Caută 
3 MIN
Am citit cu interes, recent, notele facute de Andrei Plesu (in Dilema veche nr. 262/2009, p.3) pe marginea unui interviu televizat (vizionat la Berlin!) al filozofului german Peter Sloterdijk, profesor la Universitatea din Karlsruhe. Sint macar trei motive – observa cunoscutul intelectual german – pentru care tema existentei lui Dumnezeu nu poate fi pusa la indoiala, nici macar in planul strict rational, al cunoasterii silogistice si al logicii deterministe. Primul dintre ele il reprezinta problema mortii. Comenteaza, succint, Plesu afirmatiile lui Sloterdijk: "Ea (moartea, n.m.) aduce, in constiinta fiecaruia, masivitatea unui absolut in acelasi timp indeniabil si inexplicabil. Evidenta de necontestat si de neocolit, dar, totodata, mister etans". Apoi, ar fi textele revelate, in speta Biblia. Nu ai cum sa nu recunosti – oricit de incremenit ai fi in empirismul imediat si rudimentar – dimensiunea sa supra-temporala si singulara. "Cartea cartilor" nu poate fi comparata cu "operele mari" ale umanitatii, intrucit ea depaseste, prin realitatea si materialitatea "epicului" sau, simpla idee a grandiosului estetic. Spune Andrei Plesu, rezumindu-l pe filozoful german: "Oricit de formidabil e Shakespeare, el n-a reusit sa marcheze, nici in adinc, nici in amplitudine, viata unei comunitati, asa cum au facut-o /…/ Evangheliile /…/. Acestea nu sint capodopere, ci evenimente. Evenimente creatoare de istorie, de reforma, de stil". "Naratiunea" lor trece din dimensiunea limitat-textuala in cea reala, istorica.
In sfirsit, pe ultimul loc, dar, in esenta, cel mai privilegiat, vine asa-zisa structura a inteligentei. Prin inteligenta, noi iesim ultimativ din noi insine, parasim "materialul" vizibil (si inselator), pentru a ne situa in transcendenta invizibila (deloc inselatoare insa). Dezvaluim, altfel zis, apetenta pentru un univers spiritual, care, desi disimulat in lumea perceptiilor noastre brute, se dovedeste mai consistent si mai acaparator decit orice varianta de existenta a materiei. Comenteaza Sloterdijk, prin medierea lui Plesu: "Sta in firea mintii noastre sa se raporteze constant la realitati care o depasesc. Putem concepe inteligente mai inalte decit a noastra, putem concepe deneconceputul, alteritatea totala, supra-rationalitatea. Avem o innascuta disponibilitate anagogica. Traim, necontenit, cu subintelesul unui nivel de existenta si de gindire aflat deasupra nivelului propriu. Intelectul uman pare prefigurat pentru a se raporta la un intelect transcendent". Mai mult, as adauga eu, structura simetrica (logica, rationala) a inteligentei umane constituie o confirmare absoluta a creatiei divine. Evolutionismul ramine opac la frumusetea – de artefact sublim – a inteligentei, sustinind, sub semnul unui absurd extrem, ca toata aceasta maretie a ordinii si rigorii intelectului omenesc s-ar fi ivit, "accidental", din haos. In fapt, insasi identificarea individului drept entitate inteligenta devine argumentul absolut al creatiei. Interviul lui Sloterdijk – descris de Andrei Plesu – demonstreaza ca, prin onestitatea observatiei, cunoasterea lui Dumnezeu este posibila si la nivelul strict rational, atit de apropiat intelectualilor dintotdeauna.
Mai mult, se demonteaza aici un mit evolutionist, care a facut cariera in secolul XX, mitul naturii prezumtiv candide a creationistului. Spunea, cu ani in urma, un distins genetician american ca, la urma urmelor, creationistii nu sint decit niste visatori naivi, dispusi inca sa mai creada in povesti infantile, de tipul celor in care soarele si luna sint trase pe cer de cai inaripati, aidoma unor care de foc. In realitate, cunoasterea teologica este una primordial rationala, a rigorii absolute. Insasi ideea creatiei ascunde, in interiorul sau, un model esentialmente rational, articulat pe nevoia de armonie si determinare a detaliilor. Creationismul leaga, subtil, asa-zisele "coincidente" ale fiintarii intr-un sistem al cauzalitatilor inexpugnabile (desigur, pentru cei care au rabdarea si deschiderea sa le parcurga). Pe acest palier al cunoasterii, fenomenele capata sens, derulindu-se dupa legile unei matematici (ontologice) superioare. Convingerea ultima (si legitima) a creationismului e aceea ca nimic logic si cauzal nu poate iesi din haos, adica din ilogic si necauzal. Evolutionismul, dimpotriva, se focalizeaza pe "salturi" (inexplicabile) ale naturii, pe "rupturi" ale ordinii universale, pe "exceptii" multiple. Gindirea evolutionista constituie un permanent exercitiu de tolerare a "verigilor lipsa". Universul se naste, pentru savantii darwinieni, din "accidente" ale materiei, viata irumpe din "supa primordiala" printr-o "coincidenta" stranie, inteligenta vine dintr-o "nevoie", iar maimuta evolueaza, subit, catre umanitate, in urma unui "salt". Nu-mi ramine decit sa ma arat profund surprins ca tocmai un intelectual al evolutiei ironiza "carele de foc" trase de caii inaripati ai vazduhului …
