De unde pina cum

E posibil sa fi fost exact ca in experimentul cu pestisorul instabil. Presupunind ca nu stiti despre ce vorbesc, am sa va spun pe scurt povestea.

Se stie ca pestii din mari si oceane care inoata in bancuri uriase se mentin in grupul acela compact, ca un animal in sine, datorita spiritului de turma care ii stapineste pe toti si care le directioneaza toate miscarile la unison. Ei bine, cica un grup de cercetatori a vrut sa vada ce se intimpla daca un singur pestisor din acest banc se hotaraste sa o ia hais. Astfel ca i-au montat unuia dintre ei un dispozitiv care sa ii perturbe directia si sa-l faca un mini betivan acvatic care merge pe sapte carari… subacvatice. Dupa eliberarea inapoi in bancul din care fusese extras, pestisorul nostru a inceput sa se „clatine" in toate directiile si… ghiciti ce s-a intimplat cu restul confratilor sai, adica alte mii de exemplare! Ei bine, toti au luat-o dupa betivan, frate! Am inteles ca experimentul este faimos, unii incercind sa explice prin el influenta dictatorilor, veritabili rechini dezaxati, asupra popoarelor si nevoia celui din urma de directie, oricare ar fi ea.

De ce incerc sa explic problema mea de fata cu acest exemplu? Pentru ca astazi cica toti copiii stiu ce vor. Ei cauta meserii de nisa, viitor punctat. Astazi ei stiu sa se defineasca si sa afle intr-o secunda cine sint. Zicind astea, parca nu imi vine sa cred in sinea mea, chiar a fost rezolvat in sfirsit misterul lui nosce te ipsum? S-a ajuns in sfirsit la o concluzie in acest sens? Nu trebuie sa ne mai intrebam ce sintem si unde ne indreptam? Privesc un tinar sau o tinara la virsta la care eu calcam in strachini de naiv ce eram, care iti raspunde cu zimbetul pe buze, nonsalant, la intrebarea ce vrei sa fii, ce-ti place sa faci: unul avocat de business, altul medic plastician, politician de dreapta, regizor de televiziune, comentator sportiv sau boxer etc. Ei stiu ce vor cu exactitate astronomica! Nu pot sa inteleg cum s-a putut ca in decurs de doar citiva ani, cea mai grea intrebare a tuturor timpurilor sa fie rezolvata.

Pentru ca unul dintre cele mai grele lucruri in viata e sa afli la ce esti bun, pentru ce esti facut, ce destin ti s-a harazit. Inainte erau ursitoare care, probabil, erau inzestrate cu puteri vizionare sau existau mentori care te luau sub aripa lor si te indrumau, iti descoseau tesatura atit de complicata a spiritului si te indrumau pe calea cea buna. E drept ca putini oameni aveau aceste sanse, dar macar teoretic existau posibilitati. Astazi insa singura ursitoare si singurul mentor este opinia publica, ce ne hipnotizeaza prin tot felul de mijloace si ne harazeste calea cea buna. Comunicarea fiind atit de facila, reusim sa obtinem informatii in timp extrem de scurt si astfel sa fim atrasi de cele mai bune oferte care ni se par, prin bunatatea lor, fara cusur, potrivite noua.

Stiti cum e cind ti se spune de nenumarate ori de mai multi oameni ca esti destept si frumos de pici si ar merita sa candidezi la Miss Univers, iar dupa o bucata de vreme chiar te crezi astfel si te trezesti imbracat in rochie cu volanase, rujat, pudrat, coafat si in lumina reflectoarelor, tu, barbat in toata firea? Banuiesc ca nu stiti, pentru ca ar fi ciudat, dar ideea se intelege… In unele momente din viata nu mai stii care dintre partile vietii tale iti apartine si care a fost rezultatul influentei altora, unde te-ai pierdut pe tine insuti si ai devenit proiectia altcuiva, a parintilor, fratilor, sotilor etc. Te trezesti un pestisor confuz in bancul urias de alti pestisori care inoata bezmetici in toate directiile toti odata fara nici un sens, dupa un scop mai mult sau mai putin iluzoriu, ce ii uniformizeaza.

Scopul universal valabil este in general banul, simbolul tuturor posibilitatilor. Mai exista oare astazi cineva care sa nu urmareasca acest scop? Sa nu fie in stare sa urmeze cursuri de cosmonautica pentru a cistiga cit mai multe hirtii care pot cumpara tot? Nimeni nu se mai gindeste ca bogat fiind in palatul lui central, avind de toate, un om s-ar fi simtit poate mai bine, mai la locul lui pe ogor, in spatele unui plug, sub soarele blajin de primavara. Toti sustin, convinsi de majoritate, ca avind bani poti face orice. Ei bine, avind bani, nu poti fi sarac (…), nu poti fi lipsit de griji, nu poti scapa de obsesiile tale din interior.

Asa se explica faptul ca exista atitia oameni neaveniti, pusi sau aterizati in locuri care nu le sint deloc potrivite, de la medici, avocati pina la ministri sau generali. Am vazut si mai vad inca peste tot in jur ingineri care puteau fi mult mai bine dansatori ori soferi care ar fi putut fi actori, chelneri, profesori s.a.m.d. Acesti oameni sint nefericiti, fie ca au sau nu succes in meseria sau pozitia pe care o ocupa in momentul de fata. Nefericiti pentru ca menirea lor era alta si atita vreme cit nu o duc la indeplinire vor simti tot timpul ca lipseste ceva din viata lor si ca, oricit se vor stradui in directia aceasta gresita, nu vor reusi sa umple golul siciitor cu care, de altfel, majoritatea covirsitoare dintre ei intra in mormint.

Nu mai pun la socoteala faptul ca un lucru care nu ti se potriveste il faci mult mai greu decit altul care e pe masura ta. Te chinuiesti fiind parlamentar european, stors de cosmarurile discursurilor alambicate si protocolului pentru care nu ai chemare, cind menirea ta era sa fii constructor sau esti un medic oftalmolog tracasat, in loc de unul ortoped foarte bun, relaxat si talentat.

Totul, aproape totul este pentru imagine, sintem produsul unei hipnoze in masa, iar unul din ochii magici, bolul de cristal, se afla la noi in casa, in sufrageria fiecaruia. Cine rezista fara televizor sau calculator mai mult de o saptamina? Nimeni. Sistemul nostru de valori este dirijat de la distanta. Sintem dependenti si obsedati de alegerea perfecta si comparam posibilitatile de imbogatire la infinit. Nu e teorie a conspiratiei, este o constatare evidenta.

Ce pot sa spun, si eu sint la fel, n-am ce face, asa ca o citez drept concluzie pe actuala profesoara de tara cu voce baritonala, suplinitoare de romana, fosta mulgatoare talentata la cooperativa, incurcata in itele gramaticii: Uai, copchii! Cu tati am gresit…!