica de 4.570 de euro. O datorie mica, a explicat surizator seful statului, daca se ia in calcul ca in tarile dezvoltate datoria pe cap de locuitor se poate ridica la mult mai mult. In plus, a marturisit intiiul om in stat, pe cind figura sa energica afisa un enigmatic precursor al risului, nu e cazul sa ne gindim, ca in trecutul de trista amintire, la achitarea datoriei publice. Unde a incaput suta, are loc si mia. O datorie mica pentru orice roman inseamna un viitor maret pentru toata romanitatea. Pe seama cresterii datoriei ne putem dezvolta foarte frumos, a concluzionat presedintele, cu gura urcind vesela catre urechi.

Recunosc, fac parte dintre romanii pe care zimbetul prezidential nu ii linisteste, ci ii nelinisteste. In ultimii ani, aparitiile publice ale celebrului suris au fost prevestitoare de rau. Cu un suris s-a facut nevazuta flota. Surisul a nascut marile taxe pentru drumuri, desi drumurile nu se ridica nici azi la inaltimea taxelor. Tot surisul a propulsat-o pe EBA in Parlamentul European. Un suris a anuntat taierea lefurilor, iar un altul cresterea darilor. Dintr-un suris au trecut prin ciurul pagubos al reformei Justitia, Armata, Internele, Educatia si Sanatatea, adica sistemele critice ale unei democratii. In plus, starea de lesin in care s-a afundat autoritatea statului sugereaza ca exista suficiente motive pentru a prinde frica de suris. In consecinta, discursul surizator despre datoria publica trebuie receptat tot in cheia undei de soc a nelinistilor.

Ceea ce ma nelinisteste, inainte de toate, este identitatea creditorilor mei. Cred ca presedintele a rostit, zimbind, adevarul. Fara sa stiu si fara sa vreau, am fost scos dator cu aproape cinci mii de euro, desi toata viata m-am pazit, asa cum m-a povatuit tata, de a fi inglodat in datorii. Credincios invataturilor parintesti, am evitat pe cit a fost omeneste posibil necazul datoriilor. Pina mai ieri, istoricul personal de credit era mai inocent decit zimbetul unui copil. Acum, in spinarea mea atirna o povara simbolica de cinci miare. Surid si pling. Surid.

De fapt, povara e mai virtoasa. La cele cinci mii ale mele, se adauga inca zece mii, cinci mii ale sotiei si cinci mii ale copilului. In total, cincisprezece mii. Cui datoram, asadar, atita amar de bani ?

In capul listei de creditori se afla, bineinteles, niste cavaleri ai surisului otravit. Se numesc politicieni si in ultimii douazeci de ani s-au ocupat cu destoinicie de un singur lucru, anume de trecerea din categoria „bogat" in categoria „putred de bogat". In patria noastra nu exista politicieni saraci si cinstiti, asa cum indemna, in ritmuri marxist-leniniste, batrinul activist Ion Iliescu. Daca ii intrebi despre greutatile vietii, reprezentantii clasei care a pus umarul la asfixierea nationala iti vor raspunde ca o duc greu. Intr-adevar, e greu sa tii socotelile cind ai in casa bani de doua feluri, numarati si nenumarati.

Pe locul al doilea intre creditori se afla cele cincisprezece mii de specialisti, cu urmasii lor cu tot. Acestor fapturi care vegheaza – cu prefacatorie si iuschiuzarlic – la bunul mers al activitatilor desfasurate de casta politicienilor le revine meritul de a fi transformat moneda nationala in leu galopant si economia de piata in economie fara viata. E un adevar ca noi nu mai traim in tara noastra, ci in patria faurita dupa chipul si priceperea acestor siruri finite si reale de consilieri, consultanti, sfetnici si pupatori gulerati.

Pe locul al treilea, in ordinea importantei creditorilor, se afla marii administratori ai neamului. Din rindurile acestui proletariat intunecat s-au ridicat directorii, sefii si supraveghetorii care, in marea lor pricepere, au prefacut combinatele in SRL-uri de apartament, uzinele in praf de stele si suprafetele agricole in pirloage intravilane, numai bune pentru insamintarea cu office-uri si megastores. Privilegiul de a trai intr-o colonie economica europeana li se datoreaza in totalitate.

Politicianul, specialistul si administratorul formeaza trioul creditorilor mei. „Aici sint banii dumneavoastra" este crezul comun care le anima destinele si bunastarea, aflate in relatie de inversa proportionalitate cu nivelul meu de trai. Mie nu-mi ramine decit sa ma simt bine si sa ma bucur de inalta lor proteguire. Cu astfel de creditori, grecizarea e din ce in ce mai aproape. Pentru cine nu stie ce este grecizarea, redau, in rezumat, bancul cu grecul.

Se zice ca un grec sarman se duce la cel mai de lux hotel, cere cea mai scumpa camera, solicita cele mai de pret bunuri de consum si, la aflarea cifrei astronomice de pe nota de plata, incepe a ride in hohote si zice: „Am atitea datorii, dar in viata mea nu m-am simtit mai bine!"

De cind am auzit discursul presedintelui, nu ma pot opri din ris si ma gindesc ca, daca s-ar decerna Nobelul pentru prostie, premiul ar ajunge an de an in patria noastra. Fericitul cistigator ar fi, desigur, vreun datornic fara voie. Ca sa ma lecuiesc de boala naivitatii, practic zilnic in fata oglinzii arta zimbetului fatal, imi intaresc mintea si sufletul cu lecturi despre maiestria inveninata de a prosti oamenii pe fata si cintaresc din ce in ce mai temeinic posibilitatea de a finanta, pe baza de credit, studii aprofundate de politicianism, consultanta imoral-speculativa si bisnita de mare anvergura. Capitalul de pornire pentru o asemenea afacere in domeniul educatiei e de aproximativ cinci mii de euro pe cap de partener. Ma ajuta careva? Banul la ban trage.

Publicitate și alte recomandări video