Diana Condurache - portrete in oglinda

In portretele sale, Diana Condurache evidentiaza unele din atuurile feminitatii: frumusetea, gratia, cochetaria. Chipurile nu par afectate nici de tensiuni psihologice, nici de angoase existentiale.

Pentru cei aflati in cautarea unui refugiu hibernal, Ateneul din Tatarasi poate fi zilele acestea o alternativa inspirata. Foaierul de la etaj a fost redecorat cu „portretele contemporane" ale Dianei Condurache. Chiar daca opteaza pentru un gen pictural care pare sa-si fi tocit inventivitatea, artista gaseste citeva solutii ingenioase prin care sa se eschiveze formulelor previzibile, impunindu-si totodata propria diferenta. Expozitia raspunde atit amatorilor de satisfactii vizuale imediate, cit si vinatorilor de sofisme dubitative. Ce anume intereseaza la un portret? Fidelitatea reprezentarii, personalitatea modelului, agilitatea executiei? Cind acesta poate fi socotit reusit? Exista „retete" ideale de compozitie? Dar de receptare?

Absolventa  a Universitatii de Arte iesene, sectia design vestimentar, Diana Condurache evolueaza intr-un registru expresiv care mixeaza pictura si moda - lucru evident in majoritatea lucrarilor sale. Daca unele din proiectele anterioare invita la atitudine in favoarea unor cauze generoase, cel derulat la Ateneu pare complet lipsit de pasiuni revendicative. Nu insa si de fervori feministe discret camuflate. De aceasta data, centrul de interes este chipul - bineinteles, cel feminin. Alegerea nu poate eluda miza, evident, portretistica.

Ne expunem chipul celorlalti, etalind premeditat insemne reprezentative, functie de care sintem cunoscuti, re-cunoscuti sau apreciati. Conteaza cum aratam sau cum anume sintem vazuti. Aceasta explica preocuparea tot mai pronuntata pentru propria imagine si grija pentru reciclarea ei continua. Imaginea confisca totul: timp, bani, privire. Zabovind in fata oglinzii, alegem semnele care convin cel mai bine scopurilor urmarite, confectionind narcisist masca publica necesara.

In portretele sale, Diana Condurache evidentiaza unele din atuurile feminitatii: frumusetea, gratia, cochetaria. Chipurile nu par afectate nici de tensiuni psihologice, nici de angoase existentiale. Liniile fizionomice ale personajelor sint atent combinate cu accesorii decorative menite a sublinia eleganta si sarmul. Un intreg arsenal cosmetic este mobilizat pe suprafata tablourilor, astfel incit piesele vestimentare, palariile, esarfele, cerceii, colierele, bratarile, rujurile si fardul sa-si gaseasca optima asortare. Artista parodiaza citeva din simbolurile en vogue ale modei si mondenitatii (Madonna, Lady Gaga). Ceea ce le face placute si „interesante" este tocmai frumusetea exterioara, chiar daca trucata sau augmentata artificial.

In mai toate cazurile, un ochi mare si atent te urmareste din interiorul ramelor supradimensionate voit, creind o legatura empatica intre privitor si privit. Personajele Dianei Condurache plac, atrag, par sa nu te scape din priviri. Poate in aceasta reciprocitate ar trebui cautata formula portretului reusit, cind cel reprezentat, modelul, iti „fura ochii", descriind un spatiu al fascinatiei reale, nedisimulate.