Caută 
5 MIN
Nu stiu daca sint singura fiinta care a bagat de seama ca, pe drumurile din Romania, bisericile si manastirile sint obiectivele cel mai temeinic semnalizate. E mai usor, la noi, sa o apuci pe calea sihastriei decit sa ajungi la Aeroportul International „Henri Coanda" din Bucuresti. Orice asezare monahala, indiferent de vechime si de marime, este semnalizata cu panouri situate in locurile cu vizibilitate buna. Intentia celor care au amplasat indicatoarele este limpede. Sintem un popor iubitor de turism religios si e bine sa afle tot soferul ori sa invete unde se afla cutare sau cutare sfint locas.
In privinta indicatoarelor rutiere, nu am observat sa se faca prea des deosebire de marime intre cele care il orienteaza pe conducatorul auto spre bijuteriile zvelte si delicate din nordul Moldovei si cele care ii arata calatorului asezaminte proaspat infiintate, in care singurele aspecte demne de vizitat sint schelele si figurile asprite de munca ale trudnicilor chemati sa ridice cladirile asezamintelor. Nu e deloc rau ca cineva – o comisie nationala de circulatie, presupun – a cugetat si a aprobat ca toate asezamintele religioase, indiferent de importanta, sa fie semnalizate cum se cuvine si la tot pasul. Dar este cu totul anapoda sa observi ca, in vreme ce locurile de rugaciune sint sistematic si cu mare atentie semnalate, alte locuri de interes vital sint indicate prost si/sau ineficient.
Un exemplu simptomatic este modul in care mintile luminate ale administratiei locale si nationale inteleg sa semnalizeze aeroporturile. In Europa, aeroportul, gara si zonele de acces spre autostrazi sint arii de importanta vitala. In consecinta, aceste zone de maxim interes sint indicate corespunzator. De pilda, aeroporturile Romei sint semnalate prin panouri uriase, amplasate pe zeci de kilometri si pe toate drumurile de racord care formeaza centura din jurul capitalei Italiei. In oras aflindu-te, poti ajunge la gara din orice punct, fara nici o dificultate. Toate strazile sint bine si vizibil indicate, din loc in loc sint amplasate harti ale zonei, indicatoarele catre metrou iti sar in ochi fara sa vrei, iar traseele mijloacelor de transport sint clar aratate pe schemele din statii. E ridicol de usor sa te orientezi si e foarte placut sa ai sentimentul ca un grup de oameni destepti si responsabili a facut efortul ca pina si neica nimeni sa se miste prin urbe fara spaima de a ajunge din buricul tirgului tocmai la Cucuietii din deal.
Povestea romaneasca a semnelor de orientare e, ca multe alte fapte de civilizatie, anapoda. In diverse orase romanesti fiind, nu o data am avut stari de angoasa si de greata, la gindul ca e aproape imposibil sa ajungi la o anumita destinatie fara ajutorul altcuiva, fie acesta localnic, taximetrist hraparet, cunostinta, ruda sau prieten. Daca imi este permis sa extrapolez, as spune ca dezordinea maiastra si calma a semnelor de orientare este una din cele mai bune dovezi ale ceturilor cognitive in care plutesc inteleptii din sferele inalte si foarte inalte ale administratiei.
Cu ingaduinta dumneavoastra, vom oferi citeva exemple mici si concrete, menite sa ilustreze prezumtia de mai sus. Am plecat cu masina din Iasi, prin Bacau, cu gindul de a ajunge la cel mai important aeroport din Romania. Copilotul meu, un navigator (GPS) mai firav si mai incet la minte, a paralizat cind l-am intrebat unde se afla Aeroportul International „Henri Coanda". In fine, dupa ce l-am pus sa completeze un chestionar mestesugit, l-am facut sa recunoasca faptul ca stie unde e locul cu pricina, desi, la inceput, o facea pe niznaiul. Ticaloasa masinarie! Daca as fi intrebat despre biserica din satul bunicii, cred ca mi s-ar fi raspuns mai prompt. Buun. L-am setat pe „Ghita" sa ma ajute sa ajung la Otopeni, am dat cheie, vrruuum, si am pornit. Prin localitati, „Ghita" intra in fibrilatie. Dupa mintea lui mica si proasta, ar fi trebuit sa intru direct prin centrele oraselor (Focsani, Buzau, Ploiesti), necum sa o iau frumusel si elegant pe drumurile de centura. Dar i-am bagat repede mintile in cap si i-am stirpit prostul obicei de a ma baga in haosul aglomerat al oraselor. Am ajuns frumusel in linie dreapta spre Otopeni, pe DN1. Cum nu mai fusesem cu masina la Bucuresti, ci numai cu trenul (dar m-am lecuit), m-am gindit ca meseriasii din administratia centrala vor fi avut grija ca macar aeroportul sa fie bine semnalat pentru prostime. Ei, as, de unde, coane, asemenea lux? Abia cu citiva kilometri inainte de aeroport, in timp ce sotia mea, cu un atlas rutier in brate, il presa inchizitorial pe „Ghita" sa spuna mai repede tot ce stie despre regiune, am vazut primul semn care indica existenta aeroportului. M-am conformat semnelor si am ratat gratios intrarea spre aeroport. Am mai facut niste kilometri, am gasit, cu un ochi ager si plin de speranta, solutia de a ma intoarce spre aeroport, i-am cirpit doua palme prostului de „Ghita", care, de frica sa nu o incaseze inca o data, a tacut milc, si am ajuns, slava Domnului, in parcarea aeroportului. In timp ce asteptam avionul si bucuria de scurta durata a contactului cu lumea civilizata, am incercat sa adun in minte toate indicatoarele care arata unde se afla aeroportul din Iasi. Nici unul dintre ele nu e mare, asa cum s-ar cuveni, de fapt, nici unul dintre ele nu se afla intr-un loc atit de vizibil incit sa sara precum iepurele speriat in ochiul plictisit al vinatorului, dar stiu macar patru. S-ar zice deci ca pot ajunge la aeroport. Dar cu ce, nene, cu ce? Sa zicem ca sint un strain temerar venit din Ouagadougou, via Viena, la Iasi. Aeronava ma livreaza la aerogara. Din principiu, refuz sa iau taxiul. Ma incred in autoritatile locale ca au avut grija sa asigure tranzitul spre centru. Autobuz nu exista, maxi-taxi nici atit. Mi-ar fi prins prins bine o camila sau un biet magarus de inchiriat. Dar de unde nu-i, nici Domnul nu cere!
Nu-mi ramine decit sa ma rog fierbinte ca bunul Dumnezeu sa faca o minune si sa le dea celor responsabili gindul curat si rodnic de a construi in aeroport o capela de toata frumusetea. Abia atunci voi avea certitudinea ca drumul spre locasul din aeroport va fi marcat cum se cuvine, din toate directiile posibile.
