Despre patachine si mite-flenduri

Bunul simt popular a sanctionat intotdeauna excesele. Printre acestea – si pe cele vestimentare. De pilda, despre o femeie imbracata tipator se zice ca e imbracata "ca o sorcova". Aceste sorcove, cu care se faceau urari de Anul Nou, erau impodobite cu multe cordelute viu colorate. Daca o sorcova multicolora arata bine, o femeie imbracata astfel arata "ca dracu’", "ca o patachina". Pe la sfirsitul secolului al XIX-lea exista la Bucuresti un bordel condus de un anume Patac. Acesta, om cu simt comercial, obisnuia sa-si trimita seara fetele (eh, fete poate doar in urechi), cum se spune, "la produs" pe strazile Bucurestilor. In acest scop le gatea, le imbraca cu rochii de matase viu colorate, inflorate, mite-flenduri, cum se zice. Astfel, bucurestenii au inceput sa spuna ca, uite, au iesit "la ivala" (asa zicea o alta patachina – coana Chirita) patachinele, adica fetele lui Patac.

Astazi sensul cuvintului "patachina" s-a schimbat si nu mai desemneaza strict ocupatia de prostituata, ci felul de a se imbraca si gati al unor femei, care vor sa atraga atentia, sa te ameteasca. De ce am facut acest scurt excurs istoric? Fiindca deschizi televizorul si micul ecran se umple seara de seara de patachine parca iesite "la produs". La fel se intimpla in reviste din acelea cu poze cit mai mari si text cit mai putin si mai timp. Patachinele mass-media sint multe si tot mai stridente. Ele au preluat exhibitionismul "fetelor" lui Patac. Cum spune doamna Aurora Liiceanu, "ele ies pe "piata", ele sint "centuristele" lumii globalizate. Ele sint cele care urmaresc cu sufletul la gura propriul "rating".

Ca fenomenul e global, nu mai trebuie sa demonstrez. Uite, acum, cind scriu acest articol, mai trag cu ochiul din cind in cind la turneul de la Wimbledon. Venus Wiliams este exemplul tipic de patachina, care se da an de an in stamba (de fapt, expresia ar trebui sa fie "a se da in stampa", adica in presa). Tenismena americana si-a deschis cica o casa de moda si se imbraca dupa proiectele ei, care sint de un prost gust desavirsit. Anul asta e imbracata ca un barzaune cafeniu caruia cineva i-a rupt elitrele. Anul trecut a fost si mai "de coma". Avea niste chiloti la culoarea pielii, asa ca parea, ma scuzati, in curul gol. Si macar daca ar fi avut ce arata! La polul opus e Masa Sarapova. Pune pe ea un tol si tot bine arata.

Patachinele noastre se imbraca la alte patachine. Dupa Decembrie ’89, doamnele sau domnisoarele unor soti sau tatici imbogatiti in capitalismul nostru salbatic au capatat din plictiseala obiceiul sa deschida "case de moda" sau "galerii de arta". In acestea se caznesc sa vinda altor patachine bogate si plictisite toaletele lor in ton cu moda, cu tipare copiate din Elle sau Vogue, apoi gablonzuri sau antilope din lemn de teck, aduse cu geamantanul de la Paris sau Milano. Si, cum spuneam, gasesc alte snoabe, carora sa le vinda aceste petice (pe care orice cusatoreasa autohtona le poate face in doi timp si trei miscari) la preturi piparate frizind absurdul. Nu le duce capul sa faca altceva (desigur, sint si exceptii), dar trebuie sa-si acopere cumva golul imens din suflet. De aceea se descopera "artiste", vomita sfaturi de maestre de pe ecranele televizoarelor, misuna prin magazinele Londrei si papa banii babacilor, isi iau amanti – totul ca sa acopere pustiul din suflet.

Iar fetele saracute, din cartiere saracute, fara serviciu, cu parinti disponibilizati, imita pe aceste patachine, cumpara nu mai ele stiu cum sampoanele folosite de Andeea Marin, maninca la micul dejun la fel ca Moni, umbla ca bete, la fel ca ultimul top-model…

E normal sa imite. Pina la urma imitatia este benefica. Orice societate se construieste si pe imitatie. Dar depinde ce imiti. Imiti o femeie talentata, de bun simt, realizata prin propriile speze, poti sa ajungi si tu asemeni ei. Umbli dupa mite-flenduri, ramii cu mite-flenduri. Imiti o patachina, ajungi o patachina.