Doua sensuri ale libertatii economice (II)

Scriam saptamana trecuta ca, pentru (neo)conservatori, libertatea individuala este definita ca posibilitate de alegere neingradita de catre vreun tert, iar alegerea este, in sensul acesta, definita strict ca optiune intre A si non-A. Altfel spus, libertatea individuala este posibilitatea de a opta intre A si non-A fara niciun fel de interferente din partea unui alt individ. Daca nu exista nimeni care sa-l constranga pe un individ sa opteze fie pentru A fie pentru non-A, individul respectiv este liber din punct de vedere (neo)conservator.

Prin contrast, piata libera in sens liberal este definita ca un set de reguli care promoveaza si garanteaza concurenta deschisa, deplina si corecta („open, full and fair competition").

Pentru liberali, concurenta nu este un fapt natural. Naturale sunt, dimpotriva, incercarile de eliminare a concurentei. Prin urmare, in absenta unui sistem de reguli care sa o impuna ca norma, concurenta ar inceta sa se mai manifeste. Piata neagra, cea nereglementata in niciun fel, nu este un spatiu al liberei concurente, ci unul al teritorializarii vanzatorilor. Cu alte cuvinte, „ordinea spontana" nu produce concurenta, ci monopoluri teritoriale: cel care distribuie droguri in cartierul X va face tot ce e cu putinta pentru a ramane singurul distribuitor de droguri in cartierul respectiv.

„Ordinea spontana" are toate trasaturile baronatelor feudale. Iar liberalismul se opune nu doar feudalismului politic, ci si celui economic.

In sens liberal, libertatea nu este definita ca optiune intre A si non-A, ci ca optiune intre A1, A2,…, si An – in conditiile in care A1, A2,…,An sunt tinuti, impotriva vointei lor, sa concureze intre ei.

Daca pentru (neo)conservatori piata este libera in mod spontan, deci orice interventie asupra pietei este nu doar nenecesara, ci chiar contrara libertatii initiale, pentru liberali piata este in mod spontan nelibera – si de aceea interventia asupra pietei este intotdeauna necesara, pentru a transforma piata respectiva intr-una libera.

Cu alte cuvinte, pentru liberali piata libera este un artefact: in absenta regulilor care impun concurenta libera si corecta, nu putem vorbi de libertate economica – la fel cum, in absenta regulilor care impun egalitatea in drepturi si egalitatea de sanse, nu putem vorbi de libertate civica, sociala sau politica.

Pentru (neo)conservatori, libertatea inseamna capacitatea de exercitare deplina a unor privilegii dobandite sau mostenite – deci este o specie a puterii. De-asta numeam „(neo)conservatoare" si nu „neoliberala" libertatea inteleasa ca optiune intre A si non-A.

Pentru ca, evident, acest sens al libertatii isi are originea directa in libertatea aristocratica: doar cei avuti sau inzestrati isi pot permite sa opteze cu adevarat intre A si non-A. Altfel, cel pentru care optiunea pentru non-A echivaleaza cu a muri de foame, deci cel a carui putere de negociere este (sever) redusa, nu are de fapt de ales intre A si non-A, chiar daca nu exista nicio terta persoana care sa il oblige sa accepte A.

Prin contrast, pentru liberali libertatea inseamna capacitatea de exercitare deplina a drepturilor – in conditiile egalitatii in drepturi a tuturor (egalitate in drepturi care reprezinta principala garantie impotriva transformarii drepturilor in privilegii). Libertatea in sens liberal este un instrument de disipare a puterii si de democratizare a ei, mai ales prin faptul ca lista drepturilor este (si trebuie sa ramana) in continua expansiune.

In fine, o ultima precizare. Socialismul este un conservatorism pe dos, in sensul ca si socialistii inteleg libertatea tot ca exercitare a unor privilegii, doar ca aceste privilegii nu sunt atribuite detinatorilor traditionali ai puterii, ci celor care in mod traditional au fost privati de accesul la putere. Cu alte cuvinte, socialismul este la fel de elitist ca si conservatorismul, doar ca elita socialista este anti-elita conservatoare – si invers.

Probabil ca acesta este unul dintre motivele pentru care unii simpatizanti ai diferitelor versiuni de socialism nu au avut nicio problema sa se transforme peste noapte in (neo)conservatori – sau in „liberali conservatori", cum le place unora dintre ei sa isi spuna.

Cat despre mine, am fost multa vreme anarho-capitalist („libertarian" in sens american). Am incetat sa mai fiu (si) intrucat am inteles ca, pe dimensiune economica, libertarienii opereaza cu sensul (neo)conservator al libertatii. Din punctul asta de vedere, libertarianismul este o versiune de (neo)conservatorism. Iar eu sunt – si raman – liberal.

Si nu ma surprinde sa vad oligarhi romani declarandu-se libertarieni. As fi mai degraba surprins daca, dimpotriva, s-ar declara liberali – sau chiar socialisti, ca raposatul Erbasu.