Caută 
3 MIN
Vizita recenta a lui Voronin la Moscova este pe buzele tuturor. M-am simtit tentat sa incep anume astfel, deoarece ziarele noastre abunda fie de stiri, fie de comentarii in legatura cu acest eveniment – si simpla lor rasfoire (nici macar lectura pe diagonala!) iti da un sentiment cam terific de importanta. Dincolo de amanunte si supozitii, de insinuari sau diatribe, oarecum prin simpla palpare a paginii de tipar (iata ce ustensile foloseste uneori cronicarul!), simti ca intrevederea cu Putin devanseaza cu mult cadrul obisnuit al protocolului, ca e susceptibila sa ne jaloneze pe termen lung. Care-i baiul, atunci, ce se intimpla? Iau citeva elemente din Timpul (nr. 137, 11 august 2006), curioase prin ele insele si creditabile macar pentru uzul intern al demonstratiei, pentru coerenta unui posibil scenariu. Primul e ca Voronin a plecat la Moscova pe furis, fara a-si pune in chestiune partenerii de coalitie. Pe linga faptul ca e lipsit de fairplay (desi a raporta asemenea notiuni la figura generalului e pur delict de ingenuitate), gestul sugereaza, cred, si o semnificativa turnura de atitudine. Rosca, iacata, par a spune aparentele, nu mai e atit de important, caci mizelor vechi (cu „vectorul european” si alte gogorite) le-au luat intre timp locul altele noi. Pentru a le intelege insa pe acestea din urma, duplicitatea nativa a liderului comunist – cum acuza Timpul dar si alte publicatii – nu ajunge. Dupa cum nu explica decit partial lucrurile „frica lui Voronin de a pierde puterea si dorinta de a-i asigura partidului sau inca un mandat la guvernare”. Acestea sint argumente din sfera morala, ipoteze cu substrat patetic. Ceea ce Constantin Tanase numeste, cu un triumf usor meschin (chit ca pe fata pretinde amaraciunea), capitulare in fata Moscovei (in duet cu presedintele PSL, Oleg Serebrian, de altfel, care si-a exprimat deunazi temerea ca „pretul asa-zisei normalizari a relatiilor cu Rusia ar putea fi initierea discreta a dialogului privind elaborarea unui nou proiect de reglementare a conflictului transnistrean, care ar putea fi chiar mai odios decit «Memorandumul Kozak» din noiembrie 2003”, potrivit unei stiri difuzate de Info-Prim Neo), are o motivatie care transcende lumea speculativa spre un pragmatism lipsit de inhibitii. Saptamina (nr. 32 din 11 august 2006) comenteaza pe larg un recent raport al Comitetului de Statistica al Comunitatii Statelor Independente, care atesta, intrucit ne priveste, o reducere de 6,4 la suta a ritmului de dezvoltare industriala. In top, sintem depasiti doar de Kirgizstan (cu 6,8 la suta). Nu ma pricep prea tare la economie, dar o degringolada asemanatoare ne-a fost dat sa traim si acum vreo sapte ani. Si senzatiile, pe cit imi amintesc, n-au fost deloc placute! Tot in aceasta ordine: n-am gasit nicaieri, ca indubitabila, valoarea pagubei pe care o suportam prin embargoul impus de catre Rusia – principala noastra piata de desfacere, hélas! – la importul vinurilor moldovenesti. Imi inchipui insa ca cele 23 la suta – date de catre Biroul National de Statistica drept rata a reducerii in acest sens – personifica o suma impresionanta. „In primele sase luni au fost produse 803 mii decalitri de vinuri naturale din struguri, cu 45 la suta mai putin decit in perioada similara a anului trecut”: iata inca o propozitie care trebuie ca spune ceva unei perceptii de economist! Ce am intreprins in replica e de risul curcilor: betii de promotion pe Dimbovita si prin alte parti, cu efect strict digestiv, fara nici o urmare contractuala. Occidentul – de care, sincer vorbind, ne legasem carul de nadejdi – nu s-a grabit sa ne faca loc pe tejghea, in recompensa de sacrificiu, iar exporturile in SUA, conform comentariului din Saptamina, s-au redus intre timp cu peste 72 la suta. Si ca spre a umple tacimul, inflatia a atins, in ultima jumatate de an, cota de 7,4 la suta: cea mai ridicata din CSI! Care va sa zica, pe cont exclusiv propriu, intre doua lumi care isi disputa acerb interesele, n-am putut fi decit jalnici. Sa admitem, totusi, ca nici acum ideea vasalitatii si protectoratului n-a inceput sa miste in capul generalului, ca pretinsul d-sale „vector” e inca rigid si strabate in linie dreapta, consecvent, prin molozul conjuncturilor. Ce facem insa cu „pilda” Occidentului care, vorba Timpul-ui, „a jucat la doua capete de masa, s-a ingrijit in primul rind de propriile interese si nu a dorit sa strice relatiile cu Rusia de dragul Moldovei”? Acel Occident care „a facut pentru Moldova mult mai putin decit a putut face si decit ar fi fost necesar pentru a o desprinde irevocabil de pe orbita ruseasca”…
