Despre imbatrinire

joi, 10 iunie 2010, 18:00
3 MIN
 Despre imbatrinire

Multi oameni au o problema cu procesul de imbatrinire. Numai eu nu-mi bat capul… sint multumit de virsta mea. Cind ma intreaba cineva citi ani am, ii spun adevarul: "Sint cu cinci ani mai mare decit sotia mea". Sotia mea are deja de 15 ani 39 ani.

Mda, femeile se despart cu greu de virsta la care erau frumoase si tinere. Cei mai bestiali zece ani pe care i-a trait mama mea, de exemplu, au fost aceia in care avea intre 35 si 36 de ani. "Mama", i-am spus pe atunci, "daca mai continui asa, am sa fiu in curind mai batrin decit tine!".

In plus, natura grijilor este direct proportionala cu virsta. "Ma vei mai iubi si atunci cind voi fi un senil pleostit?", am intrebat-o pe nevasta-mea. "Bineinteles!", mi-a raspuns. "N-ai observat ca o fac deja?".

Apropos de senilitate! Indiferent de virsta, un lucru este foarte important: mintea trebuie sa ramina in forma. Insa asta nu vine de la sine, bineinteles ca trebuie sa si facem ceva in acest sens. Eu, de exemplu, fac mereu rebus, pacat doar ca adorm dupa cel mult cinci minute. Si, desigur, citesc o gramada. In fiecare dimineata, imediat dupa ce ma trezesc, citesc din ziar toate anunturile de la rubrica "decese". Si daca nu-mi apare numele pe acolo, ma duc fericit la baie si ma barbieresc. Cind ma privesc in oglinda, imi spun: Salut! Nu prea imi amintesc de tine, dar tot te barbieresc. Mama, dar ce ramolit esti! Parul iti este tot mai rar, dintii tot mai putini, la fel si iluziile. Doar numarul ridurilor creste vertiginos. Chiar daca se spune mereu ca oamenii in virsta sint exagerat de rezervati, am devenit acum mult mai predispus la risc decit inainte. Inainte luam cite trei trepte deodata, acum iau trei tablete dintr-o inghititura. Asta e de-a dreptu’ indraznet, caci doctorul care mi le-a prescris mi-a recomandat – in mod stringent – o monitarizare atenta imediat dupa administrare: efectele secundare ale acestor pastile sint adesea fatale. Din acest motiv, automonitorizarea permanenta si severa este esentiala. Altfel, voi da brusc ortul popii, fara ca macar sa-mi dau seama!

Nu-i de gluma, in ultima vreme se intimpla tot felul de lucruri ciudate! Eu locuiesc la etajul trei si alaltaieri, de exemplu, cind s-a blocat liftul, am observat dintr-o data ca inaltimea treptelor spre locuinta mea s-a marit considerabil. Am gifiit ca un ciine urcindu-le, asa ceva nu mi s-ar fi intimplat inainte. Apoi l-am tras la raspundere pe administratorul blocului cu privire la aceasta modificare inutila a treptelor si mi-a aruncat o privire ciudata. Cica nu el le-a modificat. Pai, da-o incolo! Atunci cine?

Dar nu doar treptele, ci si trotuarul pe care merg zi de zi l-au modificat pe ascuns. Nimeni nu ma crede cind spun asta, fiindca nu asta nu se vede la prima vedere, nici eu n-as crede, daca nu as fi avut de mult dovada incontestabila. Pentru drumul dintre locuinta mea si farmacie aveam inainte nevoie de doar cinci minute, acum trebuie sa merg 12 pina la 17 minute pentru a-l parcurge. Si in noua mea carte de telefon scrisul este dintr-o data atit de mic, incit nici nu mai pot sa-l descifrez. Nu va intrebati si dumneavoastra cine poate sa faca una ca asta? Cine se ascunde in spatele acestor modificari? … Poftim?… Ce?… De ce vorbeste toata lumeai ultima vreme in soapta, de ce vorbesc toti atit de incet?

Ieri mi-am serbat din nou ziua de nastere. Imi venea sa sar in sus de bucurie! Dar totusi n-am facut-o fiindca in astfel de situatii ma ia o durere de genunchi groaznica. Genunchiul, spatele, salele. Cind vid o tigara, ma apuca brusc tusea. Iar cind ma ridic in picioare, ma asez imediat la loc.

Da, din pacate nu putem opri timpul in loc! Anii trec cit ai clipi si intr-o buna zi constatam consternati ca dam mai multi bani pe luminari decit pe tortul de aniversare. Si cind aprindem toate lumanarile ne trezim cu pompierii chemati de vecini, crezind ca a izbucnit un incendiu.

Daca as fi stiut ca ating o virsta atit de inaintata, as fi avut mai multa grija de mine. De exemplu, as fi mincat mai sanatos. Insa acum este prea tirziu sa mai fac asta.  

Si, inainte de toate, trebuie sa evit cu desavirsire alimentele bio. Caci acum, mai mult decit oricind, am nevoie de conservanti.

(Traducere din limba germana: Lucian Turcas)

Comentarii